Astazi, m-am uitat in oglinda si am plans. De frumusete.
De frumusetea ranilor si a bucuriilor mele, de stralucirea ochilor mei si blandetea inimii mele.
De tot ceea ce sunt si voi fi vreodata.
De ceea ce am fost. De ceea ce eman.
De toata durerea mea transfigurata in cea mai de pret perla a sufletului meu. Si de durerea care inca urla in mine.
De plenitudinea feminitatii mele si a femeilor pe care le port in sange, ranite de secole, vindecate si in curs de vindecare inca.
De lumina si intunericul care se combina in sufletul meu intr-un mod unic, nemaivazut si irepetabil pe pamant.
De dulceata si de blandetea care imi curg prin glas, prin ochi, prin maini. Prin mine.
De fluiditatea lacrimilor mele si de claritatea privirii mele.
De minunea corpului meu de femeie.
De fragilitatea si delicatetea mea, in spatele carora se ascunde puterea mea.
De catifeaua pielii mele. De matasea parului meu lung.
De maretia iubirii pe care o port in suflet.
De mirarea intelegerii mele.
De splendoarea abisului si a intensitatii mele.
De calmul in care ma odihnesc din cand in cand.
De valurile care ma poarta prin mine si prin viata.
Femeie, porti in tine cel mai frumos mister al lumii. Asa ca, din cand in cand, fa ca mine. Uita-te in oglinda si plangi. De alinare. De dor de tine. De regasire. Si de eterna cautare.
Cred ca am vazut intr-un film, dar cred ca ceea mai frumoasa e femeia care se iubeste, am prietena care se uita mereu in oglinda, e mandra e si desteapta:D.
da, Florin. dar pe langa faptul ca se iubeste, cred ca o face “frumoasa” si felul in care isi accepta si isi traieste durerea…
Mi-a placut foarte mult si acest articol.Da ma accept cu frumusetea mea, gingasia, durerea, frustrarea, orgoliul meu…dar ma iubesc asa cum sunt,cu calitati si defecte…si pling…de multe ori dar stiu sa rad in hohote….
Ce bine e cand ne acceptam asa cum suntem, Livia! Multumim de impartasire!
Cu placere.Se putea sa nu il mai citrsc? Ma regasesc in aceste randuri….Multumesc.Mi-a placut mult si cartea scrisa de tine Mihaela, am citito cu mare placere.Felicitari pentru darul de a scrie, pentru provocarea de a ne REGASI pe noi insine.
Pana la 51 de ani ma uitam in oglinda ff rar,doar atunci cand consideram ca e strict necesar.Am trecut de atunci printr/o leucemie,am trecut de un transplant de maduva osoasa,am descoperit ca ma pot uita in oglinda si inca destul de des,i/mi place acum ce vad si sunt incantata cu ceea ce sunt,o femeie inca tanara fizic,sufleteste fff tanara,care are multe sa/si daruiasca si are mult de daruit celorlalti.Am invatat(inca mai invat)sa ma iubesc asa cum sunt
Multumim pentru impartasire, Romica! Daruieste in continuare!
Femeia devine intradevar simbolul perfectiunii si a frumusetii suprapamantesti, atunci cand isi accepta defectele.
Foarte frumos mesajul, induiosator si trezitor la realitate, la aceea realitate a sufletului feminin care se cauta constant in legatura ei cu unicul, misteriosul si falnicul masculin. Iti multumesc, draga prietena pentru acest mesaj!
Ma bucur ca ai rezonat, Raluca!