Victima si persecutorul: cum sa schimbam tiparele colective

Este foarte important ca, atunci cand ne aflam in fata unui moment de cotitura care ne da posibilitatea sa schimbam tipare care ne-au condus viata timp de multi ani si care tin blocate in ele cantitati uriase de energie, sa construim in mod constient momentul real al schimbarii, in interiorul fiecaruia dintre noi.

In primul rand, e nevoie sa lasam furia oarba sa se exprime, prin toti porii, sa urlam “NU MAI POT” din toti rarunchii, lucru pe care vedem ca din ce in ce mai multi oameni incep sa-l faca. Este o etapa care nu trebuie sarita, mai ales atunci cand este vorba de foarte multa inertie si nepasare adunate in ani, ca mecanism de protectie impotriva unei realitati absurde pe care am experimentat-o in vietile noastre.

Dupa care, cu toata aceasta furie care ne-a ajutat sa facem separarea in prima faza de ceea ce am trait pana in acel moment si de ceea ce NU MAI PUTEM trai sub nicio forma – urmeaza faza cea mai importanta.  In care e nevoie sa tranformam acea furie in energie vitala. De care depinde daca vom schimba cu adevarat acel tipar sau nu. De care depinde daca mai devreme sau mai tarziu ne vom trezi in exact aceeasi situatie, in exact aceleasi circumstante, fara prea multe perspective, privind in urma si constatand cu stupoare ca am repetat vechea poveste.

Aceasta faza trebuie sa fie plina de constienta si de compasiune. A lua in sufletul tau si a integra toata realitatea pe care ai trait-o. Cu tot ce a insemnat ea. Uneori este foarte greu, pentru ca uneori aceasta realitate depaseste orice inchipuire. Uneori, e vorba de ani de zile, zi dupa zi, de umilinta si durere surda. De ani de zile in care nu te-a auzit nimeni. De ani de zile in care si-a purtat fiecare disperarea cum a putut.

Insa daca nu privim cu compasiune si dintr-un loc mai inalt de intelegere, daca nu capatam perspectiva de ansamblu, doar cu furie producem tot furie.

Doar cu furie, perpetuam dinamica victima-persecutor, pe care o intalnim peste tot in tara noastra astazi, si la nivel individual si la nivel colectiv. Furia victimei amplificata, alimentata  si vehiculata la nesfarsit face alte victime. Si se transforma in cel mai mare persecutor. Fara spatiu lasat reconcilierii. Fara spatiu lasat compasiunii umane profunde. Fara spatiu in care noi, victime si persecutori, sa ne privim unii pe altii in ochi cu adevarat…

…Si sa vedem cum am fost toti victime ale aceluiasi sistem, care pe unii i-a transformat, doar pentru ca asa e legea selectiei naturale, in persecutorii celorlalti. Sa vedem cum cei care au fost victime ani de zile pandesc cea mai mica oportunitate in care sa aiba ceva mai multa putere asupra celorlalti pentru a deveni si ei, intr-o secunda, abuzatorii semenilor lor. E nevoie doar ca in anumite momente sa privim la modul in care unii parinti isi trateaza copiii in locuri publice si vom intelege realitatea trista a acestui adevar.

E nevoie sa vedem, cu adevarat, cum fiecare dintre noi poarta cu sine, in interiorul sau,  victima si persecutorul. Si sa plangem. Mult. Imaginandu-ne ca ne privim in ochi. Frate cu frate, strain cu strain, oameni de rand cu oameni de rand.

Sa-i includem in aceasta miscare si pe cei impotriva carora ne razvratim astazi  pe buna dreptate si impotriva carora iesim in strada. Sunt si ei niste victime, iar asta i-a transformat in cei mai mari persecutori. Suntem si noi niste victime pentru ca am permis asta. Si devenim si noi persecutori la cea mai mica ocazie, ca sa compensam anii de frustrari si de durere.

Numai dupa ce vom lasa spatiu in sufletul nostru pentru o astfel de reconciliere, schimbarea autentica poate veni. Schimbarea care sa ne inscrie pe traseul destinului nostru adevarat, la nivel individual si colectiv. Schimbarea in care fiecare dintre noi sa invete cum sa stea in puterea lui personala, o putere alimentata de un sentiment permanent de identitate nationala bine definita.

Momentul furiei oarbe a trecut. E momentul compasiunii, al luciditatii si al constientei.