imi cer scuze am uitat sa traiesc
Imi cer scuze ca astazi nu m-am trezit zambind.
Imi cer scuze ca mi-am amintit sa-i multumesc pamantului ca ma sustine abia in momentul in care era sa ma impiedic.
Imi cer scuze ca joc sotronul cu propriile iluzii cu speranta ca pietricica aruncata cat mai departe sa ma apropie de realitate.
Imi cer scuze ca am tras draperiile in loc sa privesc furtuna de afara.
Imi cer scuze ca intalnirile cu prietenii mei mi se par cateodata anoste.
Imi cer scuze ca spun mai mult “Nu” decat “Da.”
Imi cer scuze ca rostirea adevarului meu te face sa dai un pas in spate.
Imi cer scuze ca nu-mi dau voie sa gresesc.
Imi cer scuze ca desi cunosc, ma port de parca n-as cunoaste.
Imi cer scuze ca uneori nu-mi joc jocul, ci ma ascund in jocul celorlalti.
Imi cer scuze pentru ca las adesea zgomotul sa-mi disturbe linistea interioara.
Imi cer scuze ca vad partea intunecata a lucrurilor, desi deasupra mea zambeste cel mai stralucitor soare.
Nu imi cer scuze in fata cuiva sau pentru a primi iertarea cuiva. Este un schimb de replici intre mine si mine, se intampla doar sa fiti si voi martorii acestuia. Si nu cred ca este doar o intamplare. Puteti vedea toata acesta lista dezordonata ca un indemn de a privi spre voi insiva si de a va intreba ce ati uitat sa traiti. Este alegerea voastra daca vreti sa va cereti scuze sau nu.
Cu riscul de a contrazice tot ce am scris mai sus, ma intreb de ce ne cerem scuze, de fapt? De ce ajungem sa ne “simtim prost” doar pentru ca lucrurile nu urmeaza cursul pe care noi l-am fi considerat potrivit sau favorabil? De ce simpla rostire a unui adevar momentan aduce cu sine o avalansa de scuze care creaza o prapastie tot mai adanca intre noi si ceilalti?
Uneori am impresia ca in tot acest drum de dezvoltare personala, presarat cu o serie de capcane-invataturi, scuza devine un ultimatul al indemnului la actiune. Scuza presupune alegere. Schimbam situatia sau ramanem in continuare in ea atragand o serie de alte scuze?
Poate ca la un moment dat vom dori sa ne adresam alte cuvinte decat acestea. Poate ca ne vom satura sa ne tot cerem scuze si vom dori sa indepartam acest val greoi pentru a descoperi alternativa. Pardon, alternativele.
Ne cerem scuze, ca asa am fost invatati ca e politicos. Defapt o facem ca a scapam de starea de vinovatie, in judecata ca “am facut ceva rau”. E o smecherie, pe care o folosim ca un instrument de negare, nu de constientizare.
Eu nu consider ca trebuie sa-mi cer scuze mie insami, dar nu pot sa nu recunosc ca ma napadesc anumite pareri de rau…
pentru faptul ca m-am neglijat uneori, nu mi-am acordat linistea si odihna de care aveam nevoie, intrucat i-am pus pe primul loc pe cei de langa mine. Mi-au trebuit ani multi sa inteleg ca sintagma biblica:”iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti” presupune sa te iubesti pe tine ca sa-ti poti iubi aproapele.Oricum, asa am simtit, asa am fost educata si asa am facut…