lume ma auzi
Lume, lume, astazi ne pregatim pentru un concert. Renuntam la rolul de dirijor pentru a ne pregati vocile, care, desi calme, ragusite sau stridente au un singur scop in procesul de dezvoltare personala, acela de a-si enunta propriul adevar.
Inca din cele mai vechi timpuri, oamenii alegeau diferite forme de a-si face simtita prezenta la aceste concerte.
Aruncand o privire asupra celor mai indepartate culturi, cat si asupra celor mai excentrice grupuri, observam ca indiferent daca ii avem in fata noastra pe samanii care isi impartasesc tainele prin intermediul ritualurilor sacre, chiar daca privim eschimosii care isi ating nasurile pentru a-si manifesta afectiunea, indiferent daca admiram gheisele care se pregatesc ani intregi pentru ceremoniile lor sau daca ne minunam in fata libertatii fragile a hippiotilor, cu totii ne dorim ca mesajul pe care incercam sa-l transmitem sa ajunga nepatat si deloc distorsionat la ceilalti.
Este mai mult decat sigur ca fiecare cultura, cat si fiecare individ in parte au un mesaj de transmis.
Dar uneori, traim momente in care dorim sa ne facem auziti in fata celorlalati pentru a ne auzi pe noi insine. Iar atunci cand nu mai suntem in stare sa cream conexiunea cu celalalt, ajungem sa comunicam asa cum nu am face-o. Astfel, lovim in numele iubirii, strigam in numele linistii, ne luptam in numele pacii. Cumva, din dorinta de a ne face auziti, transmitem exact un mesaj contrar a ceea ce doream sa impartasim.
Oare furtuna nu este cumva strigatul vantului care nu mai vrea sa adie?
Oare nu cumva eclipsa devine avertismentul soarelui care isi poate anunta in orice moment intentia de a nu mai lumina?
Oare nu cumva iarba poarta mesajul regenerarii care se regaseste si in fiinta umana?
Natura ne vorbeste despre noi insine. Ascultand-o, invatam sa ne auzim pe noi insine…Asa am inteles de ce verbele comunicarii sunt ,,a da” si ,,a primi”.
Pentru ca, o data cu a oferi, este nevoie sa fim receptivi si la ceea ce ni se ofera. Daca am privi natura, am observa ca ea nu se forteaza sa-si transmita mesajele, ea nu are nevoie de soli sau oameni care sa-i indulceasca ,,vorbele”, alegerea ei fiind de a se exprima asa cum este: fireasca, deschisa, curgatoare…
Ne fortam atat de tare sa ne transmitem mesajul personal incat uitam adesea ca noi comunicam chiar si atunci cand alegem sa nu o mai facem, iar in momentele in care natura mesajului nostru este una intentionata, uneori este prea tarziu.
Si mai ciudat este faptul ca oricat de mult am incerca sa ne incadram in standardele unei comunicari asertive, exista momente in care izbucnirile sunt cele care pot aduce cu sine o solutie, fie ca aceasta este despartirea totala, fie ca este impacarea. Insa pana sa ajungem in aceste ultime clipe, avem de atatea ori ocazia de a actiona, insa, dintr-un motiv sau altul, nu ne facem intelesi sau nu suntem intelesi.
Astfel, crezand ca ne-am luat bilete la cea mai spectaculoasa simfonie, observam ca asistam la un concert in care vocile interpretilor de pe scena se confunda cu propriile voci, in care costumatiile nu se potrivesc rolurilor noastre si in care din dorinta de a ne descoperi in fata noastra si a celorlati nu ne ramane decat sa strigam din rasputeri: