Cand si unde este bine sa renunti?

cand si unde este bine sa renunti

Se spune ca raspunsurile sunt simple, intrebarile sunt cele care te incurca!

La asta m-am gandit cand am fost intrebata “Cand si unde renunti?” La ceva – un vis, o iluzie, o prejudecata, o relatie, un job, o parte din tine. Viata este un puzzle alcatuit din renuntari si noi cuceriri.

Paradoxal, cele mai grele intrebari au cele mai simple raspunsuri. Si tot paradoxal, nu vrem sa le acceptam. Nu am niciun raspuns-reteta la aceasta intrebare: eu renunt cand simt ca ma indepartez violent de mine si nu imi place prea tare directia in care ma indrept.

A nu se interpreta ca opun rezistenta la schimbare, schimbarea face parte din existenta mea, eu insami provoc tot felul de iesiri din zona de confort ca sa ma dezvolt si sa invat, insa nu suport ca asta sa se intample sub presiune, dirijat de vointa si incapatanarea altcuiva.

Mai renunt atunci cand simt ca am facut tot ce se putea face, cu cele mai bune intentii si in cele mai bune moduri de care am dispus la momentul acela si nimic nu s-a schimbat. E un semn ca trebuie sa renunt, chiar cu constiinta impacata. Uneori apar regrete ca am consumat energie in zadar… dar aleg sa nu insist prea mult acestui gand.

De obicei, pe aici apare predarea. Surrender. Nu mai stiu ce sa fac, am facut tot ce stiam sa fac si atunci aleg sa ma predau. Cei care practica predarea, stiu ca de regula lucrurile iau o intorsatura cel putin interesanta. Ca sa nu zic fascinanta.

Tu de unde stii cand sa renunti la ceva?

Multi dintre prietenii mei nu stiu sa spuna NU. Si sufera din cauza asta. Sufera in multe feluri, unii au insomnii, altii sunt frustrati pana la lacrimi, altii se imbolnavesc de te miri ce. Ieri, intrebam o prietena: ”Nu te-a invatat nimeni sa fii egoista? Sa te iubesti pe tine? Sa te pretuiesti si sa asculti mesajele pe care ti le da disperat corpul?

”Din pacate, nu!” imi spune.

Ii mai spun, pentru ca parea foarte bolnava, atat de bolnava si slabita incat am avut impresia ca se va frange la fiecare cuvant rostit in receptorul telefonului: “Corpul tau agonizeaza incercand sa comunice cu tine!”

“Stiu”, imi raspunde, “imi da o groaza de semnale pe care ma incapatanez sa le ignor!”

Mintea mea nu poate pricepe asta. Poate unora le place sa sufere, poate gasesc o placere necunoscuta de mine in suferinta, in autoflagelare… O mai intreb: “Bine, daca tu nu ai grija de tine, cine crezi ca ar putea? Cine mai are putere asupra ta? Ia-ti un concediu, esti cobza, abia te mai tii pe picioare… dormi, roaga-te, mananca bine, asculta muzica si stai tu cu tine”.

“Concediuuuuu? Exclus!”.

Nu inteleg. Nu inteleg. Nu inteleg. Respir adanc si incerc sa sondez ce s-ar putea intampla cel mai rau: se prabuseste firma? Nu. Te-ar da afara? Nu. Pe langa ca e ilegal, nici nu isi permit luxul asta. Prietena de care vorbesc are o functie manageriala importanta intr-o companie financiara. Ohhh, s-ar putea sa ai surpriza sa constati ca lucrurile merg bine acolo si fara tine? Asta da spaima! Ti-e teama sa stai tu cu tine, in liniste? Asta da frica!

Nu puteam sa ii spun toate astea, tot ce am putut face, a fost sa o conving sa plece la ora la care programul de lucru se incheie firesc, conform contractului semnat. S-a mirat singura: “N-am mai plecat niciodata la ora asta!”

Nu e usor sa te imprietenesti cu tine. Nu e usor sa te bazezi numai pe tine. Nu e usor sa ai curaj sa faci schimbari. Nu e usor sa spui NU.

Ieri, prietena mea a cedat un pic: „Ok, hai sa spunem ca pe mine ma pot schimba. Dar pot schimba oamenii cu care interactionez? Nu!”, raspunde tot ea.

Toti cei care va regasiti in prietena mea, intelegeti un lucru: de indata ce va veti schimba voi, tot restul se va reconfigura, la unii treptat si subtil, la altii violent si direct. Pana cand nu faceti schimbari, veti fi ca intr-un carusel: nu va veti putea da jos si o sa mai si ametiti.

Nu degeaba Mahatma Gandhi spunea: “Fii tu schimbarea pe care o vrei in lume!” Schimba-te tu, vibreaza la alt nivel si apoi in jurul tau vor fi oameni care vor vibra la un nivel similar tie. Nu e atat de greu de inteles. Incepe cu schimbari mici, oricum, orice drum, cat de lung ar fi el, incepe cu un pas. Fa pasul ala spre tine.

Nu-ul adresat celorlati, nu TIE, va iesi greu prima data. Poate mintea va fi napadita de remuscari, de ganduri: “As fi putut sa fac totusi si asta, ce D-zeu, nu-mi lua asa mult, de ce-oi fi fost asa rea/rau?”.

Contracareaza cu ganduri diferite, de generozitate fata de tine: “Ei, dar in timpul asta pot sa citesc ceva pozitiv, care sa imi faca bine!” sau “Pot sa ies din cladire sa ma plimb cativa pasi…” sau “Pot sa imi sun familia!” etc.

In copilarie, exista un raspuns care ma exaspera: “De-aia!” Sau o varianta mai extinsa: “Pentru ca asa spun eu!” Contracaram si eu: “Ei, foarte bine, nici eu nu fac ce mi-ai zis.”

“De ce?”, ma interoga mama. De-abia asteptam. Ma uitam in ochii ei si spuneam raspicat: “De-aia!” Uneori, am luat cate o palma, pentru “obraznicie” si “ambitie prosteasca“, alteori am capatat explicatii care mi-au largit contexul si m-au convins sa fac ce mi s-a cerut, alteori s-a lasat cu taceri prelungite si greve din partea mea (cand eram in greva, nu ieseam din camera si nu mai mancam).

Mereu mama se lua cu mainile de cap si ma intreba: “De ce trebuie sa fie mereu atat de greu cu tine?” Ii raspundeam: „De-aia!” Tremuram cand spuneam asta si de frica, pentru ca mama era iute la manie, dar si de indignare ca sunt tratata asa.

O alta cale era sa explorez consecintele: “Si daca nu fac, ce mi se intampla?” Intrebarea asta i-a luat de multe ori pe nepregatite pe ai mei. Insirau o serie de privatiuni, eu evaluam cam cat de tare ma ating si decideam apoi daca fac sau nu ce mi s-a cerut. Gasisem o cale de comunicare :-).

Aceeasi metoda poate fi aplicata acum. Daca stii ca nu poti spune NU si ca din cauza asta, esti din ce in ce mai impovarat(a) si mai frustrat(a), evalueaza ce ti se poate intampla cel mai rau.

Pentru orice problema ai avea, aminteste-ti ca exista solutii. Nu o solutie, ci solutii. Tine tot de verbul magic, A ALEGE, sa decizi apoi care e cea mai potrivita pentru tine.

de Andreea Dragomir
Trainer
AndreeaDragomir.blogspot.com