unde a disparut bucuria de a trai
Ganduri (ne)insemnate

Unde a disparut bucuria de a trai?

unde a disparut bucuria de a trai

unde a disparut bucuria de a trai

Unde a disparut bucuria de a trai?

De la o vreme incoace, un anunt ciudat circula in ziarul mototolit de dezvoltare personala pe care il rasfoiesc de parca rana atat de adanca din oameni a lovit si in cuvinte. Anuntul suna cam asa: ,,Atentie! S-a pierdut bucuria de a trai. Categorii de varsta: toate. Cadrul pierderii: pretudindeni. Semnele pierderii: capete plecate, figuri cocosate, stresul zilelor si tristetea ochilor.”

Nu stiu daca ati rasfoit si voi ziarul acesta, dar am observat cu neputinta ca anuntul poate fi citit oriunde, din cadrul cel mai intim al familiei noastre pana la interactiunea rece cu strainii din metrou.

Ma intreb ce a determinat pierderea acestei binecuvantari.

De ce tocmai bucuria a ales sa-si ia fata in palme si sa ne intoarca spatele? Cumva, credeam ca e datoria ei de bucurie sa ramana in vietile noastre, dar se pare ca uneori noi suntem cei care ar trebui sa o determine sa apara si sa revina periodic in viata noastra.

Poate ca disparitia ei este direct proportionala cu atitudinea noastra.

Candva, cineva mi-a spus ca tinerii nu sunt niciodata constienti de puterea pe care o detin, o putere de-a gata, as putea spune, aceea de a fi tineri. Nu stiu cum vivacitatea si dorinta acestora s-a transformat in delasare, stralucirea irisului asemenator cu floarea soarelui nu este decat pleoapa care cade monoton, iar entuziasmul bratelor deschise a devenit refuzul de a lupta. Peste toate acestea sunt presarate o oboseala existentiala si lipsa dorintei de a continua, de a incerca, de a descifra un mister, de a lega o prietenie, de a invata dintr-o experienta.

Bucuria de a trai se regasea odata in atingerea ierbii proaspete, in abandonarea in privirea intensa a persoanei iubite, in ascultarea povestii, in nemasurarea timpului si in imbratisarea bunicii. In timp, ceva ne-a determinat sa devenim colectionari, iar bucuria nu se poate colectiona. Am ajuns sa ne programam visele si sa contorizam secundele petrecute cu cineva drag pentru ca ,,trebuie sa fugim” la o intalnire importanta, am ajuns sa avem o atitudine atat de serioasa fata de rolurile pe care le jucam incat neglijam cu usurinta propriile nevoi.

Mai are astfel rost sa ne intrebam unde si de ce a disparut bucuria de a trai?

In momentul in care ne informam despre cum am putea fi fericiti, cred ca am pierdut deja conexiunea cu acea parte din noi care cunostea acest lucru in cel mai firesc mod posibil. In momentele in care cautam in harti adresa fericrii, este clar ca rucsacul nostru greoi ne-a purtat pe alte drumuri. Dar poate ca in anumite momente, aceasta este singura cale prin care ne putem reintoarce spre noi insine.

Ce i-am putea oferii autenticei bucurii de a trai pentru a se reintoarce in vietile noastre? Cu ce o putem ademeni pentru a da un imbold parintilor sa priveasca dincolo de grijile cotidiene? Ce dar ii putem oferi pentru a-i convinge pe cei loviti de soarta ca o data ce deschid obloanele sufletului, lumina cea mai puternica va patrunde? Care sunt cuvintele pe care i le putem adresa pentru ca ea insasi sa-i convinga pe cei cu capul plecat ca exista o solutie pentru problemele lor?

Si recompensa? In anunt, nu scria nimic de vreo recompensa. Totusi, daca reusesti sa gasesti bucuria de a trai, trebuie sa fii recompensat. Sau poate ca acesta este cel mai mare dar. Ii sugeram totusi un lucru: atunci cand o gaseste, sa nu uite sa o imparta si cu ceilalti. Cu totii avem nevoie de ea.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *