falsa modestie si lipsa de recunoastere a propriei valoriCe va imaginati atunci cand rostiti cuvantul ,,modestie”? Care sunt starile pe care le asociati cu acest termen?
Cand spunem ,,modestie” ne gandim doar la o fata plecata care refuza vorbele placute spuse la adresa ei sau putem oare vedea si alte figuri pe care in mod normal nu le-am cataloga asa, cum ar fi…
…o femeie increzatoare care conduce o masina scumpa sau o persoana care afirma despre ea ca este exemplul pe care il urmeaza in fiecare zi in procesul de dezvoltare personala?
Ne-am obisnuit sa asociem modestia din start cu un neinteles sentiment de inferioritate, de parca ne-ar fi teama uneori ca putem face ceva atat de bun, placut, util sau chiar extraordinar pentru noi sau pentru cei din jurul nostru.
Cu totii recunoastem cu usurinta o persoana cu adevarat modesta, care in ciuda licaririi din ochii sai, stie sa primeasca cuvintele frumoase care i se adreseaza fara a se fastaci, care accepta ca ceea ce ea ofera poate la nivel neconditionat, pentru ceilalti este un adevarat dar pentru care sunt recunoscatori…
Insa ce ne facem cand avem de-a face cu o modestie falsa? De ce refuzam acel ,,Esti cea mai….”, acel superlativ de care ne temem atat de mult? Si de ce atunci cand suntem intrebati care sunt calitatile noastre, incercam sa facem o lista cat mai generala in loc sa afirmam concret ce suntem in stare sa facem?
Uneori, falsa modestie este o alegere care ascunde lipsa de incredere in propriile puteri, mai ales increderea de a afirma in fata celorlalti: ,,Da, sunt o persoana care se place asa cum este, in ciuda imperfectiunilor sale.” sau ,,Am o slujba grozava si sunt platita extraordinar de bine pentru asta” sau ,,Imi doresc multi bani si nu mi-e teama de acest lucru” sau ,,Imi doresc mult mai mult decat ceea ce primesc in prezent pentru ca merit mai mult.”
Si daca avem o tresarire atunci cand ii auzim pe cei din jurul nostru ca afirma astfel de lucruri, inseamna ca ceva din interiorul nostru a fost atins si ca, la un anumit nivel, rezonam cu dorintele expuse de acea persoana.
Asa ca in loc sa catalogam drept ,,ingamfata” sau ,,autosuficienta” o persoana care isi recunoaste valoarea sau care se simte bine in pielea ei, am putea spune simplu: ,,Da, si eu vreau asta.”
Falsa modestie vine ca o lipsa de recunoastere a propriei valori, ceea ce ne determina sa ne intrebam daca nu cumva afisarea directa a propriului fel de a fi incepe sa fie vazut ca un act de curaj.
Oare ne temem ca spunand cat suntem de buni vom deveni mai putin buni sau ca accentuarea frumusetii exterioare ne poate face mai putin frumosi? Oare nu cumva tocmai faptul ca ni se confirma anumite aspecte pozitive ar trebui sa ne ofere mai multa incredere in ceea ce deja detinem, sa ne ofere increderea ca putem duce mai departe ceea ce deja straluceste in fiinta noastra?
Va invit sa reflectam in continuare la acest aspect. Iar in momentele in care ne lovim de aceasta modestie falsa, ar fi indicat sa o intrebam: ce parti din noi nu vrea sa scoata la suprafata, cat din potentialul nostru mascheaza si cum ar fi daca am actiona total invers fata de felul in care ne-am obisnuit pana acum, atunci cand simtim sa dam credit falsei modestii?
Exista falsa modestie atat timp cat, la un moment dat aceasta e demascata. Nu are cum sa nu se observe la un moment dat, falsitatea. Nu cred ca trebuie sa fim foarte priceputi in a decoda oamenii pentru a ne da seama ca dedesubtul unei atitudini se afla alte intentii sau altcineva. Se poate observa sinceritatea modestiei, sau neaprecierea propriei persoane cand stam de vorba cu cineva sau ii analizam vorbele si comportamentul. Aceasta e doar parerea mea.