De fiecare data cand ne confruntam cu o situatie neplacuta sau stagnanta, avem tendinta de a afirma ca simpla constientizare a acesteia este primul pas catre vindecare.
Nimic mai adevarat.
Insa, din obisnuinta sau poate din teama de a ne schimba, ramanem doar la un stadiu de constientizare.
Ramanem doar in pozitia celui care priveste din exterior, dar care simte ca exista un geam invizibil intre el si acea situatie.
Adeseori acest geam este aburit sau murdar, iar din cand in cand ne luam inima in dinti si incepem sa-l curatam. Insa acesta este punctul in care ne oprim.
Nu ne trece prin gand sa-l spargem deoarece ne temem de zgomotul pe care l-ar produce si de deranjul pe care l-am crea in exteriorul nostru.
Insa ceea ce multi dintre noi nu observam este ca pentru a actiona nu este nevoie neaparat sa spargem geamul, ci putem incerca pur si simplu sa-l deschidem.
Un geam deschis ne ajuta foarte bine sa vedem lumea din afara si nici macar nu exista pericolul de a fi raniti.
Desigur, simplul act al deschiderii geamului ne scoate din zona obisnuintei si ne poate scoate la iveala o serie de temeri.
De exemplu, poate ca este nevoie sa ne inaltam pe varfuri sau sa ne urcam pe un scaun pentru a-l deschide.
Sau poate este nevoie sa cerem ajutorul cuiva sau sa asteptam momentul potrivit pentru a face acest lucru.
Cu siguranta, momentele noastre de constientizare sunt cu adevarat pretioase.
Insa intre constientizare si actiune, intre momentul in care privim geamul si momentul in care ne hotaram sa-l deschidem, exista un mare gol.
Un mare gol care ar trebui umplut cu decizia de a actiona in momentul prezent.
Consider ca prapastia dintre constientizare si actiune se largeste deoarece nu profitam de momentul in care intelegem trairile pe care le experientam. In acea unica si valoroasa secunda, noi putem face un salt la care nici macar nu indraznim sa ne gandim.
Ne putem intreba cum ar fi daca in momentul in care am observat o anumita greseala pe care avem tendinta de a o repeta, alegem sa NU o mai facem atunci cand suntem pusi din nou fata in fata cu aceasta?
Cum am fi daca nu am mai arunca vina pe cineva si ne-am decide in acel moment sa iesim din propria minte pentru a nu ne intrista din nou?
Cum ar fi daca renuntam sa ne plangem exact in momentul in care intelegem ca acest lucru nu ne-ar oferi o cale de iesire dintr-o situatie ingrozitoare?
Da, constientizarea ramane cel mai important pas catre actiune.
Insa depinde de fiecare in parte cum decide sa faca aceasta trecere.
Depinde de fiecare daca alege sa priveasca geamul, sa-l sparga sau doar sa-l deschida.
Uneori e foarte greu…….
Intr-adevar, Angela, chiar e foarte greu. Dar poate ca in acelasi timp, aceasta greutate este cea care ne determina sa ajungem in straturile cele mai profunde ale fiintei noastre…si ale celor de langa noi…
Da as deschide fereastra ,
Mary, cred ca pentru multi aceasta ar fi cea mai potrivita varianta:)
Chiar daca constientizez o situatie greu de gestionat din viata mea imi dau seama ca nu pot ajunge la adevarata mea identitate, la cunoasterea sinelui meu, fara sa actionez.
Si poate ca in momentul in care actionam, ajungem sa ne cunoastem cu adevart limitele. Multumim, Camelia!