interviul saptamanii istoria si nostalgia omului modern

Mi-am spus un singur lucru: mi se făcuse dor să vorbesc cu un om ca Ovidiu Luca.

I-aş asculta poveştile timp de ore întregi, chiar dacă istoria nu intră în topul preferinţelor mele. Vă împărtăşesc şi vouă acest articol “pesimist” cum ar spune el, care prin simplitatea şi autenticitatea trăirilor, ne determină să reflectăm la părţile din noi înşine care nu vor muri niciodată.

1. Cat de vie ramane pasiunea ta pentru trecut si istorie intr-un prezent care pare sa fie scris de o tehnologie orientata spre viitor?

Pasiunea mea pentru trecut și istorie rămâne foarte vie chiar și în prezent când tehnologia este orientată spre viitor. Pentru că dacă te referi la tehnologia IT ea îi ajută foarte mult și pe cei pasionați de istorie, deși suntem un număr din ce în ce mai restrâns pe măsură ce trece timpul. Acest timp despre care am impresia că e din ce în ce mai schimbător mai ales că secolul trecut a fost un secol în care s-au produs multe schimbări la nivel mondial în multe domenii că toate evenimentele s-au succedat ceva mai repede și s-a ajuns la ceea ce este astăzi.

Acum în secolul XXI observ că primi 13 ani deja nu mai seamănă între ei că mai mereu se produc schimbări noi chiar la nivel de luni. Un alt aspect este faptul că oamenii se schimbă și ei ca mentalitate mult mai rapid, ce era bun acum câteva zeci de ani sau acum 3 sau 5 ani deja nu mai este bun mă refer la relațiile interumane, la tradiții, la mod de viață și modul cum trăim această viață. Am impresia că ni se impune de undeva cum să trăim mereu, ni se oferă modele despre care inițial ni se spune că nu suntem obligați să le acceptăm însă pentru că majoritatea le acceptă subliminal suntem obligați să le acceptăm toți ca o mare turmă când de fapt ar trebui să fim mai liberi. Libertate care ne este îngrădită încet încet.

Nu mai avem posibiltatea să gândim singuri. Astfel că astăzi lumea este într-adevăr cum ai observat și tu din ce în ce mai puțin pasionată de istorie și trecut care după mine reprezintă oglinda noastră ca umanitate analiza personalității speciei umane. Însă nu mai este luată în considerare așa de mult într o lume în care se tinde spre o „uniune în diversitate” spre o lume în care să dispară din ce în ce mai mult granițele și statele și să fim conduși din ce în ce mai mult de persoane sus puse care mereu au interese și experimente de efectuat cu țările lumii mai ales cu cele mai defavorizate. Însă eu cred că aceast imperiu universal în care toți avem drepturi este o iluzie că de fapt mereu vor exista inegalități și nereguli. De aceea rolul istoricilor ar trebui să fie acela de a ne arăta pe unde se greșește și ce ar trebui de făcut să ne corectăm însă acest lucru nu se dorește pentru că specia umană are o latură malefică distructivă. Mi-a plăcut recent citatul găsit de mine într-o carte în care istoricul Erich Hobsbawn descria în câteva cuvinte foarte bine rolul istoricilor de a ține „minte ceea ce uită alții”.

Personal, eu cred că rolul istoriei și al istoricilor este de a ne învăța să nu mai facem greșeli și să extragem lucrurile bune din trecut însă acest lucru nu este mereu respectat din cauza intereselor diverse. Din această cauză eu cred că istoria mai ales în România și în alte state mai mici din lume este astăzi pusă la zid și condamnată pentru că deranjează atunci când nu este folosită în scopuri dictate de sus din care se poate obține ceva pentru interesul personal. Am curajul să spun cu tristețe și mâhnire că istoria este în perioada unei persecuții mai ales în România alături de alte domenii sociologice.

De asemenea mai cred că România astăzi este o țară din ce în ce mai sărăcită și supusă statelor mari din Occident, nu o să nominalizez aici, lumea le știe care sunt. Astfel că mai suntem un grup foarte restrâns de pasionați entuziasmați de istorie astăzi. Aceștia provin fie din cadrul facultăților, fie din alte domenii însă având ca hobby istoria. Astfel că supraviețuim pe net prin articole și site-uri pentru că la nivel oficial nu suntem acceptați. Eu încerc să-mi păstrez vie pasiunea pentru istorie îmbinând tehnologia cu metodele clasice prin care vreau să descoper lucruri noi legate de istorie. Citesc articole pe net, mă angrenez în discuții, în comentarii, mă implic în diverse proteste, proiecte, citesc și lucrări în format classic. Eu cred că această pasiune poate supraviețui și în această perioadă agitată în care viața noastră trece foarte repede spre un viitor incert.

