reintoarcea
Reintoarcerea:
Pentru acest weekend, va las cu o poveste asupra careia sa meditam cu totii:
<Povestea noastra este despre un barbat care s-a nascut intr-o tara si intr-o familie. Cand era copil, auzea tot felul de povesti despre profetul in care credeau cei din jur si incepuse sa-si doreasca din tot sufletul sa devina precum idealul sau. A urmat chiar si o lunga perioada de antrenament pana a ajuns sa se identifice in totalitate cu idealul sau, pana a inceput sa gandeasca, sa vorbeasca si sa actioneze ca el. Dar ii lipsea un singur lucru. Asa ca a pornit intr-o calatorie lunga, in cele mai singuratice tinuturi, acolo unde spera sa treaca dincolo de ultima frontiera.
Pe drum, a vazut multe gradini, abandonate si uitate de mult timp. Trandafirii salbatici infloreau nevazuti de nimeni iar fructele din copacii mari cadeau neobservate la Pamant. Nu era nimeni sa le culeaga.
El a continuat sa mearga.
Si a ajuns la marginea desertului.
Apoi s-a trezit inconjurat de un gol necunoscut. A realizat ca in acel desert ar fi putut sa aleaga orice directie pe care ar fi dorit-o: golul ar fi ramas acelasi. A simtit cum singuratatea acestui loc a golit toate iluziile din mintea lui care l-ar fi condus pe o cale sau pe alta.
Asa ca a inceput sa umble prin locurile prin care l-a purtat hazardul, pana intr-o zi cand, cu mult dupa ce a incetat sa mai creada in simturile sale, a fost surprins sa intalneasca o apa care tasnea din pamant. I-a urmarit cursul care se pierdea la un moment dat in desert. Tot acel loc pe unde trecea apa era un paradis infloritor.
Profund mirat, s-a uitat in jur si a vazut doi straini apropiindu-se. Au facut si ei ceea ce facuse el. Fiecare dintre ei isi urmase profetul pana cand a devenit asemanator cu el. Si-au pus speranta ca aici, in mijlocul desertului, vor trece ultima bariera. Si au ajuns si ei la izvor.
Apoi s-au aplecat toti sa bea din aceeasi apa si au simtit ca si-au indeplinit scopul. “Am devenit Buddha”, “Am devenit Iisus”, “Am devenit Mahomed”- au spus ei, pe rand. Noaptea a coborat printre ei si a umplut cu stele stralucitoare cerul, care parea mai tacut si mai indepartat ca oricand.
A inceput sa inteleaga atunci cum s-a simtit profetul sau cand a simtit pe pielea lui ce inseamna neputinta, vanitatea si supunerea. Si a inteles ca a mers prea departe. Asa ca a asteptat zorile si a plecat spre casa. Intr-un final, a iesit din desert. A trecut pe langa gradinile abandonate si s-a oprit la gradina despre care stia ca este a lui. Un om batran statea la poarta, asteptandu-l. “Daca cineva si-a gasit drumul inapoi spre casa dintr-un loc atat de indepartat, inseamna ca iubeste pamantul umed si fertil. Stie ca tot ceea ce creste va muri intr-o zi si ca, murind, hraneste ceea ce continua sa traiasca.”
Cel care ratacise ii raspunde batranului: “Acum voi urma legile pamantului.” Si a inceput sa-si ingrijeasca gradina cu atentie.>
Bert Hellinger, Love’s Own Truth
nu conteaza ce cale alegi in viata, daca mergi pana la capat te va conduce in acelasi loc; problema este ca multi ne pierdem viata cautind ce cale sa urmam si astfel nu ajungem nicaieri
Cred ca mai bine in viata alegem drumul cel greu, incercand astfel sa il facem cat mai simplu de parcurs.
cine cauta si alege calea ? daca raspunsul este EU…cine este EU ? odata raspunsul aflat, am ajuns “acasa”…de fapt ne-am REINTORS din lunga calatorie…numai este nici cautare si nici cale…doar pacea inimii momentului prezent.
Urmarea idolului si/sau iluzia calatoriei devenirii, alaturi de convingerea ca nu putem sa crestem noi insine decat daca ne indepartam de toti ai nostri, lasand in urma reguli, solicitari si constrangeri, se ragaseste in majoritatea culturilor si este una dintre convingerile cele mai raspandite.
Adevarul este ca, indiferent unde alegem sa plecam si ce experiente urmeaza sa ne rezerve calatoria, acasa e doar un singur loc! Acolo simtim ca apartinem si ne regasim linistea. Ceea ce este insa specific limitarii noastre umane e, ca e necesar sa plecam pentru a descoperi asta, iar daca nu facem experienta calatoriei, ne traim viata cu nemultumirea ca acasa nu e asa de bine cum ar putea fi daca am fi in alta parte.
Uneori, fiind constienti si de faptul ca suntem diferiti, imbogatiti de experienta in sine, ni se pare dificil sa ne intoarcem, sa ne reacordam la vibratiile colective specifice locului. Iar timpul trece, oamenii se schimba si nimic nu mai e cum a fost cand am plecat.
Alteori, gasim puterea de a decide ca am invatat destul si ca e important sa ne intoarcem sa folosim aceste cunostinte, sa ne indeplinim obligatiile si sa continuam firesc sa jucam rolul generatiei noastre, sa respectam ce am mostenit si sa transmitem valorile mai departe.
avantajul de a fi in pustietate este ca poti sa alegi ce cale doresti, de aceea nimic nu ar trebui sa te mai sperie…tot ce ai putea pierde este…nimic, exact acelasi lucru pe care l-ai avut si inainte. interesant articol…multumesc