toate-s vechi si noua toate
Cred ca ati trait cu totii acel moment in care cu pumnii stransi si cu privirile hotarate, ati jurat ca voi nu veti face nici in ruptul capului un anumit lucru si ati sperat sa fiti protejat de tot ceea ce ati invatat din cartile de dezvoltare personala citite pana acum.
Tinandu-va de maini, i-ati promis prietenului din copilarie ca nu il veti parasi niciodata, insa studiile urmate in orase diferite au fost insotite de fluturarea mainilor a ramas-bun. Sau poate i-ati promis mamei ca ii veti oferi ajutorul vostru neconditionat, insa in prezent ii respingeti apelul pentru a prelua un telefon “mai important.” Sau poate ca v-ati promis voua insiva ca va veti pastra fiinta la fel de pura ca in copilarie, insa fiecare intamplare dureroasa creeaza o cicatrice greu de vindecat.
Cate promisiuni…Si, desigur, nu ne-am tinut de cuvant. Si nicio carte de dezvoltare personala nu ne poate oferi o reteta pentru a ne tine de cuvant.
Mai mult decat atat, atunci cand am fost pusi in fata faptului implinit, am simtit ca ceea ce odinioara obisnuiam sa refuzam a devenit, de fapt, ordinea fireasca a lucrurilor. Si nu stiu daca e doar viata care vrea sa ne reaminteasca faptul ca uneori nu avem puterea de a o controla sau avem de-a face cu o ordine fireasca, dar subtila, a existentei noastre. Nu stiu de ce am facut aceasta promisiune, dar atunci cand eram mica, mi-am jurat ca nu ma voi saruta niciodata. Eram foarte indignata cand priveam acest gest si nu intelegeam de ce anumiti oameni tresareau de emotie atunci cand se sarutau. Nu mi-a placut primul meu sarut. Poate ca pastra amprenta gandurilor copilului care am fost altadata. Insa, cu timpul, nu numai ca privirea incruntata a disparut, dar ma pot pierde in fiecare sarut fara a simti ca renunt la mine. Si am in continuare o lista lunga a “juramintelor” pe care nu le-am pastrat.
Si poate ca in acest moment imi promit un lucru pe care nu stiu daca voi putea sa-l respect maine. Si acest lucru nu este valabil pentru ca nu sunt o persoana care nu se tine de cuvant. Ci pentru ca viata ne transforma adesea in persoane “cu memorie atat de scurta” incat parem sa uitam tot ceea ce am promis vreodata.
Astfel, existenta noastra se transforma intr-o incercare de a face fata momentelor firesti de dezvoltare personala, dar carora le opunem o oarecare rezistenta.
Cu siguranta ca nu ar trebui sa tragem cu dintii de aceste intamplari, ci ar trebui sa gasim modalitatea cea mai naturala de a le intampina si de a intelege ca oricat de mult ne-am opune, oricat de mult am incerca sa mentinem un ritm dorit de noi, viata inseamna schimbare. Si chiar daca aceasta schimbare nu poate fi primita intotdeauna cu bratele larg deschise, ea ne poate aduce, impreuna cu dorinta noastra de dezvoltare personala, o cu totul alta perspectiva asupra vietii. Poate ca ar trebui sa fim constienti de faptul ca nici nu ne obisnuim prea bine cu schimbarea pentru ca o alta ne asteapta pentru a-si cere drepturile. Oare acesta este lucrul care ne invata viata? Cum sa ne obisnuim cu ea?
