ce ne impiedica sa ne mandrim cu noi insine
M-am intrebat adesea de ce mandria este trecuta in categoria cuvintelor neplacute, sfidatoare sau nesanatoase.
Cautand in cea mai la indemana sursa, dictionarul, am observat ca mandria este definita drept “un sentiment de multumire, de satisfactie, de placere, de demnitate si de incredere in calitatile proprii”.
Cautand intr-o alta sursa la fel de necesara, oamenii din jurul meu, am observat ca mandria este un cuvant pe jumatate rostit, fiind pronuntat cu o reticenta evidenta.
Personal, asociez mandria cu responsabilitatea si constientizarea propriilor fapte.
Cand ma gandesc la acest concept, nu am in vedere genul acela de mandrie bolnavicioasa si nici nu ma gandesc ca nu-mi mai vad lungul nasului.
Ci ma refer la capacitatea de a ne bucura de meritele noastre, de munca depusa sau pur si simplu de circumstantele care ne-au determinat sa ne simtim astfel.
Poate suna bizar, insa atunci cand nu este asociata cu infumurarea, mandria este vazuta drept un act de curaj.
Cu alte cuvinte, nu avem taria de a spune sincer “Am facut acest lucru si sunt cu adevarat mandra de mine” deoarece ne temem ca vom da nastere multor interpretari, invidii sau rautati.
In schimb, atunci cand cineva ne complimenteaza sau ne felicita, ne ascundem capul intre umeri de parca am fi facut o greseala in loc sa privim in ochii celuilalt si sa-i spunem un simplu “Multumesc”.
Si poate ce este cu adevarat dureros este momentul in care altcineva se mandreste cu faptele sale, iar in sufletul nostru se naste un strop de invidie si ne intrebam de ce acea persoana reuseste sa vorbeasca atat de deschis despre realizarile sale.
Desigur, exista momente in care mandria neafisata este stratul de suprafata al unei false modestii.
Sau poate ca din neincredere sau din teama de a nu-i indeparta pe ceilalti, ajungem sa ne ingropam tot mai mult dorinta de a vorbi deschis despre realizarile noastre.
La urma urmei, de ce suntem atat de stanjeniti sa afirmam ca ne simtim extraordinar in pielea noastra, ca ne iubim jobul, ca desi nu suntem bogati, ne bucuram de banii pe care ii avem, ca avem o relatie mai mult decat frumoasa cu partenerul nostru?
Sau de ce nu putem afirma sincer ca ne place corpul nostru chiar daca nu este perfect sau ca suntem multumiti atunci cand punem seara capul pe perna?
De ce exprimarea unor lucruri atat de firesti pentru noi ne blocheaza in momentul in care intalnim privirile celorlalti?
De ce ne incapatanam sa lasam loc de “Mai bine sa vorbeasca ceilalti frumos despre mine decat sa o fac eu”?
Desigur, putem sa aruncam cu usurinta mingea in fileul societatii care ne-a creat o mantra din “Lauda de sine nu miroase a bine”.
Sau putem sa aruncam aceasta povara pe umerii parintilor, scuzandu-ne ca ne-au invatat modestia.
Dar daca interiorul nostru clocoteste a exuberanta, de ce am astepta iar si iar ca cineva sa ne ia de mana si sa ne admire?
Tinand seama de atat de multi, pe care ii intalnesc si se ” mandresc “/ lauda nejustificat, i-as incuraja sincer pe cei dragi / apropiati mie sa o faca in fata oglinzii, chiar si zilnic, in locul suietelor. A alta ocazie recomandata este in fata a mai multor interlocutori, de preferinta a celor ce il cunosc bine. Da, acesta este un curaj constructiv/ binefacator. Altfel, consider, ca mai mult este o boala…..
asa este. acelasi lucru am dorit si noi sa exprimam prin acest articol: incercarea de a incuraja intr-un mod sanatos exprimarea realizarilor noastre:)
Ne impiedica vocea aia din interiorul nostru care nu ne lasa sa traim cum simtim. Tare pacat ca multi nu au curajul sa isi asculte inima si fac tot ce fac numai de ochii lumii sau ca asa au fost invatati.
Cine stie? Poate cand ne vom fi saturat sa actionam doar “pentru ochii lumii”, vom lua cu adevarat decizile cele mai intelepte pentru noi…
Hristos a înviat !!
După cum bine a menţionat şi Mihaela, există foarte multe confuzii legate de mândrie, precum şi de alte noţiuni cum ar fi complex de inferioritate, smerenie, dependenţă emoţională sau iubire adevărată.
A fi mândru de faptele tale nu este ceva rău şi nu este considerată mândrie. Însă când te crezi mai bun decât cineva atunci da, putem vorbi de mândrie. Mai mult, sunt oameni ce nu recunosc ajutorul lui Dumnezeu în realizările lor.
Mergând mai în adâncime, mândria cât şi smerenia, dobândesc alte valenţe şi mai ales, alte perspective. Totul se referă la raportul nostru cu noi înşine, cu Dumnezeu şi cu ceilalţi. Mândria, te pune deasupra tuturor prin calităţile pe care le ai şi cu care te identifici ( identificarea cu rolul- Psihologia întâlnirii cu Dumnezeu, Amedeo Cencini, Editura Pauline ). Atunci, când consideri, că, tu prin calităţile tale, eşti mai valoros decât ceilalţi putem vorbi de mândrie. Dar a te bucura de realizările tale nu este mândrie. Şi mai ales a recunoaşte că şi Dumnezeu are un rol în acestea…Totul este împreună lucrare.