de dragul celorlalti
Ganduri (in)directe

De dragul celorlalti…

de dragul celorlalti

de dragul celorlalti

Povestea melanezienilor din Noile Hebride suna in felul urmator:

,,Se pare ca la inceput, fiintele umane nu mureau niciodata, ci isi lasau pieile asemenea serpilor si crabilor, dobandind de fiecare data o noua tinerete. Dar dupa o vreme, o femeie, imbatranind, s-a dus pe malul unui rau sa-si lepede pielea. Dupa cum spuneau oamenii, ea era Ul-ta-marama, cea care schimba pielea lumii. Si-a aruncat vechea piele in apa si a observat ca, in timp ce plutea, pielea s-a agatat de un bat. Apoi s-a dus acasa, unde isi lasase copilul. Insa copilul refuzase sa o recunoasca, strigand, plangand si spunand ca mama lui era o batrana si nu aceasta tanara straina. Pentru a-si linisti copilul, femeia s-a dus la rau, a luat vechea piele de pe batul in care se agatase si si-a pus-o din nou. De atunci, oamenii au incetat sa-si mai lepede pieile si au inceput sa moara.”

Nu stiu daca renuntarea la vechile obiceiuri ne-ar readuce la stadiul de nemurire, insa cu siguranta am simti noul ca o ploaie calda de vara care era asteptata de prea multa vreme.

Din dorinta de a nu-i rani pe ceilalti, tindem sa le oferim o falsa protectie cu speranta ca ii vom ajuta. Nu ne desfacem aripile pentru a ne inalta de la sol deoarece ne temem ca o data ce pierdem contactul cu pamantul, pierdem incetul cu incetul cate un om din existenta noastra. Uitam insasi ca in cazul in care ne-am inalta, alti calatori ar aparea pe traseul nostru de dezvoltare personala si evolutie spirituala.

Si am actionat astfel de atatea ori… Gasim aici copilul care renunta la timpul liber pentru a-si mai gasi un alt job cu scopul de a-si intretine familia…Vedem iubita, care desi nu mai este demult indragostita, ramane intr-o relatie nesanatoasa deoarece crede ca de ajutorul ei depinde drumul partenerului ei…Simtim mireasma unei alte lectii intepatoare sau ademenitoare, dar stim ca mergand mai departe, lasam atat de multe in urma…Gustam experientele vietii doar pe jumatate deoarece am vrea ca si cei din jurul nostru care ne sunt atat de dragi, dar care sunt in suferinta, sa se bucure si ei de ceea ce noi primim…

Ati simtit vreodata ca va este teama de maretia mesajului pe care il aveti de transmis in lume?

Ati facut vreodata compromisuri si ati refuzat o mare sansa deoarece v-ati intrebat ce se va intampla cu ceilalti daca voua va va merge atat de bine? Uneori, alegem in mod mai mult sau mai putin constient sa ne legam de oamenii dragi noua, chiar daca stim ca putem realiza mult mai mult pe cont propriu sau daca pur si simplu am alege un alt drum in care ei nu sunt inclusi…

Si zicand toate acestea, nu blamez existenta celorlalti in viata noastra, ci adresez o invitatie la autoanaliza fiecaruia dintre noi. Va adresez si imi adresez intrebarea: ,,De ce nu ne permitem sa renuntam la pielea veche doar pentru ca ne dorim sa fim recunoscuti in continuare de catre ceilalti?”

Poate ca cel mai dureros lucru este sa iti vezi prietenii cum pleaca unul cate unul, cum se risipesc in ciuda faptului ca tot ce ai facut a fost sa dai glas adevarului tau. Si atat.

Oare cum ne-am simti daca am alege sa pasim pe calea pe care ne-am dorit-o de multa vreme si care stim ca ne este rezervata? Ar fi prea brusc, prea insensibil, prea amar? Si mai ales, cat de importanti suntem in fata noastra daca ne raportam de fiecare data la cei din jur? Si la urma urmei, ce se va intampla daca atunci cand ne dezbracam de pielea trecutului si o vechilor obiceiuri descoperim ca in ciuda faptului ca ceilalti nu ne mai cunosc, noi pur si simplu incepem usor, usor sa ne recunoastem?

Sa reflectam, asadar.

Citat extras din ,,Cartea trezirii” de Mark Nepo, editura Adevar Divin

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *