Interviuri

Interviul saptamanii: O mare pasiune numita Parkour

interviul-saptamanii-o-mare-pasiune-numita-parkour

interviul saptamanii o mare pasiune numita parkour

Bogdan are o mare pasiune: Parkour. Despre pasiunea lui, jocuri Parkour, ce inseamna acest sport si multe altele, in randurile de mai jos.

Cand mergi langa el pe strada, el nu vede lucrurile nici ca mine, nici ca tine. Pentru el, a ajunge din punctul A in punctul B este mai mult decat un simplu drum. Este un traseu in care poate profita de diferite oportunitati si prin intermediul caruia se poate autodepasi. Nu intelegeti prea multe din ceea ce am scris pana acum, nu-i asa? Atunci haideti sa vedem cu totii in ce consta Parkour-ul si cum acesta i-a influentat procesul de dezvoltare personala a lui Bogdan.

1. Ce este Parkour ?

Parkour este arta deplasarii. Deplasarea cat mai eficienta, rapida si sigura intre punctul A si punctul B. Este un echilibru intre eficienta (consumul a cat mai putina energie), rapiditate si siguranta, pe care si-l face fiecare practicant. Parkour este individual, se muleaza pe tine, in functie de capacitatile tale fizice, mentale (gandire rapida, rezistenta la stress, imaginatie, etc) si in functie de scopul cu care il practici. Desigur, cu cat te antrenezi de mai mult timp, cu atat cresc si abilitatile.

Este o parte a Metodei Naturale a lui Georges Hebert (mai multe detalii aici http://www.traceurs.ro/index.php?PHPSESSID=20a5f04fc1ad7702fb45adcf3cd38716&topic=90.0), adaptata special pentru spatiile urbane din zilele noastre.

2. Care sunt regulile pe care se bazeaza Parkour?

Parkour nu are reguli. Imprumuta doua filosofii de baza din Herbertism:
Être fort pour être utile – Fii puternic pentru a fi util
Être et durer – A fi si a rezista

Ca reguli nescrise, doar cele de bun simt: repecta si vei fi respectat, etc. Sau nu, are o regula: HAVE FUN ! 🙂

3. De cata vreme practici acest sport si care au fost dificultatile fizice si sociale pe care le-ai intampinat?

Am inceput sa practic Parkour din primavara anului 2010, cam in aceeasi perioada cand m-am lasat de Karate.

La inceput, primele doua luni, ma antrenam singur prin parcuri. Imi puneam in minte o anumita tehnica pe care s-o invat, analizam tutorialele de pe youtube, cu pauze, slow-motion… daca era nevoie faceam si schite pe hartie, disecam miscarea. Pe urma mergeam intr-un colt retras din parc, si exersam miscarea pe un gardulet. Ma loveam, luam pauza cateva minute pana imi trecea durerea si incercam din nou. Antrenamentul se termina cand ori se cumulau loviturile si durea prea tare pentru a incerca din nou, ori reusisem miscarea si pe stanga si pe dreapta, si simteam c-am invatat-o.
Dificultatile fizice sunt cele mai evidente, cand incerci sa faci ceva si te chinui, din cauza lipsei mobilitatii sau a lipsei fortei… credeam ca am destula forta de la artele martiale, parkour mi-a demonstrat contrariul.

Cele sociale … era panica cu ele la inceput. De unul singur prin parc, fara siguranta in miscare… doar atunci le invatam. Asteptam sa fie pustiu in jur pana sa ma antrenez, asteptam sa plece si autobuzele de la statia de peste drum, aveam senzatia ca toata lumea se uita la mine ca la un extraterestru. Pe urma am convins un prieten sa se antreneze cu mine, si asa a inceput distractia. Am o amintire amuzanta de la inceput: Incercam un cat leap pe un zid de la o scara de bloc, iesise un om sa ne intrebe ce facem acolo si de ce fix acolo facem asta… eu incercam sa-i zic despre parkour, dar ma intrerupe tovarasul de antrenament: “Vrem sa ne luam mingea de pe terasa”. Am ras tot drumul spre casa, inca mai glumim despre asta cand trecem pe langa acel bloc.

Acum dificultatile fizice au devenit provocari, sa devin mai puternic decat sunt.
Iar cele sociale… mai ma intreaba de sanatate jandarmii, politia locala, paznicii… eram la un antrenament de noapte, pe la 12 noaptea dadeam precizii (sarituri din punct fix in punct fix) pe marginile pline de praf ale unei fantani arteziene langa Tineretului, cand vad doi politisti locali alergand spre grupul nostru. Am vorbit cu ei, le-am explicat ce facem, reactia lor? “Da, va intelegem, e bine ce faceti, dar nu aici, sa nu treaca primarul si sa va vada, ca pe noi ne ia”. Traim in Romania… cam asa e si cu paznicii din parcuri, sa nu-i reclame cineva sefului. Mai sunt si “oamenii de bine”, care ori zic sa ma dau jos de-acolo ca-mi rup gatul, ori, mai simplu, urla “CAZI!”. Sau tipul ala de oameni, care umbla in grup, cu o singura replica: “Esti parcurist? Ia baga sa vad si io cateva scheme”. Daca as fi fost o pisica, o veverita, o pasare sau orice alt animal si as fi facut exact acelasi lucru, politia, paznicii si “oamenii de bine” nu s-ar fi obosit nici macar sa observe. S-ar fi dus in treaba lor, trecand pe langa mine.

Am intalnit insa si paznici de treaba, era pe la Kretulescu intr-o seara un politist foarte de treaba, am discutat o vreme cu el despre sport. Si sunt multi oameni care apreciaza ce facem si ne incurajeaza.

La inceput te afecteaza cel mai mult oamenii. Dar dupa o vreme nu-ti mai pasa, nu merita sa irosesti energie pe ei. Ai venit acolo sa te antrenezi, si nu-ti mai este atentia distrasa asa usor.

4. Poti spune ca aceasta arta urbana iti ofera lectii pe care le-ai integrat in procesul tau de dezvoltare personala? Daca da, care ar fi acestea?

Lectii ? Absolut.
In primul rand, te descoperi. Iti arata exact cine esti si ce poti. Iti arata limitele. Iar cu antrenament, impingi limitele din ce in ce mai departe, si realizezi ca ai potential infinit. Poti face absolut orice vrei sa faci. Daca nu esti destul de puternic, te antrenezi si devii. Daca nu esti destul de rapid, la fel. Daca nu stii ceva, inveti. Singurul lucru care ramane de vazut este sa vezi ce anume vrei sa faci.

Cand esti pregatit fizic si mental, si masori cu ochii o saritura de precizie, o simti – adica esti calm, relaxat, inima bate lent, respiratia se calmeaza, gandurile dispar din minte… intri in meditatie.
Cand esti pe o margine de beton si vrei sa sari pe o alta margine, ce e la 2-3 metri de marginea pe care stai, simti miscarea. Esti doar tu si obstacolul. Poti spune ca devii una cu obstacolul. Mintea ti se goleste de ganduri, esti concentrat 100% pe locul de aterizare. Ai viziune tunelara. Sari. In punctul cel mai sus al saltului, strangi picioarele si le extinzi in fata, mereu fixand locul de aterizare. Timpul incetineste. Ajungi cu varfurile fix in punctul in care vrei sa aterizezi. Simti si amortizezi impactul. Timpul revine la normal. Daca ai cel mai mic dubiu, cea mai mica frica, nu te implici complet in miscare. Ceva te tine, si nu dai 100% cat poti. Esti distras. Nu simti precizia (n.r. saritura de precizie). Cazi.
Aplicat in afara parkourului, inveti sa lasi dubiile la o parte odata ce ti-ai pus in minte sa faci ceva pentru care te stii pregatit.

