despre lumile imaginare in care evadam
Ganduri (ne)insemnate

Despre lumile imaginare in care evadam

despre lumile imaginare in care evadam

despre lumile imaginare in care evadamImaginatia devine cu usurinta bunul prieten care ne-a tradat, cel caruia i-am incredintat viata toata, dar care ne respinge cu o privire rece, cel al carui glas este atat de puternic incat se transforma in strigat, cel care ne obliga sa dam jos scuturile care ne ,,protejeaza” de realitatea pe care nu o putem schimba.

Copii fiind, ne cream lumile imaginare pornind de la concretul din jurul nostru.

Realitatea celorlalti poate fi un vis pe care noi ne dorim sa il traim. Ne strigam pe un alt nume decat pe cel care ne-a fost incredintat, ,,actionam” in imaginar asa cum am dori sa fim in planul real si ne indepartam usor, pe nesimtite de ceea ce suntem noi cu adevarat.

Poate ca adultul care da piept cu viata reactioneaza precum copilul care afla ca Mos Craciun nu exista, precum fetita care pe masura ce creste vede ca Fat-Frumos nu are un cal alb si nu o va salva de ea insasi, precum baietelul care nu intelege de ce mami si tati nu vor ramane pentru totdeauna impreuna…

Cumva, evadarea in imaginatie este cea mai puternica forma de a ne ascunde de noi insine, este mecanismul de aparare al sufletului nostru care isi cauta o carja de care sa se sprijine in atata durere…

Totodata, patrunderea in aceste universuri reprezinta refuzul momentului ACUM, al unui moment caruia i-am uitat importanta, oferindu-i un loc secund, un loc in randul din spate, un loc in care trebuie sa iasa prin acel ceva in evidenta pentru a se face auzit.

Tinandu-ne capul in palme si coatele pe mese, ne deschidem ochii tot mai profund catre o lume pe care nu o putem palpa, dar la care putem visa. Iar in momentul in care suntem ,,deranjati”, avem deseori o clipa de trezire, o clipa de dezamorteala de parca ne-am da seama ca e timpul sa revenim in realitate, in concret, in ACUM. Iar pe de alta parte, exista si acea stare de nervozitate ca cineva ne intrerupe firul visului care incepea sa prinda forma, fiind de fapt iesirea fortata din zona noastra de confort.

Poate ca in astfel de momente ar fi indicat sa reflectam putin la lumile in care evadam.

Poate ca pentru noi, adultii, aceste lumi nu mai sunt formate din palate aflate intr-un taram indepartat, ci sunt fascicule de apreciere, salvare, recunoastere si recunostinta. Poate ca visam sa oferim iertare cuiva care ne-a ranit sau sa ne cerem iertare insa nu ne permitem din cauza capacanelor puse de egoul nostru sau poate ca din contra, in imaginatie ne razbunam pe oamenii care nu ne-au mai oferit o sansa sau pe cei care ne-au framantat sufletului dupa bunul plac…

Personal vorbind, am observat ca ceea ce imi imaginez poate fi cu usurinta indeplinit. Iar acest lucru nu este posibil din cauza faptului ca visurile mele nu sunt suficient de marete, ci pentru ca intotdeauna imaginarul isi are baza in cel mai real lucru sau obicei posibil…Acestea fiind spuse, ma intreb ce ne opreste sa traim, ce ne blocheaza in a sterge granita pe care noi singuri am delimitat-o intre aceste doua lumi care reprezinta de fapt o unitate?

Poate ca fiecare dintre noi stie cum sa-si raspunda la aceasta intrebare. Poate ca ne temem de realitatea pe care o putem crea treptat si in care ne putem simti cu usurinta confortabili. Sau poate ca ne infricosam in fata propriei imagini pe care aceasta realitate o poate contura. Si, ca intotdeauna, desi ceilalti par sa fie centrul la care ne raportam, problema este doar a fiecaruia dintre noi.

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *