“This is me, at forty-three”… așa ar suna versurile unui cântec pe care mi l-aș dedica mie, astăzi, de ziua mea.
Am muncit ceva pentru versiunea asta a mea. Vreo 43 de ani…Tot atâția câți împlinesc astăzi.
O nouă Eu. Și veche în același timp. Cu ceva mai multe riduri și cu părul (încă:)) nevopsit.
Mai sinceră cu mine și cu ceilalți.
Uneori, liberă și întreagă. Alteori, fragmentată și încă învățând să mă pun la loc.
Uneori, complet aliniată la strălucirea sufletului meu. Alteori, încorsetată de versiunile mele vechi, cu care încă învăț să stau de vorbă și să le ascult.
Cu bucurii, dar și cu dureri – unele cicatrizate, altele încă vii. De care însă nu îmi mai e rușine și pe care nu le mai ascund. Și pe care nici măcar nu le mai aștept să se cicatrizeze complet, ca să pot simți că sunt, în sfârșit, în regulă.
Cu aceeași puritate în suflet. Uneori, blândețea întruchipată. Alteori, feroce în a susține alinierea cu ceea ce este real și adevărat.
De anul acesta, cu ambii părinți doar în gând…Pe cât de trist, pe atât de eliberator. Și cel mai bun exercițiu de Iubire adevărată – cea care nu cunoaște niciun fel de separare.
Cumva, mai Eu decât oricând. La începutul unei noi vieți. Care, de fapt, nu este altceva decât o continuare, pe un alt nivel.
Un nivel în care sunt mai reală decât mi-am dat voie până acum. Mai eliberată și mai așezată, în același timp.
Cu părul despletit, în vântul ce adie a regăsire de Sine.
La mulți ani mie, la mulți ani nouă, spre o viață nouă!




