Interviul saptamanii: Despre joc si creativitate cu MinaCalina

Publicat: 31 ianuarie 2014
Comentarii: 2 Răspunsuri

interviul-saptamanii-despre-joc-si-creativitate-cu-minaCalina

interviul saptamanii despre joc si creativitate cu minaCalinaMina si Calina si-au unit fortele si au creat MinaCalina – un proiect in care doar imaginatia si buna dispozitie pot da nastere celor mai ingenioase idei. Un proiect personal in care visurile isi depasesc conditia pentru a se transforma in realitate. Un proiect la care poate multi ne-am gandit, insa nu am actionat in aceasta directie…

1. Cum a luat nastere proiectul MinaCalina?

– Alo… ce spui?

– Coroniţe de flori, da… Hai pe la mine să facem coroniţe de flori! Mergem cu ele la festivalul cu ţigani şi le vindem. Sigur o s-avem succes!

– Facem! …da de unde flori? N-avem decât 16 lei….Ah, ştiu! luăm de la piaţa de flori, de lângă festival. Vindem câteva coroniţe, ş- apoi luăm alte flori le împletim pe următoarele!

Pun de-un ceai?

Şi-au urmat poveşti câte-n lună şi-n stele şi aşa ne-am împrietenit. Apoi ne-am unit talentele, viziunea şi îndemânarea. De câteva luni am pornit amândouă MinaCălina.

2. Caror grupuri de oameni se adreseaza atelierele voastre?

Răbdătorilor, multe din lucrurile pe care le facem sunt migăloase.

Celor cu imaginaţie şi vedere în ansamblu. Celor veseli, glumeţi, filosofilor şi povestitorilor.

Şi celor triști ca să iasă din umbră – walk into the light with joy – intenția cu care lucrezi un obiect, cu care creezi se imprimă și dă valoare, durabilitate.

Iar dacă eşti într-o pasă nasoală şi faci ceva, te ridică realizarea propriei puteri de creație.

3. Da-mi cateva exemple de ateliere pe care le sustineti.

Rainmakere sau PLOITOARE – e atelierul în care bibilim cu atenţie un tub pentru ca apoi să explorăm sunetul apei 🙂 . Ploitorul este o poartă către meditaţie, echilibru, linişte.

Bomboane raw în cutii făcute şi pictate manual, pentru zile de naştere, cadouri şi propria plăcere.

Şi mai nou reciclăm haine – de exemplu facem dintr-o fustă mai veche o geantă de umăr nouă.

4. Care este mesajul principal pe care Minacalina doreste sa-l exprime?

Oricine poate crea, poate construi, poate visa. Diferența este că noi o facem. Și vrem să-i ajutăm și pe alții să o facă.

Să dea drumul imaginației si să lase energia creatoare să curgă prin ei. Bucuria e incomparabilă atunci când îți coși un șorț de bucătărie și îl vizualizezi dinainte față de achiziționarea unuia din magazin, unul la fel cu alte 10.000 din același lot.

Într-o societate a consumerismului ne simțim sufocați și vrem schimbare. Schimbarea o facem cu propriile minți și mâini. Ieșim din masa amorfă prin unicitate. Fiecare este unic, dar suntem învățați și ghidați să fim la fel, să gândim după aceleași standarde. Mesajul este unul de trezire și încurajare a creativității prin iubire și schimbare.

5. Ce parere ai despre faptul ca in ultima vreme o “industrie creativa” ia din ce in ce mai multa amploare?

E un stigăt ce iese din mulțimea adormită şi ademenită de standardele sociale, capitaliste.

Suntem mai mult decât indivizi în societate, suntem ființe creatoare inspirate și delectate de natură.

Mi se pare firesc ca în timp să ne întoarcem la lucrurile simple, să aderăm la industria creativă depăşindu-ne limitele care oricum sunt învechite.

Poate că e exploatată și în sens comercial această ”industrie creativă”, cu tendința de a fi manipulată uneori, însă cred ca sunt mai mulți oameni sinceri care pun suflet în ceea ce fac decât cei care vor doar profit din asta.

6. Care ar fi principalele 3 sfaturi pe care le-ai da oamenilor pentru a renunta la propriile blocaje legate de creativitate?

Trebuie depășit gândul că ”sunt singur în ceea ce vreau să fac, nimeni nu mă susține”. Universul susține actele creatoare și dacă scoți capul din apă o să vezi că mai sunt mulți alții care respiră același aer proaspăt ca și tine.

Aşa că…pune mâna și fă! Dacă vrei, poți. Nu există trebuie, ci doar vreau. Greșelile pe care la facem sunt doar lecții din care avem de învățat și evoluat.

Sâmburele creativității e în fiecare, dacă-l hrănești se dezvoltă luuuu-miiii-nooos!

7. Daca doresti sa mentionezi ceva in final, te rugam sa o faci:)

Noi + univers = <3

Multumim!

Daca doriti sa aflati mai multe despre MinaCalina, apasati aici.

  • Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.

    Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *