Se împlinește 1 an de când tatăl meu a ales să plece în lumină. La trei săptămâni după ce eu am plecat într-o altă parte de lume, acolo unde Sufletul meu m-a chemat să trăiesc pentru o perioadă.
Să trăiești moartea unui părinte de la depărtare este una din cele mai grele și mai provocatoare experiențe de trăit pe Pământ. Dar și o inițiere spirituală pe măsură. Fără să poți face nimic, față în față cu propria durere, tot ce poți să faci este să lași spațiu în tine să simți tot ceea ce simți. Este o experiență grea în plan uman. În același timp, în suflet, m-am simțit sprijinită de o forță incredibilă. Sufletul meu a fost în lumină pe tot parcursul experienței, printre tonele de lacrimi și crăpături ale inimii mele frânte.
Pentru că atunci am simțit din nou că în energia sufletului nu există separare. Și am putut să simt asta mai bine trăind moartea tatălui meu de la distanță. Pentru că i-am simțit sufletul tot timpul. Am simțit momentul când sufletul lui a redescoperit lumina și l-am simțit privind cu mine spre infinitul oceanului. Am simțit cum sufletul lui se bucură că poate călători prin lumea largă prin mine, așa cum și-a dorit toată viața și nu a putut să o facă.
Am simțit mai mult decât oricând, cu ajutorul distanței, că tata va fi mereu în inima mea. Cu tot ce am primit de la el. Lumina lui, umorul lui, dorul de explorare și de expansiune, bucuria de viață. Dorința lui de a călători, lucru pe care nu l-a putut face și pe care îl fac eu și pentru el. Iubirea lui pentru frumos, liniște și lumină, lucruri pe care nu a putut mereu să le aducă în viața lui și pe care eu îl fac acum în viața mea și îl aduc în viața celorlalți.
Durerea că nu-l voi mai vedea și nu-l voi mai auzi este prezentă mereu în inima mea. Dar certitudinea că sufletul lui este acolo unde are nevoie să fie aduce liniște și împăcare. Iar certitudinea că eu eram exact unde era nevoie să fiu acum un an, mă ajută să vindec vinovăția pe care o am în plan uman că nu am fost lângă el când a plecat.
Chiar și durerea și regretele a ceea ce nu a putut face în viața lui se diminuează acum. Regretul pentru tot ceea ce tatăl meu și-a dorit să facă dar nu a putut sau nu a avut curajul să-și asume în viața lui, se vindecă în mine și prin mine. Pentru că îmi trăiesc viața dincolo de regrete. Pentru că spun Da sufletului și inimii mele, indiferent unde e nevoie să fiu într-un anumit moment. Pentru că mi-am urmat chemarea sufletului, am simțit cum tatăl meu și-a vindecat prin mine, în moarte, o parte din propriile lui regrete de a nu-și fi trăit viața pe care o dorea.
Și aici este cea mai importantă lecție legată de moartea unui părinte pe care am înțeles-o până acum:
Dacă în evoluția sufletului tău, ai integrat lecția sufletului pe care părintele nu a putut-o integra în timpul vieții sale, atunci e mai ușor să trăiești despărțirea de părinte în această dimensiune. Și, mai ales, poți să ții spațiul la nivel de suflet pentru ca părintele să meargă în lumină și să se elibereze, în moarte, de energiile care i-au încarcerat sufletul în viață.
Ceea ce ne doare cel mai tare în pierderea unui părinte nu este doar dorul resimțit în această dimensiune. Este și faptul că simțim regretul vieții lui neîmplinite. Asta ne pune în contact cu zona din noi în care nu trăim în viața noastră ceea ce sufletul nostru își dorește. Ne pune în contact cu lecțiile sufletului nostru pe care le evităm sau pe care încă nu le-am făcut.
De aceea, uneori moartea unui părinte este un catalizator pentru a ne pune în contact cu calea sufletului nostru. Alteori, este un prilej de vindecare a rănilor copilului interior. Când cele două sunt deja începute, moartea unui părinte poate deveni o inițiere în dragostea dincolo de separarea fizică și în bucuria de a simți conexiunea la nivel de suflet, în ciuda dorului din dimensiunea asta. Pentru că nu exista separare, există doar Iubirea din suflet și căi diferite ale sufletului, în viață și dincolo de ea.
Este cel mai mare dar pe care sufletul tatălui meu mi l-a putut face. Mi-a fost un maestru spiritual în această viață și îi mulțumesc acum cu recunoștință pentru tot ce am învățat de la sufletul lui și pentru tot ce sufletul lui mă învață dincolo de moarte.
Îți sărut mâna tată, în lumina în care ești și vei fi mereu. Te iubesc! Mulțumesc!
