Interviul saptamanii: Cine nu are copii, sa-si faca!

Publicat: 31 mai 2013
Comentarii: Fără răspunsuri

interviul-saptamanii-cine-nu-are-copil-sa-si-faca

interviul saptamanii cine nu are copil sa-si faca

Multi dintre noi iubim copiii. Ii imbratisam, ne amuzam o data cu ei, dar dupa doua ore de petrecut timp cu ei, ne bucuram ca am ajuns in sfarsit acasa. Lavinia are un alt mod de a iubi copiii. Pe langa jocuri pentru copii sau povesti pentru copii, ea…chiar ii iubeste. Educatoare si mama la numai 26 de ani, ne impartaseste experientele sale legate de copii, amintindu-ne inca o data ca cele mai mici fiinte ne pot oferi cele mai marete lectii.

1. Care este cea mai mare satisfactie pe care o ai atunci cand lucrezi cu copiii?

Cand vezi cu cata pasiune absorbe un copil experientele noi ce i se arata in cale, parca iti aduci aminte ca si tu puteai odata sa te simti asa si parca pentru un moment incerci sa te rupi de viata de adult si sa acorzi cateva secunde de atentie copilului care inca se afla in tine. Mai ales cand lucrezi cu copiii trebuie sa uiti ca esti adult, trebuie sa incerci sa privesti lumea prin ochii lor pentru a putea sa le-o explici mai bine. Satisfactiile cele mai mari, am observat ca vin atunci cand indraznesc sa las la o parte rolul de educator si sa imi permit sa invat eu de la ei.

2.  Cat de mult te ajuta experienta dobandita la gradinita atunci cand vine vorba de cresterea propriului copil?

Dintotdeauna mi-a venit natural sa ingrijesc si sa educ copii. Nu pot sa imi explic exact, dar asa sunt. Spune-i pasiune, insa eu simt ca este mai mult decat atat. Off topic – Am fost babysitterul cartierului cand eram mica si fie ca erai copil, caine sau pisica trebuia sa suporti o lectie demonstrativa de la mine.

Ce am invatat insa mai bine in meseria de educator este ca fiecare copil este unic, ca sa fiu corecta, inca invat acest lucru. Lucrand cu o grupa de copii, de multe ori facem greseala, si aici o sa-mi permit sa bag in oala si alti educatori, sa ii vrem pe toti la acelasi nivel in acelasi timp.

Venirea pe lume a fetitei mele a schimbat insa totul, am observat ca implicarea emotionala poate sa te dea bine peste cap – evident ca nu mai poti fi obiectiv la dezvoltarea propriului copil – dar am observat clar cum ratiunea si fermitatea cu care reuseam sa ma impun in fata copiilor de la gradinita, se mai strecoara pe sub usa atunci cand trebuie sa fiu ferma si rationala in ceea ce priveste comportamentul si intreaga dezvoltare a copilului meu.

Asa am invatat sa nu mai judec si sa inteleg ca meseria de parinte este mai grea decat pare vazuta din exterior. Mai mult decat atat, nu cred ca a fi un educator bun si a fi un parinte bun vin la pachet. In ceea ce priveste meseria de educator, sincer cred ca pana acum activitatea instructiv-educativa pe care o desfasori cand copilul are deja 3 ani nu are nimic asemanator cu primii doi ani de viata ai propriului copil in care te axezi mai mult pe satisfacerea nevoilor sale de baza.

3.  Din punctul tau de vedere, care este cea mai mare lectie pe care copiii o ofera adultilor?

Cea mai mare lectie pe care copiii o ofera adultilor…eu as zice ca e mai mult decat o lectie, e o trezire. Bine, asta daca te lasi ghidat de copil ca altfel il “adormi” tu pe el si nu mai e sensibil la toate evenimentele minunate care se intampla in jurul sau. Daca iti permiti sa traiesti prin inima copilului tau si sa redescoperi lumea odata cu el, gradul de implinire sufleteasca la care poti ajunge, iese din orice tipare.

4. Povesteste-ne cea mai emotionanta experienta pe care ai trait-o alaturi de copii.

Se intampla intr-o toamna destul de mohorata. Dupa nenumarate lectii despre ce si cum se intampla toamna, am reusit sa mai iesim si in parc, intr-o pauza ce ne-a fost data de o mica indreptare a vremii. Eram pregatita sa alerg dupa ei in parc, sa am grija sa nu se loveasca, ca de niste mici catelusi scapati din lesa. Imensa mi-a fost mirarea, atunci cand au inceput sa tina ei o lectie despre ce si cum se intampla toamna, in natura. Cautau frunze si mi le aduceau sa le observam, numeau pasarile care inca nu plecasera in tarile calde, culegeau castane si ghinde pentru activitati la clasa si chiar s-au aratat dornici sa ii ajute pe cei care maturau frunzele in parc. Niciunul nu a cerut la leagan sau tobogan si nu a rasunat in nici un moment in parc “-Doamnaaaaaaaaaaa, nustiucare nu ma lasaaaaa!”. A fost frumos, a fost neasteptat si va ramane intotdeauna o experienta de care imi voi aminti cu drag.

5. Ce sfat i-ai da unui adult pentru a nu-si pierde sufletul de copil?

Stii vechea zicala: Cine nu are batran, sa-si cumpere?”, ei bine eu o reformulez si spun:
Cine nu are copil, sa-si faca!
Si mai mult decat atat, sa nu se grabeasca sa-si puna amprenta asupra formarii viitorului adult ci sa reinvete sa traiasca ca un copil. Cati dintre noi nu regretam ca am spus vreodata:

– Vai, cat de mult mi-as dori sa fiu mare?

 

  • Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.

    Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *