Meniul
frica de a iubi
Intotdeauna am atras atentia si am fost draga tuturor fara efort. Dumnezeu mi-a dat un chip cu trasaturi dulci, ochi expresivi, par carliontat, voce calda. Usor de placut.
Imi amintesc ce contrast puternic era intre mine si sora mea – ea severa, rece cu necunoscutii, distanta, eu – calda, prietenoasa, gata sa ofer macar un zambet. Babele la tara scuipau in san sa nu ne deoache, de diferite ce eram. Pe mine ma pupau pe amandoi obrajii, cu ea se multumeau sa schimbe doua vorbe. Diferite la exterior, diferite in interior…
In timp ce ea se consuma in iubiri patimase, in care punea tot ce avea, suflet, lacrimi, timp, energie, inima sfasiata si emotii puternice, eu imi vedeam senina de carte si ma lasam iubita. Roiau craii in jurul meu. Asa le zicea tata. Nu ma iubea unul. Ma iubeau doi trei odata. Prietenele mele se amuzau copios pe tema asta.
Nu ma implicam in nicio relatie prea mult. Mi-era egal daca maine va mai fi acolo sau nu. Priveam cu detasare si usor dispret cearcanele adanci ale surorii mele mai mici. Nu intelegeam zbuciumul si zecile de poezii si pagini de jurnale scrise febril! Imi amintesc cum uneori se tinea dupa mine prin toata casa, povestindu-mi incurcatele ite ale iubirilor ei adolescentine!
Abia ma descurcam in toata jungla aia emotionala! Nu intelegeam de ce trebuie sa lupti pentru cineva?!!, nu intelegeam cum adica sa pastrezi pe cineva, iar ca “nu pot respira fara el”, deja depasea puterea mea de intelegere!! Biata copila, acum, cand privesc in urma, imi cer iertare si de la ea, dar si de la toti care s-au indragostit de mine vreodata.
Au trecut niste ani si am inceput sa obosesc sa ma las numai iubita. Am inceput sa ma intreb oare cum este cand iubesti tu. Cum este sa iti bata inima tare, cu emotie, doar pentru ca respira cineva langa tine. Si daca unii oameni adorm rugandu-se sa ii iubeasca si pe ei cineva, eu adormeam rugandu-ma sa imi deschida inima, sa inteleg si eu iubirea. Macar putin cate putin.
Incepeam nu demult un text cu propozitia “Fiecare drum are punctul lui de plecare.” Celor care am mers sau mergem inca pe drumul fricii, le spun sa arunce o privire peste umar si sa identifice punctul de plecare. Vor sti ca l-au identificat dupa durerea resimtita.
Am fost un copil disputat, cand la mama, cand la tata, cand la straini. Cum reuseam sa stau mai mult timp cu cineva, cum se intampla ceva si se schimba totul. Nu mai stiam exact cine e mama, cine e tata si ce vor de la mine… Asa ca am inceput sa ma protejez. Sa pun un gard de protectie mare intre mine si restul lumii. Il si vizualizam, la propriu. M-am simtit in siguranta multi ani asa. Mi-am pastrat numai pentru mine un teritoriu mare, in care sa ma simt ocrotita.
Nu ma simt pregatita inca 100% sa traiesc toata nebunia si valtoarea unei iubiri in care sa ma implic fara rezerve. Stiu cel mai bine cat este de dificil sa renunti la zona de confort. Insa inteleg frica de a iubi. Frica de a te abandona. Frica de a te darui. Frica ca vei fi abandonat, iar si iar. Frica ca lucrurile nu vor ramane asa cum le stii sau cum le vrei. Neincrederea ca cineva te poate iubi cu adevarat, fara conditii si fara margini. Frica de ce va urma. Poate urma un lung sir de frici… Fiecare si le poate nota pe ale sale.
Acum, cand am reusit sa intredeschid usa si sa las iubirea sa curga si prin inima mea, am inteles cat de multe pierdem ramanand prizonierii fricii.
Datoria noastra aici este sa experimentam, sa ne oferim experiente noi tot timpul, sa invatam unul de la celalalt (nu degeaba se spune in biblie ca fierul fier ascute, iara omul pre om). Cand intelegem ca iubindu-l pe celalalt, ne iubim tot pe noi insine, am progresat enorm.
Iubirea, sub toate formele ei, innobileaza, sfinteste, da sens, ne apropie de Dumnezeu. Schimba inimi si destine. Sfarama lacate si usi ruginite. Aduce lumina si hraneste sufletul.
Sa nu ne mai fie frica sa iubim. Sa nu ne mai fie frica sa ne aratam sentimentele. Ce ni se poate intampla cel mai rau? Daca vom avea destula iubire, vom putea ierta si merge mai departe. Sa avem incredere ca a iubi este menirea noastra. Si sa invatam unii de la altii, cu iubire.
de Andreea Dragomir
http://andreeadragomir.blogspot.com
Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.
Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.
Echipa care dezvolta acest site va roaga sa nu copiati articole de pe site si sa le publicati la voi pe blog/site/facebook sau in orice alta parte. Daca doriti sa ne ajutati, va rugam sa scrieti articole originale si sa puneti link catre noi, daca ceva din ceea ce scriem v-a inspirat.
