Meniul
de ce nu vedem frumuseteaAcum ceva timp, intr-o seara care se asternea dupa o zi destul de solicitanta, stateam in biroul meu. Citeam o carte frumoasa si ascultam o muzica divina. Pe masa se afla un buchet superb de trandafiri rosii pe care-i primisem in acea zi. In camera se raspandea mirosul betisoarelor mele parfumate favorite.
M-am oprit pentru o secunda din tot ce faceam si din tot ce gandeam. Mi-am impus sa ma opresc. Si am realizat brusc. Imi este imposibil sa nu fiu fericita. Dincolo de scenarii, intrigi, drame, povesti, ganduri, acolo, in momentul zero al prezentei totale si absolute, este imposibil sa nu ti sa deschida inima de bucuria vietii si ochii sa nu ti se umple de lacrimi de frumusete. Si este peste putinta noastra, oricat de nefericiti ne-am crede in viata de zi cu zi, sa nu privim lucrurile cu alti ochi intr-un astfel de moment de acordare deplina la experienta prezenta.
Ce ne tine insa departe de aceste stari? Ce mecanisme din noi punem in miscare in fiecare zi, astfel incat ne stam departe de simplitatea si profunzimea momentului prezent? Pentru ca, din experientele mele, frumusetea nu se afla decat in Acum. Nu in Atunci si nici in Candva. Nici in Data viitoare sau in Altadata. Nici in Peste ceva timp.
Oare ce ne impiedica sa vedem frumusetea? Sa fie unul din motivele de mai jos?
Povestea pe care ne-o spunem. In fiecare moment, ne spunem o poveste. Am mai scris despre acest subiect si nu voi inceta sa scriu. In perspectiva mea, este cel mai mare obstacol in calea fericirii. Nu ceea ce ni se intampla, ci povestea pe care ne-o spunem despre ceea ce ni s-a intamplat. De obicei, povestea este mult mai dramatica decat realitatea. Povestea care prezinta intotdeauna o perspectiva unilaterala, personala, prin care incepem sa bandajam din nou ranile majore ale sufletului nostru, desi poate ele se cicatrizasera demult.
Nu ne putem permite sa le lasam sa se vindece, pentru ca asta ne-ar crea o stare de liniste cu care nu suntem obisnuiti. Avem nevoie de teatru in vietile noastre mai mult decat credem. Atunci dramatizam povesti, inventam povesti acolo unde nu sunt, doar pentru a ne asigura ca avem tot timpul la noi o carte plina cu povesti. Daca am avea puterea sa ne oprim o clipa sa ne intrebam: “Ce poveste imi povestesc acum mie insumi? Ce poveste povestesc celorlalti? Cine e personajul principal al povestii mele? Care e intriga povestii mele? Oare nu cumva aceasta intriga se repeta mai mult decat ar trebui in viata mea? Nu cumva a devenit un refren al vietii mele?”
Mecanismul anticiparii. Ne-am obisnuit sa nu traim in ceea ce suntem si cu ceea ce avem acum, ci sa cautam tot timpul altceva. Ca un fel de incadrare in normalitate. Cautam, asadar, motive de fericire. Urmatorul motiv de fericire. Si urmatorul si urmatorul…Cu atata cautare, nu mai avem timp sa fim fericiti. Si momentul ne scapa printre degete. O data cu frumusetea. Daca am putea sa ne oprim pentru un moment…Poate am ajunge la urmatoarea concluzie, atat de draga mie, dintr-o povestioara:
Un adept al invataturii zen este intrerupt din meditatie si intrebat cum poate fi asa de concentrat si de linistit, in ciuda preocuparilor sale multiple. Raspunde: “simplu, cand stau – stau, cand merg – merg, cand mananc – mananc”. “Bine asta facem si noi, nu vad ce faci tu in plus”. “Nu-i acelasi lucru: voi cand stati jos sunteti deja in picioare, cand sunteti in picioare alergati iar cand alergati ati si ajuns unde trebuia!”
Lipsa de centrare. Imaginea pe care o am acum in minte despre modul cum ne traim noi zilele este aceea a unei bile de metal conectate, prin fire invizibile, la sistemul emotional al celor din jur: familia, prietenii, colegii, cunostintele, cei despre care am auzit si nu i-am cunoscut, cei care au auzit despre noi si nu ne-au cunoscut. In fiecare moment in care cineva de la capatul acestui fir actioneaza magnetul gandurilor, bila noastra de metal este atrasa in acea directie.
Asa se face ca mergem pe strada ca fiind teleghidati, iar mintea noastra se gandeste la conflictul pe care ni s-a parut ca l-am avut saptamana trecuta cu colegul de birou. Intre timp, pe strada ratam raza de soare care ne mangaia printre ramurile copacului din parcul pe langa care tocmai am trecut. Sau nu am trecut?! Ar fi putut fi un moment de o frumusete incredibila, dar nu a fost decat o ratacire a mintii prin cotloane inventate sau captusite cu probleme vechi, ascunse sub haine noi. Cand suntem cu adevarat centrati, dobandim capacitatea de a observa directia in care ne sunt atrase gandurile. Si atunci avem ocazia sa revenim pe drumul frumusetii si al prezentei in momentul de fata.
Daca ati descoperit si alte mecanisme care ne impiedica sa vedem frumusetea, va invit sa ne povestiti mai jos despre ele. Vom putea primi, astfel, inca o sansa la frumusete!
Sunt Mihaela Marinaș. Un spirit vizionar, cu misiunea de a aduce pe Pământ o nouă paradigmă în spiritualitate, relații și business. Catalizator pentru mii de suflete ale căror vieți le-am atins în cei 14 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.
Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și tot ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce Sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face prin mine în mod firesc și este darul sufletului meu în această viață.
Echipa care dezvolta acest site va roaga sa nu copiati articole de pe site si sa le publicati la voi pe blog/site/facebook sau in orice alta parte. Daca doriti sa ne ajutati, va rugam sa scrieti articole originale si sa puneti link catre noi, daca ceva din ceea ce scriem v-a inspirat.
