niciodata nu spune niciodata
Mi-am promis ca niciodata nu voi renunta la felul meu de a fi pentru a fi pe placul celorlalti.
Cu toate acestea, m-am “tradat” de prea multe ori…
Eu si prietena mea din generala ne-am promis ca niciodata sa nu ne despartim. A fost nevoie de prima zi de liceu pentru a-i permite acestui lucru sa se intample.
Mi-am spus ca niciodata nu voi citi o carte fantasy, pentru ca in cativa ani sa ma regasesc in fata calculatorului, urmarind timp de 12 ore un film fantasy…
Dupa cum vedeti, amprenta cuvantului “niciodata” m-a urmarit incepand de la cele mai minore pasiuni pana la cele mai profunde aspecte ale vietii. Si probabil ca va continua sa o faca…
Intrebarea pe care v-o adresez prin intermediul acestui articol este:
Atunci cand afirmam ca niciodata nu vom actiona intr-o anumita modalitate si totusi o facem, inseamna ca principiile noastre “solide” sunt de fapt mai fragile decat credeam sau ca perspectiva noastra asupra vietii cunoaste si alte straturi pe care inainte nu le observam?
Cea de-a doua varianta ne poate oferi o serie de avantaje. Descoperirea unui alt mod de a gandi sau de a simti ne deschide usi catre anumite experiente carora nu le acordam atentie. Mai mult decat atat, cantarind ambele talere ale balantei, putem observa care este directia in care ne putem indrepta.
De exemplu, daca am avut doua slujbe contradictorii, in urma acestei experiente putem stabili care este cea pe care am dori sa o dezvoltam si pe care o putem lasa in urma.
Pe de alta parte, consider ca intrebarea are o mai mare greutate in momentul in care apare indoiala cu privire la convingerile noastre.
Intr-o prima etapa, ne putem simti “tradati”de noi insine, foarte influentabili, nesiguri sau chiar slabi in fata celorlalti. Inca o data, am constientiza fragilitatea promisiunilor noastre, incapacitatea noastra de a schimba cursul evenimentelor carora le opunem rezistenta, cat si lipsa de control in fata vietii.
Am fi precum niste circari care isi pierd echilibrul in timp ce merg pe varfuri pe o sarma foate subtire. Si chiar daca ei s-au antrenat intreaga viata pentru acest moment unic, exista in continuare posibilitatea de a cadea. Si chiar daca publicul ii incurajeaza frenetic in timp ce acestia simt ca nu mai detin controlul, balansandu-se in dreapta si in stanga, exista in continuare posibilitatea de a cadea.
De fapt, aceasta exista inca din prima clipa in care se antreneaza pentru un spectacol. Intotdeauna vor avea in gand posibilitea de a cadea. Iar daca vor cadea, pe fundalul tipetelor de copii sau al mirarii celor din sala, sunt sigura ca vor lua totul de la capat pana vor reusi.
Din observatia mea personala, si apoi confirmata din carti, am vazut ca subconstientul nostru nu stie ce-i aia “NU”… Cind spui unui copil “Nu te baga in balta, bineinteles ca se va duce drept … in balta. Din moment ce afirmatia a fost “niciodata NU am sa fac asta”, programarea a fost “sigur am sa fac asta”…
Nu cred ca e o chestie de fragilitate su inconsecventa a nu respecta o promisune de genul asta, ci doar o lupta surda cu subconstientul nostru.
Buna,
Sunt una dintre persoanele care practica foarte des astfel de promisiuni. Rezist tentantiei…cateva ore, poate zile, poate luni si apoi cad iarasi in “pacat”.
Am credinta si vreau sa te intreb daca este un pacat faptul ca nu-mi pot tine promisiunile, pentru ca eu asa percep aceasta “nereusita”?
Pe de alta parte, mi se pare si mai grav faptul ca eu practic chestia cu promisiunea ori de cate ori asteptarile mele sunt inselate.
Exista vrea legatura intre promisiuni si asteptari neimplinite?
Multumesc!
O seara frumoasa!
Buna ziua.
Nu stiu daca se poate vorbi despre “un pacat”. Dumneavoastra sunteti cea care hotaraste acest lucru. La urma urmei, noi suntem cei care ne invinovatim pentru ca nu ne respectam promisiunile.
Da, cred ca exista o legatura intre promisiune si asteptari indeplinite. Cred ca este destul de firesc ca o promisiunea sa apara in urma unei dezamagiri. Intrebarea e cum reactionam noi fata de aceasta situatie: cu vinovatie la adresa propriei persoane sau cu incredere si compasiune? Merita sa reflectam la acest subiect.
Si eu va multumesc.
Cu drag,
Andreea