Cu siguranta multi dintre voi ati auzit despre Malala, o tanara pakistaneza in varsta de 16 ani care a revolutionat educatia si societatea in care a trait prin luptele sale impotriva discriminarii femeii.
In articolul de mai jos, tatal sau, Ziauddin Yousafzai, vorbeste asa cum numai un tata care isi respecta si isi iubeste fiica poate vorbi.
Randurile de mai jos reprezinta ceva mai mult decat discursul emotionant al unui tata referitor la fiica sa.
De fapt, acestea reprezinta chiar ceva mai mult decat curajul pe care un parinte il are in ceea ce priveste lupta propriei fiice (mai ales daca ne referim la societatea in care acestia traiesc).
Este un discurs care ne arata ca radacinile puterii cresc adesea din educatie si nu in ultimul rand ca revolta nesupunerii noastre poate da nastere unei vindecari colective.
“In societatile patriarhale sau tribale, tatii sunt de obicei recunoscuti datorita fiilor lor, insa eu sunt unul dintre acei tati care sunt cunoscut datorita fiicei mele si sunt mandru de acest lucru.
(Aplauze)
Malala a dat drumul unei campanii pentru educatie in 2007, iar in momentul in care eforturile eu au fost recompensate in 2011, ea a devenit foarte populara in tara sa.
Inainte de acest eveniment, ea era fiica mea, acum eu sunt tatal ei.
Doamnelor si domnilor, daca aruncam o privire in istoria noastra, povestea femeilor este rostita prin cuvinte precum violenta, nedreptatea, inegalitatea si exploatarea.
Vedeti voi, in societatile patriarhale, in momentul in care o fata se naste, ea nu este sarbatorita.
Ea nu este binevenita, nu este intampinata nici de mama, nici de tatal sau.
Vecinii vin si o compatimesc pe mama, iar tatal nu este felicitat.
Chiar si o mama se simte inconfortabil atunci cand naste o fata.
Atunci cand naste o fata, o prima fata, ea este trista. Atunci cand da nastere celei de-a doua fiice, ea este socata. Iar atunci cand asteapta un fiu, dar de fapt da nastere cele de-a treia fiice, ea se simte la fel de vinovata precum un criminal.
Nu numai ca mama sufera, insa chiar si fetita, pe masura ce creste, simte aceasta suferinta.
La varsta de 5 ani, atunci cand fratii sai sunt admisi la scoala, ea ramane acasa.
Pana la varsta de 12 ani, viata sa poate fi placuta.
Ea se poate distra si se poate juca cu prietenele sale in strada. Insa atunci cand ajunge la varsta adolescentei, la 13 ani, ii este interzis sa iasa afara din casa fara sa fie insotita de un barbat. Ea este prizoniera celor patru pereti de care este inconjurata. Ea nu mai este o persoana libera. Ea devine asa-numita onoare a familiei sale, iar daca ca pata cumva aceasta onoare, ea poate fi omorata.
Ceea ce este interesant este ca onoarea ei nu este numai a ei, ci a intregii sale familii.
Cunosc o familie formata dintr-un frate si sapte surori. Fratele a emigrat pentru a face rost de mai multi bani pentru parintii si surorile sale deoarece considera ca este umilitor ca cele sapte surori sa-si descopere potentialul si sa aduca bani in casa. Asadar, acest frate sacrifica bucuria vietii sale si fericirea surorilor sale pentru asa-numita onoare.
Si mai exista o regula a societatilor patriarhale care este numita supunerea.
O fata cuminte ar trebuie sa fie foarte tacuta, foarte umila si foarte supusa.
Ea ar trebui sa accepte deciziile parintilor sai, chiar daca nu este de acord cu ele.
Ea trebuie sa accepte sa se marite cu un barbat pe care nu il iubeste sau care este mult mai in varsta decat ea.
De asemenea, ea trebuie sa accepte sa se marite de la o varsta frageda.
Daca nu va fi de acord cu toate aceste “norme”, societatea o va considera nesupusa. Cu alte cuvinte, ea isi sacrifica viata, dand nastere mai departe unor copii pe care, in mod ironic, ii va invata aceleasi reguli. Astfel, cercul vicios va continua sa se invarta.
Doamnelor si domilor, viata a milioane de femei s-ar schimba daca am incepe cu totii sa gandim diferit; daca femeile si barbatii din societatile tribale si patriarhale ar incalca anumite reguli, daca ar depasi legile discriminatorii care sunt impotriva drepturilor femeii in acest moment.
Dragi frati si surori, in momentul in care Malala s-a nascut, am privit in ochii sai si m-am simtit onorat.
Eu m-am gandit la numele sau cu mult timp inainte sa se nasca. Am fost fascinat de numele unui eroine legendare din Afghanistan.
Numele ei era Malalai, asa ca am preluat acest nume pentru fiica mea.
La cateva zile dupa ce Malala s-a nascut, un var a venit si mi-a adus un arbore genealogic al familiei noastre.
Acesta continea stramosii nostri de mai bine de 300 de ani inacoace. La o privire mai atenta, am observat ca toti erau barbati, asa ca sub numele meu, am scris: Malala.
La 4 ani si jumatate, Malala a intrat la scoala. Poate ca va intrebati de ce este un eveniment atat de important aceasta admitere.
Poate daca era vorba de America sau de o alta tara dezvoltata, cu siguranta nu era nimic spectaculos. Insa in tarile patriarhale, acesta este un eveniment important in viata unei fetite. Inainte de toate, este o recunoastere a identitatii si a numelui sau. Admiterea la scoala inseamna ca ea a intrat intr-o lume a visurilor si a aspiratiilor in care isi poate explora potentialul la maxim.
Dintotdeauna, am apreciat inteligenta si curajulfetiei mele.
Am incurajat-o sa stea langa mine atunci cand prietenii mei veneau in vizita.
Am incurajat-o sa ma insoteasca la diferite intalniri. Am incercat sa-i inoculez o serie de valori pozitive. Si nu am facut acest lucru doar cu ea, ci am incercat sa le ofer tuturor elevilor de la scoala.
Am invatat fetele sa nu fie supuse, iar baietii sa nu cada prada asa-numitei onori.
Dragi frati si surori, ne luptam pentru mai multe drepturi pentru femei si pentru mai mult spatiu pentru ele in societate.
Insa am intampinat un fenomen neasteptat care a fost letal pentru drepturile femeile. S-a numit talibanizare.
Acest termen se poate traduce printr-o negare completa a participarii femeilor in activitatile politice, economice si sociale. Sute de scoli au fost inchise. Fetelor le-a fost interzis sa se duca la scoala.
Femeile au fost fortate sa poarte val si le-a fost interzis sa se mai duc la cumparaturi. Cantaretilor le-a fost inchisa gura, iar fetele au fost biciuite. Milioane de oameni au suferit, insa foarte putini au vorbit, fiind cel mai infricosator lucru in momentul in care foarte multi oameni erau omorati din simplul motiv ca doreau sa isi manifeste drepturile.
La varsta de 10 ani, Malala a luat atitudine in ceea ce priveste educatia.
A scris un jurnal pentru blogul BBC, a facut voluntariat pentru documentarele din New York Times si a vorbit ori de cate ori a avut ocazia. Iar vocea ei a fost cea mai puternica voce, raspandindu-se de-a lungul lumii. Acesta a fost motivul pentru care talibanezii nu au putut tolera campania ei, impuscand-o in cap pe 9 octombrie 2012.
A fost o zi oribila pentru familia mea.
Lumea s-a preschimbat intr-o gaura mare si neagra. In timp ce fiica mea se afla la limita dintre viata si moarte, am intrebat-o pe sotia mea: “Oare eu sunt vinovatul pentru ceea ce s-a intamplat cu fiica noastra?”
Iar ea mi-a raspuns categoric:
“Te rog, nu te invinovati. Tu ai luptat pentru o cauza dreapta. Ti-ai pus viata pe tava in favoarea adevarului, a pacii, a educatiei, iar fata ta a fost inspirata de tine si ti s-a alaturat. Amandoi ati fost pe drumul cel drept, iar Dumnezeu o va proteja.”
Aceste simple cuvinte au insemnat enorm pentru mine, asa ca nu am mai adresat nicioadata aceasta intrebare.
In timp ce Malala a stat la spital, a suferit dureri ingroiztoare de cap. Fiica mea nu s-a plans niciodata. Obisnuia sa ne spuna: “Sunt bine cu zambetul meu deformat si cu amorteala pe care o simt. Voi fi bine. va rog, nu va ingrijorati pentru mine.” Ea a fost cea care ne-a consolat pe noi.
Dragi frati si surori, am invatat de la ea cum sa fiu rezistent in cele mai difcile momente si ma bucur sa va impartasesc ca, in ciuda faptului ca este un model pentru femei si copii, ea este precum orice alta fata de 16 ani.
Plange atunci cand temele ei sunt incomplete. Se cearata cu fratii sai. Si sunt foarte fericit din cauza acestor lucruri.
Oamenii ma intreaba ce am facut atat de special incat fiica mea a devenit atat de curajoasa si de pasionata de ceea ce face. Iar eu le spun: “Nu ma intrebati ce am facut, intrebati-ma ce nu am facut. Nu i-am taiat aripile, asta e tot.”
Va multumesc foarte mult. “
Pentru a urmari discursul in format video, apasati aici.
Resurse: www.ted.com
