azi am divortat
Ganduri (in)directe

Azi am divortat

azi am divortat

azi am divortatAzi am divortat.

De o buna bucata din mine (zilele urmatoare fac inventarul, sa vad ce a mai ramas, poate aflu si incotro ma indrept, pentru ca desi am divortat, nu m-am oprit o secunda).

Am divortat de unele lucruri, de cateva carti, cateva haine, un cd-player, cateva vaze si mici lumanari trandafirii. Divortul de lucruri s-a terminat urat – le-am dus la ghena.

Urmeaza sa divortez si de frigider. Este mic, argintiu-murdar-metalic si nu se mai inchide bine. Seamana cu un batranel, cu mainile tremurande, murdare si lovite de artrita, care se chinuie sa tina dreapta farfuria plina.

Zicea cineva intr-o carte: calatoria mea s-a transformat in ratacire. Inteleg perfect. Si eu m-am ratacit. Cu oricine ma intalnesc insa, pare la fel de ratacit ca si mine si asteapta sa stiu eu drumul. Deocamdata sunt in divort, imi permit sa mai ratacesc.

Inca nu am facut inventarul personal. S-ar putea ca toate divorturile astea de bucati inutile, atrofiate din mine si din casa mea sa imi dea o lumina speciala si sa imi usureze pasii. S-ar putea.

Sau s-ar putea sa rog pe cineva sa tina lanterna inaintea mea, sa ma ghideze sa ies de pe drumul asta pe care ratacesc atatia. De asta nu gaseam eu oameni normali si tonici, mai toti bantuiau pe aici. Desi e multa lume, sper sa nu raman mult. Nici pentru ei nu imi doresc sa ramana aici. Ce Dumnezeu, „Inima omului e facuta sa impace cele mai flagrante contradictii“. Oare David Hume la ce se gandea cand a zis asta?

Schimbarile, singura constanta in univers. Le accept cu curiozitate, teama si bucurie (nu stiu cand s-au imprietenit cele doua, dar la meciul asta le vad umar langa umar).

Pe repede inainte

In ultima vreme traiesc foarte intens, adica sufletul a fost mai aproape de “coaja”, lucru care, ca mai toate de pe lumea asta, are parti bune si parti mai putin bune. Ca de exemplu, la rubrica parti bune as trece toate micile dovezi de grija si afectiune/iubire pe care le-am primit in ultima vreme, sub cele mai surprinzatoare forme, iar la rubrica mai putin bune, evident, sensibilitatea exacerbata, acutizata, observarea detaliilor din toate unghiurile, furie distructiva pe care o exorcizez prin sport si munca.

Azi am citit cuvintele cuiva, care marturisea: “Eu incerc sa imi amintesc mereu sa mai pun PAUSE si sa incerc sa vad ce am inteles pana atunci din film…”

In ultima vreme am alergat mult, am infulecat carti – prin sali de asteptare, avioane, trenuri, camere de hotel, asa cum infuleca copiii americani obezi hamburgerii si aripioarele crocante, am dat mana cu multi oameni, prea multi sa ii tin minte pe toti, dar s-au decupat dintre ei destui cu care mi-as dori sa pastrez legatura, am fost si la aikido, dar mai mult cu trupul (senseiul ar zice ca mai mult cu spiritul la cat am chiulit, de fapt, fizic… oricum, ambele absente sunt grave), am mancat pe fuga sau n-am mancat deloc, ca mi s-a parut mai simplu, am urcat si am coborat de pe munte, culmea, tot in graba, cu ochii pe ceas.

Am ajuns sa merg in pas alergator pe strada, sa ies la un suc, dar sa anunt ca sunt pe fuga, sa mananc repede ca sa am timp sa schimb doua vorbe si cu prietenii, pe mess, ca in the real life e tare greu, sa dorm putin si sa ma trezesc stresata ca am diverse de facut dimineata…

Si ca sa fie treaba treaba, am ajuns si sa ma plang!

Azi am alergat dupa metrou… si doar mi s-a spus de nenumarate ori ca dupa metrou, bus si barbati nu trebuie sa alergi niciodata, intotdeauna mai vine unul… ei bine, am alergat si m-am trezit intre usi, trasa de incheietura mainii inauntru de un tanar mai speriat ca mine. Nu e bine, imi repetam in drum spre casa (unde numai lasam geanta si luam rucsacul cu kimonoul de aikido), nu e bine, nu e bine…

Nu m-am gandit niciodata ca as putea folosi un buton numit Pauza… pentru simplul motiv ca intotdeauna am trait echilibrat, fara alergaturi, fara excese, fara stres… Bine, pe vremuri traiam la Brasov si viata mea era, pot spune acum, de-a dreptul bucolica.

Cert este ca de acum o iau mai usor – masa va fi masa, lectura – lectura, conversatia cu prietenii va fi conversatie, mersul va fi normal.

Nu stiu exact cum voi face asta, poate va trece de la sine, poate am urcat din greseala in vreun carusel care ma va rejecta singur pentru lipsa performantelor notabile (unii alearga mai mult decat mine si chiar cu disperare, care mie imi lipseste, eu alerg partial neconvinsa si cam nedumerita) sau, voi fi atenta la fiecare miscare pe care o fac si imi voi impune sa o iau mai usor, voi selecta mai atenta ce fac, cand si cum.

Si asta de maine. Vroiam sa zic de azi, dar e deja azi… e trecut de miezul noptii si e clar ca sunt inca in carusel…

de Andreea Dragomir
http://www.andreeadragomir.blogspot.com

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *