semnul intrebarii
Ganduri (ne)insemnate

Semnul intrebarii

semnul intrebarii

semnul intrebarii

Vreau…

Ca ceilalti sa se poarte cum se cuvine pentru ca eu sa fiu fericit.
Ca mama si tata sa faca mai mult pentru mine.
Ca nimeni sa nu spuna ceva care m-ar putea rani.
Ca toata lumea sa tina cont, in deciziile lor, de mine.
Ca partenerul meu sa ma iubeasca mai mult.

Oare cat timp vom continua sa investim in nefericirea noastra, ca urmare directa a faptului ca investim in tipare mentale de genul celor de mai sus?

Ce ar fi daca, pentru cateva clipe, am observa ca:

Pot fi fericit, indiferent cum se comporta ceilalti.
Mama si tata fac deja tot ceea ce pot ei sa faca pentru mine.
Oamenii spun multe lucruri, e problema mea daca spusele lor ma ranesc.
Fiecare ar trebui sa tina cont in primul rand de sine insusi atunci cand ia o decizie.
Partenerul meu ma iubeste deja cat de mult poate.

Sau daca, pentru o clipa, am inlocui persoana a III-a cu persoana I si am spune: Vreau…

Ca eu sa ma port cum se cuvine pentru ca sa fiu fericit.
Ca eu sa fac mai mult pentru mine insumi.
Ca eu sa nu spun ceva care m-ar putea rani.
Ca eu sa tin cont, in deciziile mele, de mine insumi.
Ca eu sa ma iubesc pe mine insumi mai mult.

Cum ar arata viata noastra daca am investi energie si putere in aceste ganduri din urma? Si daca atunci cand ne apare un gand de genul celor din primul set de imperative de tip “vreau!”, ii punem validitatea sub semnul intrebarii? Oare chiar vreau ca altcineva sa imi faca viata mai frumoasa? Oare chiar imi doresc asta? Oare chiar e posibil ca altcineva sa faca asta pentru mine? Sau e momentul sa incep sa simt, la un nivel profund, importanta persoanei I in gramatica sufletului meu? Si sa caut, in dictionarul meu interior, valoarea lui eu-mie-imi? Poate e momentul ca eu sa incep sa imi fac mie viata mai frumoasa, acceptand ceea ce este, acum si aici, fara a ma lua la tranta cu realitatea?

Poate ca asa am avea o sansa la a ne lua fericirea inapoi. La a o smulge din incurcaturile mintii noastre, ale convingerilor noastre, ale orgoliului nostru. Si a o aduce din nou in inima noastra, acolo unde ii este locul.

Uneori nu avem nevoie de nimic mai mult decat de un semn de intrebare.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

2 comentarii

  1. Luiza spune:

    Totul este simplu cand citesti. Ca sa aplici sau sa traiesti in spiritul celor citite inseamna disciplina mentala. Se invata si devine obisnuinta cand ai curajul sa spui prima data NU si prima data EU am hotarat pentru MINE si imi ASUM. Este un sentiment magic de bucurie si libertate. Este momentul in care te simti cu adevarat “copilul dumnezeiesc de perfect in imperfectiunea lui” traind viata si emotiile plenar.

    1. damaideparte spune:

      intr-adevar, Luiza, nu putem decat sa fim de acord. este un sentiment minunat!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *