vindecarea copilului interior
Psihologie practica / Comunicare

Vindecarea copilului interior

 

vindecarea copilului interior
vindecarea copilului interior


Daca dorim sa ne transformam in bine, unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le facem este vindecarea copilului interior de care am uitat.

Mult prea multi oameni isi ignora acest copil interior. Indiferent ce varsta ai, inauntrul tau se afla un copil care are nevoie de iubirea si de acceptarea ta.

Daca esti femeie, indiferent cat de independenta te consideri, tu ai inauntrul tau o fetita foarte delicata, care are nevoie de ajutor. Daca esti barbat, indiferent cat de macho te consideri, tu ai inauntrul tau un baietel care tanjeste dupa afectiune si dupa caldura sufleteasca.

Este de o importanta vitala sa incepem sa acordam atentie copilului nostru interior. Nu este o strategie sanatoasa sa negam faptul ca ranile noastre din copilarie ne-au afectat viata. Aceste rani emotionale ne-au afectat in fiecare zi si ne-au impiedicat sa ne iubim pe noi insine asa cum am fi meritat. Am fost niste parinti abuzivi pentru copilul nostru interior atat timp. Acum e timpul sa incetam.

De cate ori avem o reactie emotionala puternica la ceva sau la cineva si simtim ca ne-a fost apasat un buton interior in jurul caruia s-a strans multa energie negativa in timp, acest lucru inseamna ca sunt atinse rani mai vechi. Copilul interior simte panica si se simte lipsit de speranta, nu adultul.  Si intotdeauna cand ne aflam intr-o astfel de situatie este vital sa validam sentimentele copilului, oricat de irationale si de lipsite de sens i s-ar parea adultului din noi. Sa-i spunem in acele momente copilului ca nu il vom mai parasi niciodata orice s-ar intampla, ca vom fi intotdeauna alaturi de el si ca il vom iubi.

E nevoie sa devenim un parinte iubitor pentru copilul din noi. E nevoie sa invatam sa ne ingrijim ranile din trecut. Putem face acest lucru incercand sa relationam cu acele parti ranite din noi. Putem incerca sa initiem un dialog. Sa vorbim in orice fel putem sa vorbim cu acele parti din noi care au nevoie de iubirea noastra. Cu prima ocazie in care te simti linistit, inchide ochii si vorbeste-i copilului interior.

La inceput, copilul nu te va crede si pe buna dreptate. Daca au trecut sa zicem 62 de ani de cand nu i-ai mai vorbit, e posibil sa fii nevoit sa repeti de cateva ori acest lucru inainte ca el sa inceapa sa te creada. De aceea, fii perseverent. Spune-ti mereu : “Doresc cu adevarat sa vorbesc cu tine, sa te ingrijesc, sa te iubesc.”  Si incepe sa construiesti increderea.

E nevoie sa il salvam si sa-l hranim cu dragoste pe copilul nostru interior si sa il oprim din a ne mai controla viata de adult. Sa-l dam jos de la volanul vietii nostre. Copiii nu au permis de conducere si nu trebuie sa aiba controlul. In egala masura, nu trebuie sa fie abuzati si abandonati. Cu toate astea, facem exact invers: ne abandonam si ne abuzam copilul interior, il incuiem intr-un loc intunecat din sufletul nostru, dupa care il lasam sa conduca autobuzul vietii noastre,  lasand ranile copilului sa ne influenteze viata. Cum facem asta?

De multe ori ne lasam dominati de sentimentele de neputinta si lipsa de merit pe care le aveam in copilarie, cand cineva ne spunea: “Esti un prost. Nu esti suficient de bun, nu faci nimic ca lumea. Iar ai gresit! ”  Iar durerea de a simti aceste lucruri devine atat de mare incat incepem sa ne cream cai de a fugi de sentimentele noastre.

Modurile in care ne protejam ca adulti de durere sunt alcoolul, mancarea, tigarile, drogurile, relatiile disfunctionale, munca excesiva, obsesiile. Iar jocul merge de obicei asa: ma simt gras, ma judec pentru ca sunt gras, mi-e rusine de mine ca sunt gras, ma pedepsesc pentru ca sunt gras, apoi sufar atat de mult incat trebuie sa gasesc o cale de a ma elibera de durere, asa ca mananc mult, apoi ma judec pentru ca am mancat mult, etc., etc. Acest ciclu al durerii duce la nenumarate abuzuri fata de noi insine si ne perpetueaza sentimentul ca nu suntem demni de dragoste.

Unul din primele lucruri pe care trebuie sa i le spui copilului tau interior atunci cand iei pentru prima oara legatura cu el este sa ii ceri iertare. Spune-i ca iti pare rau ca nu ai mai vorbit cu el in toti acesti ani de cand ai crescut, si cu atat mai mult daca l-ai certat. Spune-i ca doresti sa il recompensezi pentru tot acest timp in care te-ai indepartat de el. Intreaba-l cum il poti face fericit. Intreaba-l ce anume il sperie, cum il poti ajuta si ce anume asteapta de la tine.

Alte metode de a intra in legatura cu copilul interior si de a-i vindeca ranile ne sunt propuse de John Pollard in cartea “Fii propriul tau parinte”. Metoda se numeste self-parenting, si se bazeaza pe monitorizarea dialogului interior, pentru a vedea cand jucam rolul de parinte si cand suntem copii si care este raportul dintre cele doua roluri.

