Dezvoltare personala

Intr-o zi de joi

intr-o-zi-de-joi

intr-o zi de joiStau cu calculatorul in brate pe o pista de atletism.

Este prea dimineata ca sa mai fie cineva cu mine. Doar eu, un calculator, masina in parcare si multe intrebari. Alerg mult.

Inca de cand eram mica am activitatea asta. Doar ca acum sunt singura. Picurii astia ce uda acum tastatura parca au un alt inteles. Nu sunt de la efortul in sine depus ci mai degraba de la ce am strans in mine. Sunt un fel de “axion” pentru corp si suflet.

Ma intreb adesea cand o sa se inventeze medicamentul pentru tratarea dorului.

Pentru ca eu sufar de dor. Unul strans cu multa grija si atentie in suflet. Purtat cu mine peste tot. Cutia asta in care am tot depozitat doruri parca nu are fund. Sa fie oare o cauza a faptului ca vesnic cautam acel ceva ce nu ne mai apartine?

Niciun citat despre dor pe care l-am gasit nu poate exprima acest dor.

Imi inchipui viata ca un pod in care tot depozitez cutii de-a lungul timpului. Si incepe sa fie un pod destul de aglomerat. Incat imi imaginez ca la un moment dat o parte din aceste cutii vor cadea peste mine.

De ce oare nu avem curajul de a inchide lacatul podului? Adunam graunte cu graunte pentru noi, pentru altii, unii impartim mai mult sau mai putin din bogatia noastra. Cutiile sunt in pod si vor veni si altele.

Ne hranim cu amintiri si punem pret poate mult prea mare pe ele in detrimentul persoanelor care le-au creat.

Si cand ele nu mai pot face acest lucru, apare dorul. Se furiseaza prin prima crapatura pe care o gaseste in mintea si in sufletul nostru si nici ca mai pleaca. Si de la an la an o simpla crapatura ajunge sa ia dimensiunea unui crater adanc.

Cum ar fi oare daca in loc sa ne complacem in a ne aminti diverse, sa traim fiecare experienta la timpul ei? Ca in loc sa ne gasim sprijinul in ce ar fi putut sa fie sa incercam sa ne gandim la ce este acum si aici?

Ca cei care ne-au stat alaturi pana la un moment dat in viata au facut acest lucru pentru a ne da curaj…pentru prezent.

Si ca acest dor, indiferent ca e dorul de tine insuti, de altcineva sau de altceva, poate trebuie trait, nu pus intr-o cutie.

Ana Maria E., utilizator Aimee.ro

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

1 comentariu

  1. Superb articol, scris cu penita dorului…
    Poate ca, daca vor cadea cutiile, vei zari soarele…in loc sa te loveasca.
    Te imbratisez!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *