Efecte posibile, nedorite de parinti si cum am putea evita situatiile create…
Motto : “Copilul ajunge pentru parintii sai, dupa educatia pe care o capata:RASPLATA sau PEDEAPSA” – Jean Jacques Rousseau
Intr-un supermarket am asistat la o scena care m-a pus pe ganduri: o familie tanara, impreuna cu cei doi copii, se aflau la raionul de jucarii.
Fetita, aparent linistita, s-a apropiat de standul cu papusi si a smuls o cutie mare, urland ca asta isi doreste. Baiatul, mai mare ca fetita, a tras de pe raft o masina si a fugit de langa parinti, tipand ca el a fost mai cuminte…
Mama a tras cu brutalitate cutia din bratele fetitei, plesnind-o, iar tatal, alergand dupa baiat, l-a prins si l-a lovit peste mana. Am urmarit scena cu mare interes, incercand sa-i aflu deznodamantul. Cum credeti ca s-au terminat ostilitatile, trecand peste plansete, rugaminti si negocieri ? Vizibil jenati, au pus in cosul de cumparaturi papusa si masina si s-au indreptat grabiti spre iesire.
Nu este pentru prima oara cand asist la astfel de conflicte. Este dificil sa rezisti acestor provocari inerente procesului de parenting, fara sa-ti pui intrebarea binecunoscuta: Oare am procedat corect?
Cert este ca alegerea NE APARTINE si de cele mai multe ori, ca adulti suntem responsabili de consecinte, la fel ca si copiii nostri. Insa prin actiunile noastre nu facem altceva decat sa le validam comportamente care ne deranjeaza. Le aplicam corectii imediat, fara sa le explicam greselile lor, ca mai apoi sa ne dezicem de actiunile (aplicarea corectiei) noastre, validandu-le motivul.
Cu alte cuvinte, intai ii plesnim ( violenta), apoi ii criticam spunandu-le ca au gresit, ca in final sa cedam cumparandu-le ce si-au dorit (le validam atitudinea). Ce inteleg copiii ? Ca motivul lor este corect: au obtinut ce si-au dorit ! Si acest ciclu se repeta de multe ori…
Ca adulti, ar fi necesar sa intelegem ca asa cum NOI avem alegeri de facut, si EI ar trebui sa aiba, la randul lor, alegeri de facut. Din punctul meu de vedere, daca ar fi sa ma aflu in situatia de mai sus, as lua calm cutia din bratele fetitei si i-as explica (ton scazut) ca ar putea obtine papusa daca o cere frumos, imi spune de ce ar trebui sa o cumpar si o pune la locul ei, pentru inceput. Ori poate continua sa urle si atunci nu primeste ce si-a dorit.
In cazul baiatului, l-as lasa sa plece, ca atunci cand se intoarce (alegerea de a fugi ii apartine) sa il rog sa imi dea masina sau sa o puna el insusi, la loc pe raft.
Prin tonul calm, le aratam copiilor ca nu este necesar sa tipe, pentru ca NOI ii auzim. Prin atitudinea calma le transmitem ca nu acceptam atitudinea lor provocatoare. Stiu ca este dificil sa fim calmi tot timpul (stres-ul cotidian ne afecteaza)!
In schimb, daca se intampla sa explodam, am putea sa le cerem scuze ca am ridicat tonul si sa le explicam cu calm, motivul greselii lor. Le aratam astfel, ca ii respectam ca fiinte umane si atunci cand gresim, suntem capabili sa ne cerem scuze. Doar asa ii putem invata sa spuna: TE ROG… IARTA-MA… si MULTUMESC.
Se vorbeste mult, in zilele noastre, despre stiluri de parenting: AUTORITAR, DEMOCRATIC, Laissez-faire (PERMISIV).
Pedeapsa, ca o corectie aplicata imediat, fara explicatii, se incadreaza in stilul autoritar. Acesta transmite copilului ca El trebuie sa se supuna fara sa inteleaga de ce ar trebui sa faca acest lucru – autoritate absoluta, bazata pe forta si putere.
Copilul intelege ca el NU este CAPABIL (competent) si/sau CURAJOS sa intreprinda o actiune. Gandurile pe care le-ar putea avea ar fi de genul: Nu ma poti obliga ! sau Nu ma poti opri ! ganduri care invita la o LUPTA de PUTERE !
Sau ar putea sa gandeasca: Mai bine sa fiu considerat lenes, dacat prost! gand care l-ar determina sa RENUNTE, sa se retraga… Sentimentele copilului, care se dezvolta in timp, sunt de INADECVARE (nu am putere=nu sunt capabil) si cel de INFERIORITATE (teama de esec).
Lupta de putere, in timp, poate creea rezistenta si sfidare. Copiii din ziua de astazi sunt capabili de a suporta orice fel de pedeapsa, pentru a-si apara “drepturile”! Cand vorbim despre drepturi, ma gandesc la apartenenta in cadrul familiei, la locul lui “de drept” . Prin aceasta atitudine Ei ne comunica ca doresc sa fie respectati, sa li se recunoasca pozitia in familie !
In schimb, pedeapsa, fara corectii aplicate imediat, cu explicarea motivului pentru care NOI, ca parinti, consideram ca EI fac o greseala si dublata de posibilitatea de a face alegeri, se incadreaza in stilul democratic.
In special in situatia in care le si explicam ca si noi putem face greseli. In astfel de cazuri, copiii inteleg ca nu sunt criticati, si A GRESI este NORMAL pentru orice fiinta umana… Deci retineti un principiu de parenting: Cu cat ii pedepsim mai mult pe copiii, cu atat ei se razbuna mai tare!
Sunt mult mai rezistenti decat noi, mai ales ca sentimentul de vinovatie, in cazul lor (copii mici) nu apare deocamdata…! Aveti grija, insa… la varsta adolescentei vinovatia poate degenera in atitudini distructive indreptate impotriva propriei persoane!
In ceea ce priveste rasplata, actiunea poate fi la fel de daunatoare ca si pedeapsa! Mai ales fara a le explica motivul pentru care ii rasplatiti. Altfel copiii nu pot intelege motivul nostru si poate sa apara nevoia ATENTIEI NECUVENITE.
”Ne rasplatim inferiorii pentru favoruri sau fapte bune. Intr-un sistem de respect reciproc intre egali, un lucru este facut pentru ca este necesar, iar satisfactia vine din armonia dintre doi oameni care fac un lucru impreuna…” (dr.Rudolf Dreikurs, Cum sa cresti copii fericiti, Ed.IPPA, Bucuresti, 2011,pag.68).
N-ar trebui sa ne recompensam copiii pentru lucrurile pe care pot sa le faca pentru familie. Astfel i-am putea descuraja si nu s-ar putea dezvolta, natural, responsabilitatea. Prin lucrurile pe care le fac pentru familie, ei isi pot manifesta apartenenta – locul lor in familie, bine stabilit.
“Comportamentul bun din partea copilului se naste din dorinta lui de a apartine, de a contribui in mod util si de a coopera. Cand mituim copilul pentru un comportament bun, de fapt ii aratam ca nu avem incredere in el si asta este o forma de descurajare. ”(dr.Rudolf Dreikurs, Cum sa cresti copii fericiti, Ed.IPPA, Bucuresti, 2011,pag.70).
Satisfactia copilului provine din creerea posibilitatii de a contribui la familia din care face parte ! Nu ar trebui sa creada ca satisfactia poate proveni dintr-un troc: Faci tu, fac si eu, ca parinte ! Nu le creem decat un comortament de tip pavlovnian de instalare a conditionarii:
In final nu-mi ramane decat sa va incurajez de a reflecta asupra principiilor de parenting desre care am vorbit: democratie, respectul reciproc si valabilitatea drepturilor si a obligatiilor copiilor in familia din care fac parte !
Doriana-Silvia Souca
mediator & life-coach M-V
psiholog-psihoterapeut
website : www.psihobv.ro
Da , ati dat o explicatie moderna. Dar inainte de a educa copiii ar trebui sa realizam ce cei ce au acum copii mici sunt cei din generatia de inainte de si imediat dupa 1989 cand majoritatea parintilor au fost prinsi in activitati de a face bani prin orice metoda, de a le oferii totul copiilor ca ei nu au avut, ca nu conta daca aveau sau nu un merit, dar sa vada lumea ca ne permitem si le-a stimulat orgoliul si egoismul. Orice valoare alta decat banii si moda nu a existat. Parintii erau mai rar pe acasa si propriul lor model de comportament era pus din start sub semnul intrebarii lucrurilor evolutive si educatiei firesti – deci pe acest model parental sunt crescuti cei ce sunt azi parinti. Apoi fiecare la un moment dat si-au dorit copii, pe care ii cresc fie asa cum au vazut in propria familie pe care multi o detesta ca timp , atentia si afectiunea parintilor, atmosfera, dar repeta aceleasi greseli, fie se iau dupa cartile americane cu exacerbarea drepturilor lucrurilor pozitive in care copilul este lasat de capul lui sa faca ce vrea, sa distruga, sa tipe, zbiere, injure ca fiind o dovada de manifestare a puterii – nu a educatiei si caracterului. Apoi vor ca copilul lor sa ii respecte si sa se comporte pozitiv si sa fie usor de manipulat ascultatori dresati. Dar ei insisi nu se respecta nici pe ei, nici intre ei, nici in familia largita. Discutiile sunt de timpul – vreau acum, da-mi ca uite ce fac. Copiii au invatat ca parintii sunt prinsi in propriile activitati si ei stau cu televizorul plin de filme de animatie violente , retele de socializare – imaginandu-si ca au prieteni , cu tabeletele cu alte jocuri violente sau pornografice sau comportamente desuete a filmelor pentru adolescenti care au comportamente de redusi mintal – rad unii de altii, se batjocoresc, se maimutaresc, se machiaza, se bat , au haine, coafuri si comportamente desuchiate care nu sunt firesti si nu ajuta pe nimeni in realitate. Dar ei sunt modelele pe care le vad zilnic. Apoi este bona care este fie o persoana acrita de viata, fie una prea didacta, fie prea tanara si atragatoare care naste disensiuni in familie. Pentru unii daca este o femeie cu adevarat placuta devine de fapt adevarata mama , sfatuitor, confesor si sunt fericiti ca sunt macar de cineva iubiti asa cum sunt – de o straina care are suflet chiar daca si ea e platita pentru asta. Momentele de a fi impreuna si a atrage propriilor parinti atentia ca exista, sunt la shopping cand inca o data vor sa atraga atentia asupra lor fiind constienti ca doar asa sunt bagati in seama ca exista. Asa vor primi atentie, daruri, ca la asta se rezuma iubirea parintesca ce vor fi distruse in urmatorele zile si poate o imbratisare – deci se manipuleaza reciproc. De educatie si patenting cand ? Parenting inseamna o noua moda care scoate bani din buzunarele parintilor care descopera un nou loc de socializare si de isi etala fitele. Copilul este gadgetul la moda care va fi inzorzonat sau va face acele cursuri care a decis familia ca ii dezvolta abilitatile de om de succes. Da, copilul poate isi va descoperii un univers de manifestare dar …se va indeparta si mai mult de parinti si trist se va implica in activitati care ii vor anula complet copilaria. Va devenii investitie si prestator de servicii exceland in ceva. Da, va avea poate o cariera sau va claca cand nu mai este in domeniu, parintii nu il pot sustine si trebuie sa faca fata unei realitati pe care nu o cunoaste, nu l-a invatat nimeni si nu se poate adapta el/ ea fiind crescuti sub un glob de sticla. Arta si stiinta se a creste si educa copii este si arta si stiinta de a te educa si autoeduca pe tine pe valorile tale, ale familiei tale cu calitati si defecte pe care le-ai mostenit, de a iti gasi un drum in viata in care sa poti trai plenar realitatea si sa te poti adapta dinamic la ea fara socuri invatand unitatea in diversitate – dar cunoscandu-ti propria valoare si capacitatea de a te remonta destul de rapid si a face fata si necazurilor si bucuriilor de care nimeni nu este scutit de-a lungul vietii indiferent de starea materiala care se poate modifica oricand.
Bună ziua,
Încă o dată, îmi face plăcere să citesc comentariile dumneavoastră. Mi-ar face plăcere să putem avea o discuție confidențială, pe e-mail sau la telefon. Mă puteți contacta, dacă doriți, căutându-mă pe internet, sau prin intermediul coordonatorului acestei publicații.
Aștept un feed-back din partea dumneavoastră. Toate cele bune și o zi frumoasă, vă doresc.
Datele mele de contact de aveti. Scrieti-mi direct si va voi raspunde. In masura in care este real benefic si util ne putem intalni si …..doar de bine. Cu respect.
Poate ”Pedepsiti prin recompense” a lui Alfie Cohn vă va deshide ochii, mai mult decât atât. Articolul e nefolositor părintilor. Ar trebui să scrieti despre cum să ajutăm copilul să-si formeze o motivatie intrinsecă si nu una extrinseca determinată de recompense ori pedepse.
La mai bine!
Bună ziua,
Vă mulțumesc pentru comentariu și informație. Orice este bine-venit, mai ales informația ! În ceea ce privește sugestia, cred că este o idee interesantă. Sigur mă voi gândi la propunerea dumneavoastră, dar până atunci, aveți ceva detalieri de completat și de care aș putea ține cont, la momentul redactării articolului ?
O zi frumoasă vă doresc !