a fi nici mai mult nici mai putin decat esti cu adevarat
Ganduri (in)directe

A fi…nici mai mult nici mai putin decat esti cu adevarat

A fi egal cu tine insuti in fiecare moment. Fara sa incerci sa iei ochii nimanui si fara sa incerci sa diminuezi ceea ce esti. Nici mai mult, dar nici mai putin. Este lucrul la care ma gandesc in fiecare zi. Pentru ca ambele extreme sunt teribile.

A incerca sa pozezi in ceva ce nu esti, a-ti pune la infinit masti pana cand nu mai stii cine esti, a incerca constant sa convingi ca tu stii mai multe si faci mai mult si esti mai mult decat stii in sinea ta ca esti e un spectacol atat de dureros, incat uneori devine de-a dreptul hilar. Si foarte obositor si fara sens. E ca si cum pisica mea ar incerca sa fie caine.

De ce facem asta? Probabil pentru a innabusi partea din noi care se simte mica, neinsemnata, plina de frici, ca un copil speriat in lumea oamenilor mari.

Si pentru ca nu realizam ca a vedea aceasta parte si a o valida ne poate da extrem de multa putere, fara sa ne mai duca pe terenul minat al incercarii de a fi altcineva, atunci incepem sa inventam tot felul de artificii doar pentru a ne masca vulnerabilitatile. Fara sa realizam ca cea mai mare putere consta tocmai in a ne recunoaste aceste vulnerabilitati.

Cea mai mare eliberare pentru mine a fost aceea cand am consimtit ca am dreptul sa am emotii atunci cand vorbesc in deschiderea cursurilor pe care le tin.

Daca as fi continuat sa pretind ca nu am niciun fel de emotii, as fi continuat sa investesc energie in dezvoltarea unor abilitati de a parea sigura pe mine atunci cand imi tremura vocea de emotie.

Care ar fi fost atunci mesajul pe care l-as fi transmis celor care vin la mine si pe care ii indemn sa fie ei insisi? Ca nu e in regula sa fii tu insuti in totalitate, cu emotiile si cu nesigurantele tale care se activeaza atunci cand te arati in fata unui public mai numeros. Si ca de aceea trebuie sa aplici strategii. Pentru ca oamenii sa simta ca au venit la un specialist si nu la un amator caruia ii tremura vocea cand vorbeste.

As fi putut sa raman in aceasta capcana, asa cum am facut la inceput. Pana cand mi-am dat seama ca nu sunt autentica atunci cand pretind ca nu am emotii in fata unor oameni necunoscuti carora trebuie sa le vorbesc.

Asa ca ceea ce fac, de fiecare data, este sa recunosc ca am emotii atunci cand fac cunostinta cu grupul nou pe care il am in fata. Ca da, imi tremura vocea si asta ma face om. Ca sunt emotionata in fata necunoscutului celor doua zile pe care le vom petrece impreuna.

Si ma uit in ochii lor si vad dintr-o data cum se relaxeaza. Sinceritatea mea le deschide si lor inimile si le permite sa fie cine sunt. Unii marturisesc ca au si ei emotii, altii spun ca sunt doar curiosi, altii au curajul sa spuna ca sunt sceptici, dar din momentul in care eu am curajul sa ma arat in fata lor asa cum sunt in acel moment, capata si ei curajul de a fi sinceri cu ei insisi si cu grupul. Cu totii avem de castigat.

La fel se intampla in orice context in care ai curajul sa fii egal cu tine insuti si sa nu pari mai mult decat esti. E o energie de autenticitate si de sinceritate in jurul tau care ii pune in contact si pe ceilalti cu ceea ce sunt cu adevarat.

Daca ai curajul sa te arati asa cum esti, gol si autentic, atunci faci un mare serviciu lumii, fara a depune un efort directionat constient in aceasta directie. Oamenii recunosc autenticitatea si raspund la ea in acelasi fel. Capata curaj sa-si expuna vulnerabilitatile si sa renunte la armurile cu care ne intretinem stima de sine falsa cu care am fost obisnuiti.

Daca avem curajul in interior sa mentinem acest spatiu de autenticitate, atunci cei din jur incep sa se vada asa cum sunt si sa isi expuna vulnerabilitatile, incepand sa dezvolte in mod paradoxal un respect autentic fata de propria persoana. Un respect bazat pe simplul fapt de a apartine conditiei umane.

Teribila este insa si viceversa: a fi mai putin decat esti. A refuza sa lasi darul sa tasneasca din interiorul tau e ca si cum ai trai inghesuit intr-o camera de 2 metri/2 metri cand ai la dispozitie un palat intreg sau te-ai incapatana sa conduci un Trabant cand ai in garaj un Ferrari.

De ce insa uneori suntem mai putin decat putem fi? Pentru mine, cel mai plauzibil raspuns este: pentru ca ne e frica de puterea noastra reala. De ceea ce putem face cu adevarat, de cat de stralucitori si puternici suntem, in stralucirea noastra.

Pana la urma, teama de propria noastra maretie este reala si ne poate tine incorsetati intr-un joc sigur de-a v-ati ascunselea cu potentialul nostru real.

Oare care ar fi discursul real fata de mine insami in raport cu a fi nici mai mult dar nici mai putin decat sunt?

“ Da, uneori ma simt atat de neinsemnata incat am nevoie sa cresc artificial in ochii mei si ai altora iar alteori mi-e atat de frica de cine sunt cu adevarat si de puterea mea reala, incat imi reduc potentialul astfel incat sa ma simt in siguranta eu cu mine sau, si mai trist, poate pentru ca ceilalti sa se simta in siguranta.

Insa, in adancul sufletului, nu ma pot pacali la nesfarsit pe mine insami. Acolo, exista o parte din mine nemachiata, neincorsetata, nedublata de nimic fals sau neautentic. Acea parte stie cum este sa te simti congruent cu tine insuti in fiecare moment, sa traiesti conform integrarii a gandi-a simti-a face sau alinierii minte-emotii-corp, sa fii una cu tine insuti, nedivizat si impacat cu ceea ce esti.

Undeva in interiorul meu exista potentialul pentru ca acest lucru sa se manifeste in fiecare zi. Daca am curajul sa ma conectez cu aceasta versiune a mea egala cu ea insasi in fiecare moment, atunci o pot lasa sa se extinda in viata mea. Sa devina eu, manifestandu-ma pe mine, asa cum sunt, nici mai mult nici mai putin decat sunt, in fiecare clipa.”

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *