am nevoie de o pauza
Psihologie practica / Autocontrol

Am nevoie de o pauza

 

am nevoie de o pauza
am nevoie de o pauza

In momentele in care dorim sa ne imbratisam fiinta, in momentele acelea in care sufletul nostru isi strange genunchii la piept, in momentele in care in ciuda oamenilor care apar neintrerupt in viata noastra, singurul lucru de care avem nevoie este propria mangaiere, atunci avem certitudinea (re)intalnirii cu noi insine.

Cati dintre noi nu am fost pusi in aceasta situatie de nenumarate ori? Cati dintre noi nu am spus “Nu mai pot!” sau “E timpul sa ma opresc pentru o perioada!”? Dar mai ales, cati dintre noi am reusit sa punem piciorul in prag cu adevarat pentru a fi din nou la unison cu noi insine?

De foarte multe ori, am observat pe parcursului procesului meu de dezvoltare personala ca imi era teama sa cer aceasta pauza. Evenimentele din viata mea se desfasuram precum un joc in care uitam ca este nevoie de o mica pauza pentru a trece la runda urmatoare. Cumva, nu-mi dadeam voie sa beneficiez de aceasta oprire deoarece ramaneam agatata de prima runda, o runda care speram sa nu se termine niciodata.

Si acum ma intreb de ce nu mi-am luat toate acele momente de respiro la timp: de ce nu le-am spus celorlalti ca o scurta perioada de timp nu le mai pot oferi ajutorul pe care ei mi-l solicita deoarece am nevoie de regenerare? De ce mi-am tarat fiinta intr-un vartej de care se temea din simplul motiv ca mi-era teama sa le spun celorlalti ca am obosit? De ce nu am luat pauzele necesare in anumite momente ale relatiilor mele pentru ca mai apoi sa acumulez multa energie care avea sa se reverse asupra celorlalti in clipe neasteptate?

Si tot acum imi raspund: pentru ca mi-era teama ca pierd ceva, pe cineva, cumva…Mi-era teama ca neavand curajul de a spune NU, viata va trece pe langa mine si eu nu ma voi putea bucura de ea…Dar oare ne putem bucura de viata, epuizati fiind?

Mi-era teama ca renuntarea la rolul in care sunt salvatorul celorlalti de fiecare data cand au ei nevoie o sa-mi goleasca fiinta…Dar oare putem darui din goliciunea noastra?

Mi-era teama ca pauza nu este decat un pas spre o singuratate care ma poate cuprinde si pe care nu o pot infrange…De fapt, mi-era teama de intalnirea cu mine, de felul in care aveam sa-mi vorbesc si sa ma ascult in acelasi timp, de felul in care imi acceptam mangaierea si ma incurajam sa ma ridic, de vulnerabilitatea pe care nu o afisez in fata celorlalti…

De ce avem nevoie de o pauza?

Pentru ca avem nevoie de regenerare, de autocuprindere, de noi insine…Spunand stop la momentul potrivit, vom fi capabili sa daruim mult mai mult atat in interior, cat si in exterior. Intoarcerea spre propria fiinta include intoarcerea spre ceilalti la momentul potrivit…

Scriind aceste randuri, mi-am amintit un citat care suna cam asa: ,,Vindecatorii din intreaga lume cred ca misiunea lor este sa ii vindece pe ceilalti, dar misiunea lor este sa se vindece pe ei insisi”.

E frumos si profund in acelasi timp cum toate privirile pe care le iubim sau le indepartam, cum toate fiintele care ne inveselesc si care ne intristeaza, cum toate stele si tot universul par sa arate cu degetul spre noi insine, spre acel ,,mic si neinsemnat EU” care isi cere in sfarsit drepturile, care are nevoie de o pauza, de el insusi…

Si stiti care este cel mai frumos lucru in toata aceasta poveste? Ca desi pauza vine uneori pentru a ne ingenunchea, pentru a ne tari catre directia potrivita, o data ce ea este traita, putem porni la un nou drum avand muschii sufletului tonifiati, gata sa pasim in runda a doua…

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *