Meniu
cauta in tine puterea“ Nu mai pot, simt ca nu mai am de ce sa traiesc. Am pierdut patru ani din viata cu omul asta – imi spune trista prietena mea, N. Am 24 de ani si pana acum nici o realizare… ”
Imi dau seama ca daca as incepe cu « nu ai dreptul sa te gandesti la moarte din moment ce nu tu ti-ai dat viata » as pierde-o. Ar zambi trist, parca aprobandu-ma, dar sila de viata nu i-ar disparea.
Oare cine sunt eu sa ii dau sfaturi ? Ce ma indreptateste sa ii spun cat pierde intr-o clipa pe care nu o pretuieste. Sunt prietena ei. Sunt doar un om. Nu am sfaturi, ci zile pe care le-am trait….
Au trecut ani de cand radeam la auzul cuvintelor – nu exista zile proaste, doar ca noi nu suntem in stare sa vedem binele din fiecare secunda. Si sunt ani de cand le repet, cu toata credinta, pentru oameni ca N.
Am fost, ca multi altii, un om ignorant, ce pastra de peste zi doar nemultumirea. Pana cand am pasit pe un drum- drumul meu. Si, pentru a-mi fi mai usor, imi imaginam fiecare zi ca pe o poteca parcursa – la inceput fara contur, doar pasii mei si atat. Apoi, sa-mi fie mai usor si sa uit singuratatea, am cules flori si iarba – suflete – cu a caror greutate am inceput sa ma afund in pamant, formand un drum – drumul meu si al prietenilor mei. Un drum important, ce in cursul lui intalneste la fiecare pas alte drumuri si alte poteci….De cand am inceput si pana acum nu exista zi in care sa nu simt frumusete si bucurie – a mea si a noastra…..
Asa am trecut de singuratate – primul sentiment care odata ma speria infiorator.
Lipsita de neliniste am cautat mai departe, am vrut mai mult. M-am vrut pe mine. Eu, capabila sa vad oamenii si sa ma bucur de ei. Eu, fara a pune la zid ce nu intelegeam. Eu, fara a cere socoteala sortii sau dumnezeirii pentru experientele neplacute (asa le consideram atunci) prin care trebuia sa trec. Eu.
Am inceput prin a ma bucura de ploaie. Am ascuns teama pastrata din copilarie in spatele picaturilor reci, baltilor murdare de pe trotuare si oamenilor grabiti. Apoi m-am bucurat de verde. De soare. De cantec. Si pentru ele toate sunt recunoscatoare vietii…..
Dar cum ramane cu oamenii, mi-am zis ? As prefera sa stau intr-o cochilie, ca nimeni sa nu ma raneasca….
M-am pitit o perioada, dar greul devenea mai greu. Asteptam sa vina cineva sa ma scoata de acolo…sa pot povesti cat de greu mi-a fost, cat de nedreapta e viata….
Insa intr-o buna zi am intalnit bietul melc, fericit ca Dumnezeu i-a dat sansa de a cunoaste lumea si de a intrezari soarele. Rusinata, am azvarlit falsa cochilie si m-am apropiat de oameni, povestindu-le cat de fericita sunt si cat de aproape de soare…..
Articol scris de Alina Balasa
Aboneaza-te la newsletter pentru a primi un webinar gratuit
Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.
Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.
Echipa care dezvolta acest site va roaga sa nu copiati articole de pe site si sa le publicati la voi pe blog/site/facebook sau in orice alta parte. Daca doriti sa ne ajutati, va rugam sa scrieti articole originale si sa puneti link catre noi, daca ceva din ceea ce scriem v-a inspirat.
