comunicarea prin intermediul gesturilor kinetica
“Cel care are ochi de vazut si urechi de auzit constata ca muritorii nu pot ascunde nici un secret. Cel ale carui buze tac, palavrageste cu varful degetelor, se tradeaza prin toti porii”, afirma Freud.
Gestul este considerat de retoricii antici ca parte inseparabila in pronuntarea discursului, numit de Cicero “un fel de elocinta a corpului”.
Intr-adevar, gesturile noastre sunt cele care vorbesc, atunci cand noi tacem, ele sunt cele care, fie ca vrem sau nu, ne tradeaza de multe ori emotiile ori gandurile pe care dorim sa le tinem departe de perceptia celorlalti. Preocuparea de a studia comportamentul gestual al oamenilor nu este recenta, chiar daca rezultatele cercetarilor de dezvoltare personala nu sunt pe atat de popularizate si de cunoscute de majoritatea oamenilor pe masura importantieare aceasta cunoastere ar avea-o in viata fiecaruia dintre noi.
Kinetica a fost definita de unii autori ca fiind studiul miscarilor corpului care ofera informatii suplimentare in lipsa unui discurs.
Este de mentionat insa ca acesta este o definitie incompleta; gesturile ofera informatii nu doar in lipsa cuvintelor, ci si in completarea lor. Gesturile au, in raport cu planul verbal, functii de accentuare, de completare, de contrazicere, de reglaj, de repetare sau de substituire.
Comunicarea prin intermediul miscarilor corpului si prin intermediul posturii corpului:
* Miscarile capului:
Miscarile capului ori ale umerilor, dau si ele indicii semnificative asupra celorlalti. Umerii plecati, capul intre umeri ori capul plecat ne sugereaza prezenta in fata noastra a unei persoane umile, fara personalitate. Poate indica tristete, suferinta, apasare sufleteasca. Miscarile capului, ca si privirea, pot avea rol de inlocuire a cuvintelor de aprobare sau dezaprobare intr -o discutie pot avea rol de indicare. Ridicarea din umeri semnifica faptul ca acea persoana este nehotarata, nu stie ce sa creada sau ce sa faca. Asa cum am precizat in capitolul introductiv, unele gesturi pot avea semnificatii diferite de la o cultura la alta. Daca pentru noi si alte popoare a da din cap de la dreapta la stanga inseamna “nu” iar a da de sus in jos este inseamna “da”, pentru bulgari semnificatia este opusa.
* Miscarile bratelor si mainilor:
Daca ochii sunt oglinda sufletului, mainile sunt si ele oglinda personalitatii noastre, a starii prin care trecem, a temperamentului pe care il avem. Miscarile pe care cineva le face cu mainile, mai ales acele miscari “naturale”, necontrolate, “neregizate”, sunt un indiciu important asupra acelei persoane. Gesturile largi ale bratelor, cu palmele deschise, indica in general sinceritate, deschidere catre ceilalti; avem de a face cu o fire extrovertita. Miscarile rapide, frecvente ale mainilor si bratelor, care insotesc vorbirea, pentru a accentua mesajul ori pentru a-l face mai expresiv, apartin de regula tipului temperamental coleric.
Un individ cu personalitate foarte puternica, cu tendinte excesive de dominare, va folosi frecvent gesturi cum ar fi acela de a bate cu pumnul in masa. Miscarile verticale ale mainii, menite sa atraga atentia asupra elementelor esentiale ale unui discurs, atunci cand sunt folosite in comunicarea publica, sunt considerate indicii ale agresivitatii si dorintei de dominare.
Exista o intreaga panoplie a unor gesturi ale mainilor a caror semnificatie a devenit recunoscuta. Astfel, ducerea mainii la gura poate indica surpriza; a vorbi cu palma sau cu pumnul acoperind gura este interpretat ca semn de incercare de a ascunde adevarul, de a “masca” o minciuna rostita. Degetele lipite de obraz indica ascultarea cu interes. O persoana care tine mainile la spate este privita ca o persoana ce doreste sa exprime superioritatea. Ducerea si tinerea mainilor la spate este asociata cu tendinta de autocontrol. Un rol important trebuie dat, mai ales in situatii de “negociere”, fie ea pe terenul afacerilor sau pe terenul vietii private, pozitiei mainilor.
Sunt autori care propun anumite “chei” de decodificare a limbajului tacut al mainilor. Astfel, bratele incrucisate este un semn al defensivei, al “inchiderii” celuilalt; poate insemna, in traducere verbala, “am luat o hotarare, nu mai fac concesii”. Pumnii stransi sau mainile inclestate la nivelul fetei pot fi semnale ale frustrarii, ale tensiunii, ale agresivitatii.
Sunt numeroase situatiile in care oamenii, sub influenta normelor sociale, a regulilor de politete, sunt nevoiti sa spuna cuvinte de complezenta, ori sa faca fata unor situatii fara a-si putea permite sa spuna ce gandesc ori ce simt. Dar aceleasi reguli de politete ne cer sa nu facem abuz de timpul, de rabdarea, de amabilitatea celorlalti. Cand o vizita s -a prelungit prea mult, gazda nu ne va spune niciodata “este timpul sa plecati”; in cazul unei intalniri de afaceri sau al oricarui tip de intalnire protocolara, nu-i vom spune celuilalt “sunt nerabdator sa plec, ceea ce spuneti nu ma intereseaza sau este contrar punctului meu de vedere”.
Dar in toate aceste situatii de acest gen este de ajuns sa privim mainile celor din jur. O mana a carei degete bat – mai discret sau mai putin discret in masa, o mana ale carei degete apuca din ce in ce mai des obiectele din jur, parca pentru a-si face de lucru cu ele, o mana ce parca nu-si mai gaseste locul ne va spune cu siguranta ca cel caruia ii apartine este grabit, nervos, iritat sau plictisit.
Acelasi lucru despre nerabdarea sau nervozitatea cuiva ne vor spune si picioarele sale ca se misca in mod continuu, ca un tremurat mai mult sau mai putin controlat. Totul este, in anumite situatii, sa stim cand este timpul sa nu mai ascultam cuvintele.
* Mersul:
Mersul unei persoane furnizeaza despre aceasta nenumarate informatii, mult mai multe decat se crede in mod obisnuit. Fiecare om are un ritm propriu al mersului, o anumit mod de a-si tine capul si umerii in timpul mersului, o anumita lungime a pasului. Spunem de regula despre cineva fie ca are un mers lent, fie ca are un mers rapid, fie ca are un mers haotic. Chiar daca fiecare om are un tip de mers caracteristic, totusi, acesta se poate schimba in functie de anumite conjuncturi specifice, de anumite variabile, astfel ca mersul, pentru a da indicii despre personalitatea ori temperamentul cuiva, trebuie analizat in contexte diferite si raportat la ceilalti indici nonverbali.
Mersul, ca mai toate tipurile de indicii nonverbale, a facut obiectul studiului multor cercetatori. O varietate semnificativa de tipuri de mers a fost identificata de Horst H. Ruckle:
– mersul ritmic, indiciu al unei stari pozitive
– mersul sacadat, indicand aparitia brusca a unor anumite motive
– mersul repezit, caracteristic celor ce se grabesc sa atinga un scop, respectiv mersul lent, caracteristic celor ce tergiverseaza ajungerea la o tinta nedorita
– mersul cu „pasi uriasi”, caracteristic persoanelor extravertite, respectiv mersul cu „pasi mici”, caracteristic celor introvertite
– mersul „impiedicat”, semnaland nesiguranta, conflict interior
– mersul relaxat, caracteristic celor lipsiti de scop precis
– mersul leganat, propriu persoanelor ce vor sa para sigure pe ele
Articol scris de Clara Toma
http://www.edituraascendent.ro
www.sens-si-consens.ro
www.inlight.tk