In acelasi timp, inveti sa evaluezi din ce in ce mai corect situatiile.
Daca ai cazut, ai cazut pentru ca n-ai evaluat corect situatia. N-ai estimat bine forta ta, distanta, aderenta. Dar, ca in orice domeniu, cu antrenament devii mai bun, si apreciezi mai exact. Daca aplici asta in viata de zi cu zi, nu mai faci din tantar armasar, iei situatiile pentru ce sunt.

Inveti (sau mai bine zis, reinveti) sa te joci. Sa te distrezi ca un copil. Elibereaza copilul din tine, cu toata libertatea, imaginatia, creativitatea si pofta lui de viata. Traiesti viata mai usor cand n-o iei in serios.

Cand te antrenezi pentru parkour, te antrenezi cum vrei tu, faci ce vrei tu sa faci – in functie de scopul pentru care practici, iei ce simti ca e folositor si lasi la o parte restul. Inveti sa aplici asta si in viata de zi cu zi, in functie de ţelul tau.

5. Ti-a modificat Parkour-ul perceptia asupra lumii din jurul tau? Daca da, in ce modalitate?

Ooo, si inca cum !

Odata ce stii ca te poti urca pe ziduri de doua ori cat inaltimea ta, nu mai vezi obstacole, vezi oportunitati. Ai “Parkour Vision”.
O piatra, o bara, un zid pe care le ignorai devin dintr-o data foarte foarte interesante.
Era o gluma pe forumul AmericanParkour:
Merg doi prieteni pe strada, deodata unul dintre ei exclama:
-Oooo, ce sexy!
-Da, buna tipa aia…
-Tipa ? eu vorbeam de zidul pe care se sprijina...

Ai atentie mai mare asupra lumii din jur, nu mai stai cu capul in pamant cand mergi pe strada. Si atentie mai mare la detalii. Plus ca reactionezi mai rapid la schimbarile de situatie, pentru ca le vezi mai din timp (ex. un om care e cat pe ce sa dea peste tine, o masina care te surprinde cand treci strada); iar daca nu le vezi din timp, ai reflexele formate, la care se adauga dilatarea timpului daca intra adrenalina in sistem.

6. Exista contraindicatii la acest sport? De exemplu, o persoana care nu are o stare de sanatate tocmai buna poate practica Parkour?

Sunt multe cazuri in care practicarea parkour a ajutat la ameliorarea, daca nu chiar a vindecat, anumite afectiuni.
Un caz extem este cazul unui baiat cu paralizie cerebrala, care s-a apucat de parkour: http://www.youtube.com/watch?&v=7-e7jC6qwJc

Tocmai pentru ca este un sport personal, iti adaptezi miscarile in functie de ce poti fizic si mental, si in functie de scopul pentru care-l practici.

Poate fi practicat de oricine, la orice varsta. Tot echipamentul de care ai nevoie este o pereche de incaltaminte sport usoara, si haine care nu iti restrictioneaza miscarile.

7. Ce are Parkour diferit de alte sporturi si de ce i-ai recomanda cuiva sa practice aceasta forma de arta urbana in locul altui sport?

Doua diferente majore imi vin in minte: lipsa competitiei si faptul ca accidentele scad pe masura ce practici de mai mult timp.
In Parkour, singura competitie este cu tine insuti, vrei sa devii mai bun decat erai ieri – nu mai bun decat alt traceur (traceur = practicant de parkour).
Pe masura ce ne antrenam cresc reflexele, mobilitatea, forta si invatam sa apreciem mai bine situatiile in general. Asta reduce riscul de accidentare. Asta si faptul ca in general nu incercam tehnici pentru care stim ca nu suntem pregatiti.

8. In final, daca simti nevoia sa adaugi ceva ce este posibil sa fi omis in acest interviu, te rog sa adaugi aici. Multumesc !

Sa cresti mare !

Avem un forum si un grup pe facebook pentru cine e interesat de a se antrena cu noi, sau pentru mai multe informatii:
http://www.traceurs.ro
https://www.facebook.com/groups/135911906430660/

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *