nu avem timp poate maine
Ganduri (ne)insemnate

Nu avem timp, poate maine…

nu avem timp poate maine

nu avem timp poate maine

Cand spunem ca nu avem timp, poate ca ne referim la acel ieri sau la acel maine, cu siguranta la cel mai subestimat si totodata supraestimat element abstract folosit in conturarea procesului de dezvoltare personala numit viata.

Timpul se vrea a fi cel mai controversat si iubit personaj ce se impleteste in cel mai firesc mod in povestile noastre si care pare sa detina supremul drept de a le parasi atunci cand isi doreste…

,,Nu avem timp, poate maine…”.

Sau poate saptamana viitoare, luna viitoare, anul viitor, viata viitoare daca se vrea a rasari la orizont…

Aceasta este expresia amanarii reintalnirilor cu propriul suflet sau cu dorintele celorlalti. Maine… Aceasta este constrangerea prezentului in propriile limite precum un peste care se zbate sa scape din plasa pescarului care zambeste victorios. Maine… Aceasta este urarea de ramas-bun a copilului si dorinta de reintoarcere a parintelui. Maine…Aceasta este promisiunea facuta bolnavului si invitatia adresata celui care ne contureaza stralucirea din ochi.

Nu avem timp sa ne intalnim cu prietenii, sa primim un masaj,sa ne sunam bunicii, sa ne salutam, sa primim cadouri, sa adresam cele mai tandre cuvinte, sa mancam ciocolata, sa dormim, sa calatorim, sa ne luam pauze, sa citim, sa ne mandrim cu realizarile noastre deoarece trebuie sa cerem mai mult de atat, sa (ne) multumim, sa zambim bebelusilor, sa ascultam vantul, sa fim creativi, sa cautam raspunsuri, nu avem timp sa punem intrebari, nu avem timp sa ne privim in oglinda, nu avem timp sa plangem (chiar nu avem timp!), nu avem timp sa simtim frigul si sa ne incruntam in fata soarelui, nu avem timp sa ne lasam surprinsi pana in momentul in care Timpul nu ne mai ofera timp pentru a respira…

Cumva, ne facem timp sa nu avem timp.

Ciudat este ca nu putem limita acest ACUM chiar daca vorbim despre limitele sale. Acum exista in orice moment si maine exista in fiecare zi. Iar intrebarea mea este:

pentru a reusi sa imbratisam cu adevarat acest dar este nevoie sa traim fiecare clipa ca si cum ar fi o viata intreaga sau fiecare viata ca si cum ar fi o clipa?

Este o simpla intrebare, dar nu i-am gasit raspunsul. Timpul se vrea a fi cel mai previzibil carusel, oferindu-ne imprevizibilitatea aparitiei entuziasmului unei avalanse de evenimente, cat si tacerea momentelor cele mai statice.

Desi afirmam deseori ca ne lipseste aceasta resursa, ar fi absurd sa admitem ca negarea lui ii va confirma cumva prezenta. Deoarece, in momentul in care am crezut ca l-am prins in palmele noastre precum copilul care loveste cu putere palmele pentru a strange puful de papadie si a-l arunca in san in timp ce isi pune o dorinta, timpul deja zboara catre alte palme care asteapta sa-l prinda, lasand in urma doar zgomotul palmelor goale.

Nici daca as avea ocazia, nu cred ca i-as cere timpului sa stea pe loc. Oricum, simt ca el se opreste in momentele in care inima mea alege sa palpite la capacitatea sa maxima. I-as cere insa un semn…pentru a-l recunoaste…pentru a-l recunoaste ca trebuie pretuit…

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *