ce le spunem copiilor in caz de divort
Psihologie practica / Comunicare

Ce le spunem copiilor in caz de divort?

ce le spunem copiilor in caz de divort

ce le spunem copiilor in caz de divort

Atunci cand un cuplu care are copii divorteaza intr-o maniera responsabila si traverseaza intregul proces ca niste parinti constienti, capabili sa-si ajute copiii sa treaca prin reactiile emotionale si psihologice de soc, efectele devastatoare ale divortului pot fi minimizate in mod semnificativ.

In ciuda stresului urias creat in astfel de circumstante, capacitatea parintilor de a oferi siguranta si continuitate copiilor duce la beneficii pe termen lung pentru toti cei implicate.

Indiferent daca obisnuiam sa ne certam in fata copilului sau ne-am ascuns problemele si le-am bagat sub pres in timp ce casnicia noastra se indrepta cu pasi repezi spre final, divortul este o experienta socanta pentru un copil.

Si desi situatia nu poate fi evitata, exista un lucru pe care il putem face pentru copii, in caz de b: putem sa minimizam socul pregatindu-ne copiii, vorbindu-le cu sinceritate si in mod constient despre ceea ce se intampla. Copiii au nevoie de ghidare pe tot parcursul procesului de divort, insa exista cateva momente de maxima vulnerabilitate:

• Cand este anuntat divortul
• Cand unul din parinti se muta
• Cand sunt facute aranjamentele legate de custodie
• Cand se destrama legal casatoria
• Cand incep sa traiasca intr-un univers scindat: acasa la mama/acasa la tata
• Cand unul sau ambii parinti incep sa se intalneasca cu alte persoane
• Cand un parinte decide sa se mute in alta localitate
• Cand unul sau ambii parinti decid sa se recasatoreasca si se creeaza o familie vitrega

Daca stim cum sa abordam situatia, putem evita scenarii dureroase. In cazul unui divort, durerea este inevitabila, dar trauma poate fi prevenita.

In primul rand, e nevoie sa ne reamintim ca momentul cand divortul este anuntat este numarul unu pe lista primelor opt momente cu impact mare pe care copiii le experimenteaza in caz de divort. E recomandat ca parintii, in loc sa faca anuntul in timp ce ei insisi sunt inca in stare de soc in urma deciziei, sa inceapa sa lucreze mai intai asupra propriului soc, sa proceseze propriile emotii si apoi sa pregateasca copilul.

Dupa ce isi aloca ceva timp pentru linistirea propriilor emotii si sentimente, parintii pot incepe sa caute un plan de viitor bazat, in primul rand, pe nevoia copilulul de stabilitate si continuitate.

Un exemplu ar putea fi ca tatal sa-si gaseasca o alta locuinta, in timp ce continua sa-si petreaca in continuare timp acasa cu copilul, pentru o luna sau doua, pentru a-l ajuta sa se adapteze la schimbare. Detaliile legate de vizitele tatalui, inclusiv cat de dese si cat de lungi urmeaza sa fie, sunt stabilite astfel incat relatia apropiata cu tatal sa se pastreze.

Mai tarziu, copilul ar putea fi implicat in a face alegeri legate de aceste aranjamente, astfel incat sa simta ca parerea lui este importanta si sa nu se simta complet neputincios in fata circumstantelor care i-au fost impuse si asupra carora nu are niciun fel de control.

Daca anuntul este facut intr-un mod responsabil, se poate atenua mult din socul unei astfel de vesti. In primul rand, copii au nevoie sa stie detaliile specifice ale modului in care vor fi afectati, in viata lor concreta:

Cine ma va mai duce la antrenament?, Imi voi mai putea vedea prietenii? Voi ajunge la scoala la timp, cine ma va lua? Cainele nostru cu cine va ramane?

Putem veni in intampinarea nevoilor lui prin lucruri simple, de genul unui calendar colorat in care sa notam care din parinti este responsabil in fiecare zi de copil, cine il va lua si il va duce in diferite locuri. Asta il poate ajuta pe copil sa aibe mai multa siguranta, stiind ca ambii parinti vor continua sa aiba grija de el.

In al doilea rand, trebuie sa avem in vedere faptul ca anuntul divortului, indiferent cat de grijuliu si de reponsabil va fi abordat de parinti, va suscita totusi niste reactii de soc.

Pentru asta, iti recomandam articolul nostru ”Trauma privita prin ochii copiilor. Ce pot face adultii.”

Copilul tau poate prezenta reactii de soc de genul: paloare, ochii fixati, respiratie superficiala, piept contractat. Daca inveti cum sa fii total prezent langa el si sa-l asisti in exprimarea emotiilor, poti sa-l ajuti cu adevarat sa depaseasca socul initial.

