Meniu
nu avem timp poate maine
Timpul se vrea a fi cel mai controversat si iubit personaj ce se impleteste in cel mai firesc mod in povestile noastre si care pare sa detina supremul drept de a le parasi atunci cand isi doreste…
Sau poate saptamana viitoare, luna viitoare, anul viitor, viata viitoare daca se vrea a rasari la orizont…
Aceasta este expresia amanarii reintalnirilor cu propriul suflet sau cu dorintele celorlalti. Maine… Aceasta este constrangerea prezentului in propriile limite precum un peste care se zbate sa scape din plasa pescarului care zambeste victorios. Maine… Aceasta este urarea de ramas-bun a copilului si dorinta de reintoarcere a parintelui. Maine…Aceasta este promisiunea facuta bolnavului si invitatia adresata celui care ne contureaza stralucirea din ochi.
Nu avem timp sa ne intalnim cu prietenii, sa primim un masaj,sa ne sunam bunicii, sa ne salutam, sa primim cadouri, sa adresam cele mai tandre cuvinte, sa mancam ciocolata, sa dormim, sa calatorim, sa ne luam pauze, sa citim, sa ne mandrim cu realizarile noastre deoarece trebuie sa cerem mai mult de atat, sa (ne) multumim, sa zambim bebelusilor, sa ascultam vantul, sa fim creativi, sa cautam raspunsuri, nu avem timp sa punem intrebari, nu avem timp sa ne privim in oglinda, nu avem timp sa plangem (chiar nu avem timp!), nu avem timp sa simtim frigul si sa ne incruntam in fata soarelui, nu avem timp sa ne lasam surprinsi pana in momentul in care Timpul nu ne mai ofera timp pentru a respira…
Ciudat este ca nu putem limita acest ACUM chiar daca vorbim despre limitele sale. Acum exista in orice moment si maine exista in fiecare zi. Iar intrebarea mea este:
Este o simpla intrebare, dar nu i-am gasit raspunsul. Timpul se vrea a fi cel mai previzibil carusel, oferindu-ne imprevizibilitatea aparitiei entuziasmului unei avalanse de evenimente, cat si tacerea momentelor cele mai statice.
Desi afirmam deseori ca ne lipseste aceasta resursa, ar fi absurd sa admitem ca negarea lui ii va confirma cumva prezenta. Deoarece, in momentul in care am crezut ca l-am prins in palmele noastre precum copilul care loveste cu putere palmele pentru a strange puful de papadie si a-l arunca in san in timp ce isi pune o dorinta, timpul deja zboara catre alte palme care asteapta sa-l prinda, lasand in urma doar zgomotul palmelor goale.
Nici daca as avea ocazia, nu cred ca i-as cere timpului sa stea pe loc. Oricum, simt ca el se opreste in momentele in care inima mea alege sa palpite la capacitatea sa maxima. I-as cere insa un semn…pentru a-l recunoaste…pentru a-l recunoaste ca trebuie pretuit…
Aboneaza-te la newsletter pentru a primi un webinar gratuit
Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.
Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.
Echipa care dezvolta acest site va roaga sa nu copiati articole de pe site si sa le publicati la voi pe blog/site/facebook sau in orice alta parte. Daca doriti sa ne ajutati, va rugam sa scrieti articole originale si sa puneti link catre noi, daca ceva din ceea ce scriem v-a inspirat.