2. Povesteste-ne cum ai descoperit pasiunea pentru istorie.

Pasiunea pentru istorie am descoperit-o în copilărie la vârsta grădiniței când mă aflam la bunicii mei la țară în satul Oboroceni, comuna Heleșteni, județul Iași, în zona Moldovei. Această pasiune mi-a fost insuflată de membri ai familiei mele, de către mătușa mea cadru didactic educatoare la grădinița din sat vreme de 40 de ani ! și de către bunicul meu din partea mamei care și-ar fi dorit să fie cadru didactic însă vremurile grele cu lipsuri materiale și posibilități de la începutul regimului comunist nu i-au permis să își încheie studiile, dar a fost un om inteligent și citit, un autodidact onest și cinstit.

Astfel că aceste persoane dragi au încercat să îmi insufle mie această pasiune în general să-mi iubesc țara așa cum e și să încerc să fac ceva pentru ea, să fiu mândru că avem atâtea bogății naturale și că a fost o țară plină de resurse. În acest sens bunicul mi-a arătat împrejurimile satului povestindu-mi istoria lor când eu încă nu conștientizam ce este istoria însă aceste povești mi s-au întipărit în minte și astfel am ajuns să mă întreb:

De ce există lumea ? De ce se întâmplă anumite fenomene ? Care este sensul lor sau de ce există anumite locuri și obiecte ? De când și de ce există oamenii ? ș.a. astfel că pasiunea mea pentru istorie a început practic atunci când mi-am pus întrebarea grea “De ce?”, când am început să descoper lumea.

Un alt aspect este acela că atât matușa cât și bunicul meu mi-au citit pe lângă legendele, poveștile și basmele clasice pentru copii și povestiri și legende istorice din diverse cărți între care „Povestiri istorice”, de Dumitru Almaș care mi-a plăcut o vreme însă astăzi nu îmi mai place pentru că în ea totul este idealizat și are și foarte multe influențe comuniste.

Astfel că 40% din povești îmi mai plac, deși le știu pe de rost pe toate. A fost ca un fel de ABC cartea asta pentru mine. Și am recitit-o în clasa a II-a. Parafrazându-l pe Heinrich Schleimann, cel care a descoperit în secolul XIX, cetatea Troia de pe dealul Hysarlâk, Asia Mică, Turcia, dacă el a avut Iliada și Odiseea de Homer, carte de căpătâi din care i se citea în copilărie ca basmele, ajutându-l în viitor în descoperirile sale eu pot spune păstrând desigur proporțiile că am avut Povestirile istorice în 3 volume. Ambii am avut pe lângă basmele de adormit copiii aceste cărți. O altă influență pentru pasiunea mea au fost grădinița și școala unde în primii ani am avut influențele comunismului: fiind șoim al patriei am fost obligat să particip la diverse manifestări patriotice în cadrul grădiniței și școlii cu cântece și poezii. Mai apoi o ultimă amprentă mi s-a întipărit în clasele I – IV la începutul anilor 90 când învățătoarea noastră de formație profesoară de limba și literatură română era pasionată și de istorie și mai mult de științele socio umane. Am rămas cu amintiri foarte frumoase de la orele de limba română și istorie din acea perioadă. În vacanța de vară înainte să încep clasa a IV-a am făcut rost din timp de manualul de istorie a românilor de pe care urma să mi se predea la ore și l-am citit tot dinainte pentru că nu am avut răbdare. Așa de mult îmi plăcea materia!

Iar în clasa a V a am avut un profesor de matematică foarte apreciat pentru activitatea sa, foarte bun în domeniul său, fiind pasionat și el de religie și de istorie și care observând că eu nu sunt așa de strălucit la matematică și la științele reale, m-a sfătuit să încerc in zona ştiinţelor socio-umane mai ales pe istorie. Să descifrez și să analizez perioada regimului comunist cu deportările și deținuții închiși în pușcării și lagăre de muncă pentru că voi descoperi multe adevăruri. Se pare că a avut dreptate parțial s-au descoperit multe între timp însă cu regret încă nu am ajuns eu să lucrez în domeniu.

O altă amintire plăcută legată de acest profesor este faptul că la una din orele de matematică din apropierea sărbătorilor de iarnă ale anului 1995 – 1996, ne-a cântat o strofă din cântecul „La mulți ani cu sănătate !” care nu era permisă în regimul comunist: „Vă fie viața numai lumină ca în lumină să dăinuiți/ Pentru credință și libertate ! La mulți ani să trăiți !”. De această strofă am rămas impresionat și o să îmi amintesc toată viața de domnul profesor și acea oră specială. De fiecare dată când aud acest cântec și strofa îmi aduc aminte de el. În concluzie acesta au fost începuturile pasiunii mele pentru istorie.

3. Te-ai folosit vreodata de cunostintele pe care le detii pentru a descoperi mai multe detalii despre istoria personala a familiei tale?