Sigur ca apoi pot trece multi ani pana cand copilul va ajunge la procesul adevarat de doliu, trecand de la negare la un amestec de furie intensa, tristete si ajungand pana la acceptarea divortului parintilor, toate astea in timp ce va incerca sa se impace cu impactul divortului asupra vietii lui. Emotiile care insotesc divortul nu pot fi evitate, dar complicatiile care rezulta din socul traumatic pot fi evitate.

  • Divortul si dezvoltarea copilului

Este de importanta primara ca deciziile luate in ceea ce priveste aranjamentele legate de custodia copilului cand parintii se separa sau divorteaza sa fie bazate pe nevoile temperamentale si de dezvoltare ale copilului si nu pe ceea ce e convenabil pentru parinti.

Copiii au nevoie de contact cu ambii parinti. Problemele legate de siguranta sunt esentiale pentru copiii foarte mici. Acestia se simt in siguranta prin intermediul simturilor lor. Cand sunt tinuti in brate, leganati, li se zambeste si sunt hraniti de ambii parinti in fiecare zi, vor sti ca sunt iubiti de amandoi.

Nu poti explica in cuvinte unui bebelus ca tata se va intoarce saptamana viitoare. Bebelusul are nevoie de prezenta fizica a tatalui ca sa stie ca tata inca exista. Pe masura ce copilul creste si incepe sa se separe de parinti, identitatea lui unica este formata din oglindirea oferita de ambii parinti. Cand pierde contactul cu unul din parinti,e ca si cum o parte din el a murit.

E nevoie sa fim precauti si sa nu-l diminuam in niciun fel pe celalalt parinte in ochii copilului, pentru ca asta va duce la diminuarea increderii in sine a copilului. Ambii parinti traiesc in interiorul copilului tau si chiar daca uneori ca lucrurile sa nu fie asa, lucrurile sunt exact asa cum sunt si nu pot fi altfel.

Si pentru ca copiii nu au devoltat simtul constantei in ceea ce priveste perceptia lumii inconjuratoarei (conform carora lucrurile exista chiar si atunci cand nu le vedem si nu suntem in contact cu ele), e nevoie sa-si viziteze zilnic celalalt parinte pentru a forma o legatura de atasament sigura si consistenta.

Pe de alta parte, adolescentilor le e mai bine sa-si viziteze parintii mai rar, dar cu toate astea au nevoie de figuri parentale puternice care sa stabileasca reguli ferme pe masura ce adolescentii devin din ce in ce mai independenti.

Toti copiii au nevoie sa stie ca ei pot ramane copii chiar si atunci cand familia lor s-a reconfigurat in mod definitiv. Ceea ce se intampla adesea in special in familiile cu un singur parinte este faptul ca copilul este fortat sa se maturizeze prea repede. Cand copiii incep sa preia de mici responsabilitati adulte si poveri emotionale, dezvoltarea identitatii lor unice si a simtului sinelui este compromisa.

In cazul unui divort, aproape totii copii dezvolta doua fantezii: aceea ca, intr-o zi, parintii lui vor fi din nou impreuna si alta aceea ca si ei sunt, cel putin in parte, responsabili pentru divortul parintilor. Iar atunci cand considera ca sunt vinovati pentru despartirea parintilor, in mod logic incep sa creada si ca pot repara acest lucru.

Iar daca parintele ramane si el agatat de speranta falsa de a se recasatori cu partenerul care a plecat, atunci devine aproape imposibil pentru copil sa se maturizeze si sa mearga mai departe in viata.

O alta credinta universala a copiilor este una care poate fi terifianta de-a dreptul: frica conform careia daca un parinte a plecat, celalalt parinte probabil ca va pleca si el, intr-o zi. Acest lucru este in mod special valabil pentru copii de varsta scolara, care sunt convinsi ca plecarea mamei sau a tatalui are sigur ceva de-a face cu ei si cu comportamentul lor. Aceasta grupa de varsta este mai vulnerabila la o mare varietate de frici, pentru ca au o imaginatie foarte bogata.

Ceea ce trebuie sa facem ca parinti este sa-i reasiguram, ca parinti, ca parintii nu divorteaza de copii ci ca adultii divorteaza de adulti.

Chiar si in cazul celui mai fericit scenariu, atunci cand se ajunge la o decizie reciproca intre doi adulti maturi care realizeaza ca nu se mai potrivesc si ca fiecare ar beneficia de pe urma despartirii, divortul nu este o experienta placuta pentru copii. A realiza ca parintii tai nu se mai iubesc este si dureros si inexplicabil in acelasi timp pentru un copil. Este o dilema care le poate ridica intrebari legate de fundamentul propriei lor existente.

De aceea, e nevoie de multa dragoste si intelepciune din partea noastra, ca parinti, atunci cand suntem confruntati cu o astfel de experienta. Speram ca articolul oferit de noi sa va ajute, in cazul in care treceti printr-o astfel de situatie.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *