Un Dumnezeu in carne si oase…

un dumnezeu in carne si oaseAstazi am avut ocazia sa rasfoiesc o carte noua, aparuta la Editura Elena Francisc: “Adancimile cuvantului. Intelesul ascuns al crezului”, scrisa de Brother David Steindl-Rast. O carte despre adevaruri profunde in cuvinte simple. M-a atras ideea “Dumnezeului in carne si oase”, pe care o voi expune in cele ce urmeaza, alaturi de intrebarea: Oare cum ni s-ar schimba viata daca am putea palpa ideea de Dumnezeu in fiecare moment al vietii, in orice lucru sau fiinta care ne inconjoara?

“Inca imi rasuna in minte cuvintele rostite de un baietel, in timp ce era dus la culcare de mama sa. Se temea de intuneric iar mama lui il linistea: “Nu are de ce sa iti fie frica. Dumnezeu este mereu cu tine.” “Da”, ii raspunse el, “dar eu vreau un Dumnezeu in carne si oase.”  Nu asta ne dorim cu totii? Pentru ca societatea ne-a programat sa il concepem pe Dumnezeu ca separat de lume, ca Spirit pur, ne-a privat de capacitatea de a-i vedea trupul peste tot in jurul nostru. Nici nu ne-am dat seama ca, transformandu-l pe Dumnezeu in ceva imaterial, care nu detine un corp sau o forma concreta, Dumnezeu a devenit intr-adevar imaterial, dar intr-un alt sens, anume ca si-a pierdut relevanta si importanta tangibila.

Pentru Mary Oliver, o poeta care nu a uitat niciodata viziunea de copil a unui “Dumnezeu in carne si oase”…

…nu este greu de inteles unde este trupul lui Dumnezeu, in tot si in toate; pe tarm si in marile intinderi de apa, in ceea ce apare accidental si ceea ce apare cu intentie aici si acolo…

Ea il descopera peste tot si in toate. Aceasta intelegere nu ar trebui sa surprinda pe niciun crestin care examineaza serios ideea de intrupare.Trupul nostru, dupa cum ne spune apostolul Pavel, este un templu al Duhului Sfant. Dar unde se sfarseste acest trup? Este cumva intretesut cu intregul univers? Si, daca da, nu este atunci intregul univers trupul nostru-trupul lui Hristos, templul Sfantului Duh, trupul lui Dumnezeu?

Este atat de dens si de clar-spune Mary Oliver-si cu toate acestea nu sunt multumita. Unde se afla totusi mintea sa, aceea difuza si uimitoare?

Intregul Univers este trupul lui Dumnezeu. Dar daca suntem inconjurati pretutindeni de manifestarea lui Dumnezeu, de unde provine dorul nostru de acel Dumnezeu ne-manifest? Nu ar putea fi acest dor chemarea divina catre adancurile propriei noastre fiinte?

Ati primit vreodata un dar de la o persoana anonima? Va amintiti ce sentimente ati avut atunci? Propria mea amintire este ca acel dar anonim mi-a starnit senzatia unei anumite lipse. Oricat as aprecia darul in sine, relatia cu cel care daruieste este pentru mine ceea ce conteaza cu adevarat. Relatia este cel mai important aspect al actului de a darui si a primi ceva, orice. Darul este manifestarea densa si vizibila a lui Dumnezeu. Iar ceea ce ne anima in interior este dorinta de a multumi pentru acest dar. Astfel, ne intoarcem catre Cel care daruieste, Dumnezeu ne-manifest, Iubirea pura care curge in lume ca si manifestare.

Despre aceste lucruri putem vorbi doar in metafore. Fiecare metafora are deopotriva puterea si limitarile ei. Unul dintre motivele pentru care imi place sa privesc universul ca trupul lui Dumnezeu este ca aceasta metafora are puterea de a ne starni veneratia pentru Mama Pamant (aplicand o zguduitura sanatoasa imaginii inradacinate a unui Dumnezeu masculin).

Va dati seama ce s-ar petrece in noi daca am reusi sa privim prejudiciile pe care le-am produs mediului a pe niste rani in trupul lui Dumnezeu? Ce impact personal are asupra voastra ideea ca universul este trupul lui Dumnezeu?”