Da. M-am folosit în ultimii ani când am căutat materiale pentru lucrarea la care scriu în prezent și pornind și de la cele câteva date, documente și fotografii pe care le deținea mătușa despre familia mea. Așa mi-am dat seama că o parte din ramura din partea mamei se trage din secolul XVII, iar alta din secolul al XIX-lea, că au fost împroprietăriți pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866) că erau țărani, că am mai avut un stră-străbunic care s-a răsculat în 1907 și a făcut pușcărie 2 săptămâni pentru asta, dar a primit totuși pământ.

Despre rudele de pe tată știu că au fost o ramură țărani iar o altă ramură oameni bogați de la oraș locuiau în Piatra Neamț la sfârșitul secolului XIX și început de secol XX, străbunicul fiind ofițer de pompieri cu o familie numeroasă. În cimitirul satului există și o cruce din piatră a unui mormânt unde sunt 3 strămoși îndepărtați ai familiei Luca de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este în același timp prima cruce din piatră pe care sunt scrise numele unor personae care au locuit în satul Oboroceni păstrată restul sunt ori pietre fără scris, ori sunt mai recente, ori sunt simple cruci din lemn pentru că în trecut puțină lume știa carte. De asemenea mai știu că familia Luca există în satul Oboroceni din anul 1427 din vremea lui Alexandru cel Bun (1400 – 1432). Însă despre familia Luca mai am de aflat date și căutat prin arhive și întrebat prin rude.

4. Care este subiectul pe care il abordezi in cartea pe care o scrii in prezent?

Subiectul cărții mele este o descriere istorică o monografie a comunei Heleșteni, județul Iași, și a satelor care o compun. Cartea este un vis mai vechi de al meu din adolescență când am citit o monografie mai veche nepublicată a unui învățător bătrân din Heleșteni, veteran de război pensioner care a trăit 100 de ani și care nu a mai avut posibilitatea în timpul vieții sale să publice cartea.

Astfel că m-am gândit ca peste ani după ce aveam să-mi finalizez studiile universitare să public eu datele lui, să le completez cu date noi și să apară o ediție revizuită și adăugită. Sper să am și sprijinul autorităților locale consiliul local, județean și primărie să o public cât de curând mi-au promis că mă sprijină în acest sens. Mă mai gândesc să depun un volum și la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir la bibliotecă și ei mi-au promis că mă sprijină.

5. Avand in vedere ca istoria se rescrie in orice moment, cum crezi ca ar vedea generatiile viitoare prezentul pe care noi il traim astazi?

Eu cred că prezentul pe care îl trăim noi astăzi va fi privit de generațiile viitoare în culori foarte sumbre. Cum am mai spus suntem o țară supusă străinilor, nu prea mai avem servicii rentabile, un învățământ de calitate, nici agricultura nu mai este ce a fost cândva, exploatăm natura haotic, avem puține soluții viabile pentru viitor, turismul, sănătatea sunt la pământ, industria nu mai există de vroe 15 ani, infrastructura rutieră este foarte proastă, în concluzie suntem o țară săracă „ieșită, sleită, obosită dintr-o istorie tumultoasă”, o țară de care s-a profitat mereu o țară pe care nu am știut să o administrăm, mai avem foarte puține lucruri păstrate, puțină cultură și ea palidă față de ce a fost în trecut, câteva tradiții populare și ele pe cale de dispariție pentru că trăim mai mult în trecut și mai avem puțină religie.

Avem însă o grămadă de factori negativi corupție, hoție, parvenire, lene, indolență, fiecare lucrează pentru el, se obțin funcții prin șpagă, mită, cunoștințe sus puse, în concluzie poporul roman nu este unit. Eu cred că situația se va agrava din ce în ce mai mult în țara noastră în anii următori dacă nu facem nimic. Depinde de noi să încercăm să schimbăm mentalitățile și să salvăm ce se mai poate salva din țara noastră sper că nu e prea târziu nici în a al 13 lea ceas, se spune că speranța moare ultima. Astfel ar fi posibil ca generațiile viitoare să ne privească altfel însă până acum prezentul este urât. Sper să mai aibă ce să vadă acum și în viitor.

6. Sa presupunem ca peste ani numele tau va fi asociat cu un pas important in evolutia istoriei tarii noastre. Care ar fi aceasta amprenta pe care ai lasa-o asupra generatiilor viitoare?

Greu de presupus ce va fi în viitor. Dacă numele meu ar fi asociat peste ani cu un pas important în evoluția istoriei țării noastre sper ca acest lucru să fie în urma unui eveniment important cum ar fi câștigarea luptei pentru o natură cât mai curată o țară cu o natură cât mai sănătoasă, prin stoparea unor proiecte de exploatare nocive pentru România sau de ce nu, o unificare a Basarabiei cu România și revenirea ei în granițele firești. Nu știu exact care ar fi amprenta pe care aș lăsa-o…Probabil a unui cercetător foarte apreciat sau a unui profesor universitar de excepție – așa mă gândeam în trecut – însă până acolo mai am foarte foarte multe lupte de dat cu viața aceasta grea din România.