A invata sa traiesti…viata

Daca Eminescu spunea “Nu credeam sa-nvat a muri vreodata”, eu as indrazni sa spun ca a invata sa mori tine de capacitatea de a invata sa traiesti, atat timp cat esti in viata.

Pentru ca, asa cum spune psihoterapeutul Irvin Yalom “cu cat ti-ai trait mai putin viata, cu atat anxietatea in fata mortii este mai mare. Cu cat mai mare este esecul de a trai o viata implinita, cu atat mai mult te vei teme de moarte.”

Nu stiu despre voi, dar eu imi dau seama, cand ma gandesc la moartea mea, ca inca nu stiu sa traiesc cu adevarat.

Cand contemplu, cu maxima sinceritate, ipoteza sfarsitului, imi dau seama ca o parte din mine inca nu a inceput cu adevarat sa traiasca. Sa fie aici, in fiecare secunda. Sa dea tot ce poate in fiecare clipa si sa ia tot ce i se da, in fiecare clipa.

Ca inca tin incuiate in sufletul meu multa viata nedezlantuita, ca inca nu sunt capabila sa primesc tot ce imi da viata, ca inca am asteptari de la mine sa fac mai mult decat sa fiu si inca sunt rezervata in a ma bucura pe deplin de fiecare clipa.

Daca te recunosti in cuvintele mele, probabil si tu te-ai intrebat: Cum as putea sa invat sa traiesc si sa simt ca traiesc mai mult? Cum as putea sa simt bucurie la gandul ca traiesc si am ocazia sa manifest cine sunt in aceasta lume?

Iata o parte din raspunsurile pe care le-am gasit in interiorul meu:

• Sa fiu mai blanda cu mine. Uneori, e suficient simplul fapt ca exist. Fiind eu insami, aduc in lume ceva ce nu exista inaintea mea.
• Sa imi acord un moment pe zi in care sa ma concentrez pe respiratia mea. De aici, decurg o multime de lucruri: respir, deci traiesc si am tot ce imi trebuie in acest moment.
• Sa acord simplului sansa sa prevaleze in fata complicatului. Simplul te conecteaza cu viata, pentru ca viata este simpla. Nu este nimic complicat in ea. Complicate sunt sentimentele noastre, natura noastra umana, insa viata niciodata.
• Sa ma scufund, in fiecare moment, in ceea ce simt, indiferent ce presupune asta. Acordarea la sentimentele noastre este singurul mod in care putem trai autentic. Si din plin.
• Sa intru mai mult in legatura autentica cu cei din jur. Sa cunosc oameni si sa fiu interesata sa-i vad cu adevarat. Asta ma ajuta sa stiu ca, in fata conditiei umane si a limitarilor destinului omenesc, suntem cu totii la fel si, desi suntem singuri, putem fi impreuna in “singuratatile” noastre.
• Sa ma conectez cu misiunea muncii mele aici pe pamant. Daca las ceva in urma mea prin ceea ce fac, atunci inseamna ca nu traiesc in zadar.
•  Sa primesc experientele vietii asa cum vin si sa-mi permit sa fiu “traita” de ele. Da, e un pret mare de platit, dar cred ca numai asa pot ajunge sa “nu-i las mortii nimic mai mult decat un castel ars”, cum spunea celebrul personaj Zorba Grecul.

In final, va propun un experiment numit“eterna reintoarcere”, propus de Nietzche in cartea sa “Asa grait-a Zarathustra”:

“Ce-ar fi daca, intr-o zi sau intr-o noapte, un demon s-ar strecura la dumneavoastra cand sunteti absolut singuri si v-ar spune: Aceasta viata pe care o traiesti acum si pe care ai trait-o pana acum, va trebui s-o traiesti inca o data si inca de nenumarate ori; si nu va fi nimic nou in ea si fiecare durere, bucurie, fiecare gand si fiecare suspin si totul, oricat de mic sau de important in viata se va intoarce din nou, totul la fel, in aceeasi succesiune- chiar si acest paianjen si aceste raze de luna printre copaci, si chiar si acest moment si chiar si eu. Clepsidra eterna a existentei este rasturnata din nou si din nou si tu odata cu ea, graunte de tarana! Nu v-ati arunca la pamant si l-ati blestema, scrasnind din dinti, pe demonul care v-a vorbit asa? Sau v-ati gandit macar o clipa ca i-ati putea raspunde: Esti un zeu si ceea ce ai spus este divin?”

Cum ar fi sa fim nevoiti sa ne retraim la nesfarsit viata pe care o ducem acum? Va doresc sa aveti curajul sa va raspundeti. Pentru ca numai dandu-ne acest raspuns putem invata sa traim…

Mihaela Marinas