realitatea
Dezvoltare personala

Intalnirea cu realitatea a ceea ce este

intalnirea-cu-realitatea-a-ceea-ce-este

intalnirea cu realitatea a ceea ce este

A-ti da consimtamantul in fata a ceea ce inseamna viata este lucrul care ne poate aduce eliberarea suprema. Insa programarea noastra si modelele comportamentale pe care le cunoastem sunt bazate spre a privi in alta directie mai degraba decat a vedea cu adevarat, spre a ne apara in loc de a accepta si spre a incerca sa controlam viata in loc de a o imbratisa asa cum este.

A lua viata asa cum este pare un lucru de neindurat pentru multi dintre noi. Realitatea este o forta incredibila, cu efecte uluitoare.

De aceea noi tot cautam explicatii, si intr-adevar explicatiile sunt instrumente puternice pentru stiinta si tehnologie, dar cand le aplicam in viata reala tind sa fie ca niste tranchilizante care ne calmeaza si diminueaza realitatea.

Oamenii cu inclinatii ezoterice vorbesc despre modul in care noi ne-am ales parintii, astfel incat prin ei sa putem invata o anumita lectie de viata de care avem nevoie pentru a deveni intregi.

Aceasta teorie este imposibil de dovedit sau de negat; poate fi adevarata sau falsa. Este o afirmatie pe care unii oameni o fac si pe care altii o cred, care are functia de a oferi o explicatie si de a oferi consolare. Cand consideram ca stim motivele unui anumit lucru, atunci pare mai usor de trait acel lucru, in special cand e ceva serios.

O abordare si mai rationala este aceea de a crede ca totul este un nonsens, ca nasterea noastra nu este nimic altceva decat o coincidenta. Si asta este o iluzie care nu poate fi dovedita sau respinsa. Teoria coincidentei are aceeasi functie ca interpretarea ezoterica si de fapt este vorba despre o alta afirmatie care nu poate fi verificata. Din nou, cautam consolare intr-o explicatie. Oricum ar fi cazul simplul fapt este ca nu stim, cu adevarat, de ce si pentru ce s-au intamplat lucrurile. Tot ceea ce stim este cum stau lucrurile.

Daca ne oprim in acest punct si privim lucrurile asa cum sunt, atunci nu ne ramane decat sa stam in fata realitatii. Este vital sa intelegem asta. Trebuie sa ajungem la un punct de nemiscare in fata realitatii. Apoi realitatea poate incepe sa ne afecteze. Doar realitatea ne poate misca si ne poate ocupa interiorul cu adevarat. Teoriile si explicatiile raman undeva in afara.

Credem ca explicatiile ne vor ajuta sa intelegem o anumita situatie si ca ne va permite, potential, sa ne schimbam. Lasand la o parte faptul ca nu ne putem schimba parintii in niciun caz, ideea de schimbare, atunci cand vorbim despre fiinta noastra, duce lipsa de fundament real. Putem sa ne schimbam, dar nu putem schimba sinele nostru real.

Ideea de a ne schimba este o idee a ego-ului, o idee a celui centrat numai pe a face. Ego-ul munceste, se schimba iar asta este o asa-zisa schimbare, pur cosmetica si superficiala, pentru ca, de fapt, ego-ul nu-si poate schimba structura de baza.

Da-ul spus tie insuti si vietii incepe de la parintii nostri. Ei sunt cei care se afla la inceputul vietii, ei sunt punctul de plecare. Cele mai simple, si in acelasi timp profunde si eliberatoare propozitii pe aceasta lume sunt: “Esti tatal meu” si “Esti mama mea”. In acest fel, putem aduce pacea in viata noastra. Respingerea parintilor, ca o incercare de a nega, suprima sau ignora faptul de a fi fiul sau fiica lor, duce la deprecierea de sine si a propriei existente.

Acum cativa ani am vazut la televizor o discutie cu Martin Bormann jun, fiul unui mare comandant si confident al lui Adolf Hitler. Bormann, care a fost implicat in reconcilierea germano-iudaica si care nu a avut niciodata simpatie pentru politica nazista, a spus: “Cand ma uit la tatal meu, ca fiu al lui, simt un sentiment de profunda recunostinta. El mi-a dat viata, si pentru mine asta este un mare dar.”

Asta inseamna sa privesti la substanta, la relatia fundamentala dintre acesti doi barbati. Unul este tatal; celalalt este fiul. Unul a dat viata; altul a primit-o. Ar trebui ca fiul sa-si arunce viata la gunoi pentru ca tatal era un criminal? Acest fapt nu schimba deloc existenta relatiei tata-fiu. Tatal a dat mai departe ceea ce este el. Daca fiul nu primeste darul, daca il neaga, atunci inseamna ca nu-si accepta propria viata.

Crimele tatalui? Nu au nimic de-a face cu fiul si nimic de-a face cu calitatea de a fi tata. Fara indoiala insa ca a fi fiul unui criminal este o soarta dificila; atunci fiul trebuie sa vada si sa accepte ambele laturi; ca tata este tata si tata este criminal; si chiar daca tata este criminal, fiul are dreptul sa il iubeasca.

Acceptarea a ceea ce este incepe cu viata. Nu cu o teorie despre viata, ci cu viata asa cum o experimentam si asa cum este ea; ca un proces care incepe, se dezvolta in diferite faze si apoi ajunge la final.

De aceea, pentru a ajunge sa traim cu adevarat, e nevoie sa consimtim la realitate, asa cum este. Fara regret. Fara dorinta de a o schimba. Dupa ce ajungem sa facem asta, chiar si cele mai teribile evenimente din vietile noastre sunt imblanzite de o doza de pace si, din acel punct, ne pot oferi forta.

bibliografie:  “The healing power of reality”, Wilfried Nells

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *