Manipularea emotionala si impresionabilitatea parintilor: tehnici de manipulare practicate de copii

Motto: „Abilitatea noastra de a functiona depinde de sentimentul nostru de apartenenta.” Rudolf Dreikurs

De cele mai multe ori, ca adulti, picam in capcana impresionabilitatii, inconstient plasata, de catre copiii nostri. In articolele anterioare v-am povestit despre cat de fini observatori sunt ei. Sunt atat de abili, incat stiu sa foloseasca tehnici de manipulare cu care sa-si exaspereze parintii uneori.

OBSERVATIA si EXPERIMENTAREA sunt cele doua instrumente pe care le folosesc, pentru a invata.  Care este mecanismul pe care il dezvolta inconstient?

Este unul extrem de simplu: Simt, aplica cu perseverenta (actioneaza, aplicand tehnici de manipulare uneori, pana la limita la care comportamentul nostru corespunde nevoilor lor inconstiente) si isi valideaza comportamentul.

De fapt, atitudinea noastra este cea care da girul ca ei sa continue (le permite sa actioneze), in conformitate cu dorintele si nevoile lor.

Una dintre cele mai importante nevoi resimtite de copil este cea de apartenenta la familie. Nevoia de CEILALTI, transpusa perceptional de catre copil prin „AM UN LOC”, creeaza un sentiment de SIGURANTA si dezvolta aptitudinea de a comunica.

Cu alte cuvinte, daca un copil simte ca are un loc in familia lui, el se simte in siguranta si CONECTAT cu membrii familiei. In cazul cand aceasta conectare este afectata, prin atitudinea unuia dintre parinti (sau chiar a ambilor), gandul inconstient al copilului conform caruia el „trebuie sa fie remarcat mereu” se transpune comportamental, in atragerea atentiei, despre care am vorbit intr-unul dintre articolele anterioare.

M-as opri la acest comportament gresit al copilului, pentru ca este primul si cel mai des intalnit, care odata invatat (prin validarea lui de catre parintii exasperati), devine puntea de lansare a altor tehnici de manipulare:

• lupta pentru putere – care ascunde un sentiment de inadecvare (copilul incearca sa isi controleze parintii);
• razbunarea – care ascunde un sentiment de neglijare (copilul crede ca este nedreptatit de parinti si ranindu-i pe ceilalti arata cat este el de ranit);
• teama de esec – care ascunde un sentiment de inferioritate (copilul renunta, nu mai incearca sa actioneze).

Revenind la IMPRESIONABILITATE si tehnici de MANIPULARE, cele doua arme-atuu ale copiilor, la care apeleaza cu maiestrie si ingeniozitate, de la cele mai fragede varste, pot spune ca le-am putea identifica si contracara prin fermitatea si consecventa actiunilor noastre, dublate de rabdare si afectiune.

Pentru explicarea afirmatiei de mai sus, voi folosi tot un exemplu:

Alin, 4 ani – In fiecare seara, mama intampina greutati in a-l trimite la culcare. In fiecarea seara, Alin vrea sa se joace cu masinutele, ori vrea sa coloreze, ori isi doreste sa urmareasca desene animate. De fiecare data mama isi propune sa nu se mai lase antrenata in acest joc al puterii. Alin, in schimb, reuseste cu mare succes sa isi provoace mama prin diverse tertipuri: se roaga sa fie lasat sa-si continue activitatea, plange, bate din picior, fuge dintr-o camera in alta, se agata de mana sau piciorul mamei, pana reuseste sa o enerveze si sa cedeze nervos, tipand sau plesnindu-l. Casa setransforma intr-un adevarat camp de lupta si tatal intervine din cand in cand, punand lucrurile la punct, cu forta.

Analizand cazul de mai sus, putem remarca rezistenta si creativitatea copilului, in atingerea scopului sau: PUTEREA. Validarea puterii echivaleaza cu sentimentul de apartenenta. Comportamentul sau materializeaza gandurile acestuia: „Nu ma poti opri!” Sau „Nu ma poti obliga!”

In aceasta situatie Alin isi invita inconstient parintii sa participe la lupta de putere, ca ulterior prin cedarea mamei sa-si atinga scopul: validarea puterii in lupta lui cu mama. Chiar daca isi propune sa fie ferma, aceasta nu reuseste. De ce? Prin faptul ca, fara sa vrea, intra in jocul copilului.

Alin isi manipuleaza mama prin urmatoarele tehnici de manpulare: perseverenta cu care ii rezista si ingeniozitatea cu care schimba registrul actiunilor si prin creativitate.

Nu de putine ori am auzit parinti care mi se plangeau de faptul ca, uneori sunt atat de obositi, incat recurg cu mare usurinta la a face uz de forta, in lupta cu copiii. De obicei tonul ridicat si sfanta palma la fundulet potolesc pentru o scurta perioada insistentele micutilor, dar nu rezolva problema de fond.

Ce se intampla de fapt? Copiii au o mare capacitate de a observa. Vad ca parintii se enerveaza si le testeaza limitele, experimentand si incercand diferite tehnici de manipulare. Sunt ca niste animalute simpatice care fac orice ca sa-si atinga scopul. Rezista si revin in aceeasi situatie, cu o consecventa demna de invidiat.

Revenind la cazul prezentat, pentru a pune capat ostilitatilor, mama impreuna cu tatal ar putea sa ignore micile tertipuri ale lui Alin de a le capta atentia. Daca el se joaca sau coloreaza in camera lui, ii pot spune „noapte buna”, ca apoi sa inchida lumina in camera lui si sa se retraga in dormitorul lor.

Daca el se afla in living, procedeaza la fel. Pur si simplu se pot comporta ca si cum Alin nu ar mai fi de fata. Acest comportament schiteaza, de fapt, retragerea si ignorarea unui conflict.

Consecventa si fermitatea sunt elemente de baza in lucrul cu copilul. Este suficient ca numai o singura data sa ne amuze o replica, o privire strengareasca sau plansetul miorlait al copilului, ca toata buna intentie de a fi fermi sa se duca pe apa sambetei…

Copiii simt cand si cat sa ne provoace si ce tehnici de manipulare ar functiona. Pana unde pot merge si cat pot intinde coarda, doar experimentand si exasperandu-si parintii.

Sa nu uitam ca intr-o relatie parentala raportul de forte este inegal. Parintii detin cheia transformarii inegalitatii acestui raport, intr-unul mai usor de gestionat de catre toti membrii familiei. Ei sunt cei care pot decide cand si cum pot actiona, astfel incat copiii sa aiba sentimente ca: SIGURANTA, COMPETENTA, VALORIZARE si SPERANTA, necesare dezvoltarii emotionale, armonioase si complete, a copiilor.

In cazul in care nu identificam de la varste mici comportamentul gresit al copilului de a cere atentie nemeritata, la varste mai mari declansarea luptei de putere este iminenta.

De aici si pana la razbunare, nu este decat un pas… Si fara sa vrem ajungem, sa cream un sentiment de inferioritate, mascat de un complex de superioritate la varsta adolescentei…

Silvia Souca
mediator & life-coach M-V
psiholog-psihoterapeut
website : www.psihobv.ro