Meniul
intre autocompatimire si compasiune
Indiferent cat de subtila este granita dintre cele doua notiuni, atunci cand intervine propria persoana, lucrurile par sa aiba de fiecare data o alta ordine, certitudinile pur teoretice transformandu-se in firicelele de nisip ale indoielii.
Insa aceasta oprire vine insotita de numeroase framantari, temeri, ganduri despre care simtim ca nu ne apartin, cuvinte care par sa nu fie rostite de propria voce… si observam astfel ca etapa despre care afirmam ca ar fi, in sfarsit, un moment respiro este chiar mai epuizanta decat etapa din care tocmai am iesit.
In acest vartej, gasim timpul pentru autocompatimirea pe care inainte o refuzam, tinand capul in fata si umerii drepti. Acum avem timp sa ne plangem de mila, avem timp sa ne imbratisam si avem timp sa cerem sprijinul celor din jur.
Si indiferent daca aceste lucruri sunt atribute ale egoului, este firesc sa le simtim si sa le acceptam. Poate ca acesti doi pasi sunt cei care ne indeamna uneori sa mergem mai departe.
Sunt sigura ca i s-a intamplat acest lucru fiecaruia dintre noi. Si poate ca li se intampla in continuare celor care muncesc si ajung acasa tarziu in noapte, fara a se mai putea bucura de sarutul sotiei deja adormite.
Sau este cazul copiilor care muncesc de la varste fragede pentru a-si intretine familiile si se intreaba daca se vor mai simti vreodata copii. Sau cazul celor care, dupa fiecare despartire, se simt din ce in ce mai goi, incapabili sa-si umple fiinta de sentimentele frumoase pe care le simteau o data…
Din ceea ce am observat, deseori depasim astfel de momente atunci cand ne lasam ajutati de un element din exterior: de vorbele unui prieten, de o carte motivationala, de un film care ne schimba perspectiva…insa intrebarea mea este: ne putem ajuta oare singuri?
Putem fi proprii salvatori atunci cand este nevoie sa facem acest lucru? Putem pune cap la cap mangaierile celorlalti si actiunea noastra pentru a merge mai departe? Putem conta pe noi inainte de a conta pe ceilalti?
Poate ce viata insasi flutura steagul impacarii de undeva din fundal, spunandu-ne ca rolul nostru nu este neaparat acela de a intelege…poate ca desi existenta insasi se dovedeste intelegatoare in fata propriei compatimiri, tot ea este cea care ne arata ca raspunsurile nu se afla in mintea noastra, ci undeva sub cerul liber, in momentele in care incetam sa mai cautam ceva.
Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.
Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.
Echipa care dezvolta acest site va roaga sa nu copiati articole de pe site si sa le publicati la voi pe blog/site/facebook sau in orice alta parte. Daca doriti sa ne ajutati, va rugam sa scrieti articole originale si sa puneti link catre noi, daca ceva din ceea ce scriem v-a inspirat.