Cele doua voci poarta un dialog permanent in interiorul nostru. Parintele interior este vocea care provine din programarea primita de la parinti din momentul nasterii pana la 7 ani. Ca si copii, noi internalizam gandurile si judecatile de valoare ale celorlalti, in mod automat, fara sa le punem sub semnul intrebarii. Le adoptam atitudinea fata de viata ca si cum ar fi a noastra.

Parintele tau interior joaca astazi rolul pe care l-au jucat parintii tai pentru tine. Ceea ce ne poate imbunatati viata este schimbarea felului in care acest parinte interior isi indeplineste rolul. Acest lucru se face progresiv, prin sesiuni zilnice, in care invatam sa iubim, sa sprijinim si sa hranim copilul interior cat putem de mult, pana la stadiul in care acesta ajunge sa fie o personalitate complet pozitiva, plina de energie si dragoste.

Scopul nostru nu trebuie sa fie niciodata sa schimbam Copilul interior! El nu trebuie schimbat, el trebuie doar abordat cu cea mai mare dragoste si grija, pentru a reusi sa devina ceea ce a fost proiectat sa fie.

Copilul tau interior iti afecteaza viata mai mult decat vrei sa admiti. Pentru orice  lucru pe care vrei sa-l obtii in viata ai nevoie de cooperarea copilului tau interior. El este sursa energiei si a entuziasmului. Daca incepi sa faci o treaba din ce in ce mai buna ca parinte interior, copilul tau interior va incepe sa se simta mai bine si sa te ajute mai mult.

Parintele nostru interior va semana intotdeauna cu parintii nostri sau cu cei care ne-au crescut. Daca ai avut o copilarie plina de conflicte si de temeri, acum iti tratezi copilul interior in acelasi fel. Nu e vina ta. Ai avut atat de multa incredere in adultii din jurul tau si ai vrut sa le semeni atat de mult, incat ai devenit ca ei.

Insa acum ai control deplin asupra dialogului tau interior si este cazul sa nu mai dai vina pe ceilalti pentru faptul ca parintele tau interior este abuziv si controlator. Despre cum putem face acest lucru si o despre metoda self-parenting in detaliu, vom vorbi mai mult in articolul urmator.

Pana atunci, aminteste-ti: Tu esti singura persona cu care vei trai pentru totdeauna! Atat timp cat nu vei fi de acord sa iti iubesti singur copilul interior, celorlalti oameni le va fi foarte greu sa te iubeasca. De aceea, accepta-te neconditionat si din toata inima. Va fi cel mai bun lucru pe care il vei face in intreaga ta viata, pentru procesul tau de dezvoltare personala si evolutie spirituala.

Surse:

“Puterea este in interiorul tau”, Louise Hay, Editura Adevar Divin

“The self-parenting program”, Dr. John Pollard III

http://healing.about.com

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

2 comentarii

  1. Dima 52 spune:

    După cum nimic nu e întâmplător și toate vin atunci când le e rândul la experimentare, fără a-mi da seama la vârsta de 6 ani, copilul interior îl numeam îngerașul meu, fiind singurul ce mă înțelegea. Mă născusem stângace, într-o vreme în care asta era ceva rușinos, la școală învățătoarea mă bătea cu linia peste palma stângă, copiii din clasă râdeau de mine și nu mă primeau să mă joc cu ei considerându-mă anormală, tata mă bătea cu cureaua. Până am învățat să scriu cu mâna dreaptă, deja aflasem de la părinți și învățătoare că nimic nu se va alege de mine în viață, copiii mă evitau…doar îngerașul meu se juca cu mine, așa că ușor-ușor mi-a devenit prieten, părinte, învățător și am crescut împreună, în interiorul meu. Cum obișnuința e a doua natură, m-am deprins să umblu singură prin viață, neașteptând ajutor, încredere, recunoaștere din afară și, cumva, simțeam protecție nemărginită de la îngerașul meu…mi se părea că nimeni și nimic din afara mea nu știe mai bine cum să mă modeleze, că toată cunoașterea e în mine. Mai apoi am ales să conștientizez că experiențele ce pe alți copii i-ar fi traumatizat, pe mine m-au întărit, m-au disciplinat fără a mă sălbătici…am înțeles că îngerașul era de fapt copilul meu interior ce niciodată nu m-a părăsit, nu m-a judecat, ba chiar mă susține în orice decizii iau, știu că am prin el, protecție divină. Am iertat corecțiile fizice, chiar dacă nu le înțeleg nici azi, am făcut oarece vindecări am considerat că-mi trebuiesc…și am reînvățat, împreună cu copilul meu interior, să scriu și cu mâna stângă, căci așa cum mă născusem. Am devenit cu timpul ambidextră, spre uimirea celor din jurul meu și satisfacția copilului meu interior…
    Am lăsat copilului meu interior bucuria de a vă fi mărturisit, tuturor, o experiență de viață. Tanti Mihaela și nenea Condor, vă mulțumim tare frumos că ne-ați dăruit o clipă de melancolie și aducere aminte, despre începuturile noastre împreună!

    1. Multumim si noi copilului din tine! Imbratisari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *