povestea unei povesti
Ganduri (in)directe

Povestea unei povesti

povestea unei povesti

povestea unei povesti

Aveam 15 ani cand am cunoscut-o pe fetita noilor mei vecini.

Un copil inchis, timid, temator, al carui zambet se vedea foarte rar. Ceva ma atragea la ea. M-am apropiat de micuta inventand povesti despre ursuletul pe care-l tinea in brate.

In timp s-a produs o adevarata transformare. Devenise vesela, prietenoasa, curioasa, un copil plin de viata. Anii si viata ne-au despartit, dar reintalnirea a fost emotionanta. Povestile copilariei lasasera o impresie puternica asupra ei si timpul nu a reusit sa stearga amintitrea mea. Acum ea avea 15 ani.

Cat de importante sunt povestile in viata unui copil? Ce ar fi insemnat viata ei fara povesti?

Am crescut inconjurata de personaje din basme. Stiam ca Zmeul este rau si Fat Frumos este tanar, frumos si bun la suflet. Vrajitoarele erau urate, batrane si rele.

Zanele te ocroteau, erau tinere si frumoase. A fost… atunci! Astazi copii nu se mai lasa fermecati de vechile basme. Acum vrajitoarea poate sa fie si buna, pentru ca tagma lor este impartita. Astazi atractia principala o reprezinta Hary Potter, Scooby Doo, Omul Paianjen si alte personaje care incita imaginatia plina de vise.

Oare mai au nevoie de povesti? Oare mai au nevoie sa viseze? Am intalnit tineri care mi-au marturisit ca in viata lor, visele sunt doar noaptea. In rest sunt prinsi la mijloc, intre parintii preocupati sa-si indeplineasca propriile vise prin copiii lor. Povestile aduc magia in viata noastra. Oare ne ajuta sa creem o lume mai buna sau doar sa ne refugiem departe de o realitate covarsitoare?

Copilul se identifica cu personajul din poveste si traieste emotional sirul de evenimente. Ii este mai usor sa-si expuna parerile sau sa-si exprime sentimentele atunci cand se pune in pielea personajului. Se deschide, devine mai prietenos si mai cooperant. O povestire ii ofera copilului libertatea de exprimare a imaginatiei. Este o cale de descoperire de sine si de rezolvare a conflictelor. Povestea urmeaza calea pe care o descopera imaginatia. Transmisa din generatie in generatie dobandeste un sens nou, in functie de persoana care o transmite si de cel care asculta.

Am avut in scoala o profesoara de istorie care folosea povestirile ca metoda de predare. Era ora la care clasa nu avea absenti. Ne facea sa gandim. Prezenta faptele, personajele si apoi ne intreba ce efect aveau la scara mare actiunile politice si/sau economice. Noi descopeream cum s-a scris istoria si nu era nevoie sa invatam niste date pe dinafara.

Prin povestiri putem preda adevarate lectii de viata. Putem transmite si ancora in constiinta copilului valori, conceptii morale si modele de comportament.

Imagineaza-ti o lume fara povesti. Copiii sunt trimisi la culcare fara sa cunoasca lumea fermecata a basmelor. Orice produs al imaginatiei este pedepsit aspru si domeniul magiei este detinut doar de anumite persoane. Nu exista personaje de poveste, nu exista pilde si invataturi. Cum ar fi viata intr-o astfel de lume? Cum ar arata ochii copiilor nostri?

Cum ar fi sufletele noastre?

de Adelaida Low

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *