o poveste despre resentimente
Psihologie practica / Autocontrol

O poveste despre resentimente

o poveste despre resentimente
o poveste despre resentimente


“De mica, Lori visa sa devina actrita.

Profesorii ei i-au remarcat talentul de a se exprima si au incurajat-o sa urmeze o cariera pe scena. Mama sa insa nu era de acord. Fiind o femeie orgolioasa si cu un caracter rigid, aceasta isi dorea ca Lori sa mearga la facultate si sa-si faca o cariera respectabila si responsabila, la fel ca fratii ei mai mari.

Dupa ce a stat si s-a gandit, Lori a ignorat parerile rigide ale mamei ei si a decis sa nu dea examen la facultate. Insa si-a detestat intotdeauna mama, pentru ca nu a incurajat-o sa-si urmeze pasiunea.

Un an mai tarziu, cand Lori a facut 19 ani, a ramas insarcinata, nefiind casatorita. Era in anul 1964, locuia intr-un oras conservator din vest, iar Lori s-a gandit ca cel mai bun lucru pe care il putea face era sa se casatoreasca.

Din cauza educatiei pe care o primise, pentru ea era important sa se simta ca o femeie demna decat sa indure rusinea de a fi o mama necasatorita care creste un copil de una singura. Asadar, Lori a ales sa se casatoreasca cu un barbat pe care nu il iubea, stiind ca pana la urma va avea sa-si creasca singura copilul.

S-a dovedit ca a avut dreptate. La doar cateva luni dupa ce s-a nascut fiul sau, Joshua, sotul a plecat de acasa. Apoi, cand Joshua a implinit sase luni, mama ei i-a trimis un fragment dintr-un ziar care anunta ca se cautau actori pentru o noua piesa de teatru a carei trupa urma sa vina in oras. In piesa era nevoie de o actrita principala de douazeci de ani, iar mama ei i-a sugerat sa incerce sa obtina rolul.

Lori a fost uimita de incurajarea neasteptata si a inceput sa-si aminteasca de toate momentele in care mama ei a descurajat-o, impiedicand-o sa-si urmeze visul si in care a discreditat-o pentru ca isi dorea sa devina actrita. “Sa te ia naiba!”, a tipat Lori, in timp ce rupea ziarul. In acea clipa, Lori a dat vina pe mama ei, luand decizia de a nu mai juca vreodata- si pecetluindu-si, astfel, soarta.

Vina si resentimentul sunt emotiile toxice care ne tin inchisi in micimea povestii noastre si sunt tesute in dramele personale, intr-o conversatie de fond care ar putea suna astfel: “Uite ce mi-ai facut. Mi-ai distrus viata. Sunt un nimeni, exact ca tine.”, sau “Niciodata nu voi face nimic-exact asa cum mi-ai spus.”

Ii facem pe altii responsabili de propriile lipsuri si apoi incercam sa demonstram ca am fost, in realitate, tratati nedrept.

Povestea “bietul de mine” devine dovada, aratand ca nu am fost tratati cum trebuie, ca am fost neglijati sau abuzati. Si, ori de cate ori nu reusim sa facem ce ne propunem, avem alibiul perfect.

Incepem sa spunem: “Daca nu as fi avut un tata atat de furios, o prietena neserioasa, o mama alcoolica, sau nu as fi fost violata, batuta, rapita, ignorata, abandonata, batjocorita, n-as fi ajuns in halul asta!”

Apoi, folosim fiecare esec, dezamagire, relatie nereusita sau afacere proasta, pentru a ne intari convingerea ca am fost victime. Ne sabotam mereu eforturile de a avea succes, tocmai pentru a ne putea mentine resentimentele si a ne pastra neatinsa povestea. Esecurile sau nefericirea ne demonstreaza ca avem dreptate si ca cei pe care dam vina gresesc.”

Extras din ““Secretul Umbrei: Puterea de a-ti asuma propria poveste”, Debbie Ford, Editura For You

Tema pentru acasa: Cu ce situatie din viata ta procedezi la fel?

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *