de ce nu ne iubim corpul
Nu ne iubim corpul…pentru ca tindem sa-l neglijam. Sau pentru ca ii acordam o importanta mai mica decat ar trebui.
Indiferent care dintre cele doua cazuri este cel real, treaba lui este sa reactioneze. Uitam deseori ca trupul nostru este temelia care sprijina intreaga munca de creatie pe care o sustinem in fiecare zi.
De ce nu iubim acest miracol care este corpul uman? Motive gasim destule…Pentru ca avem buzele prea subtiri, fundul prea mare, picioarele prea groase, o burtica inestetica si lista poate continua.
Dar credeti ca in cazul in care ne-am incadra intr-un tipar definit in termeni umani drept perfect, ne-am iubi corpurile mai mult?
Nu cumva tocmai fotomodelele sunt cele care isi modifica cel mai mult corpul, supunandu-l unor stimului exteriori durerosi si deloc estetici? Sau ati vazut oare fete atat de frumoase care din dorinta de a se expune se imbraca atat de subtire incat corpul reactioneaza imediat printr-o raceala? Sau ati vazut persoane care, desi arata foarte bine din punctul multora de vedere, au tendinte autodistructive prin dependentele de droguri, tigari, alcool?
Nu numai ca nu ne iubim corpul, dar prin comportamentul nostru constient sau inconstient, alegem sa il ranim. Iar corpul uman este la fel de sensibil precum sufletul nostru.
Si deseori ne este chiar teama sa il iubim. Ne este teama de felul in care ar reactiona ceilalti daca ne-am simti bine in propria piele (si s-ar vedea acest lucru). Ne intrebam ce ar zice ceilalti daca ne-am expune cele cateva kilograme in plus, daca ne-am accentua bustul deloc impresionant prin marimea sa sau daca ne-am scoate in evidenta pulpele prin haine stramte. Ne este teama de increderea pe care am putea sa o dobandim si de stupoarea care s-ar vedea pe fetele celorlalti.
Dar dincolo de ei, ne temem de noi.
Am ajunge repede sa ne intrebam: ,,Cum, asta e tot? Pentru atata lucru nu imi iubeam corpul?”, ,,Pentru atata lucru imi era teama de esec si refuz?”. Poate ca cel mai trist lucru este, intr-adevar, constientizarea faptului ca piedicile pe care le consideram cu adevarat importante erau doar niste semne de carte menite sa ne intoarca la capitolele in care nu am inteles exact ideile principale ale cartii.
Fata care inota in scaunul cu rotile, nevazatorul care canta dumnezeieste la pian, oamenii care picteaza cu degetele de la picioare pentru ca s-au nascut fara maini…Acestea sunt cazuri extreme ale celor care, nefiind binecuvantati cu tiparul corporal considerat normal din punct de vedere fizic, si-au creat propria binecuvantare.
Si ceea ce uitam adesea este ca, uneori, avem puterea de a schimba aspecte neplacute ale corpului nostru.
Putem slabi prin miscare, ne putem ingrasa prin alimentatie corespunzatoare, ne putem mentine sanatosi printr-un stil de viata pe care il constientizam. De cele mai multe ori, cunoastem aceste lucruri, insa preferam sa ne mentinem intr-o stare de victimizare, ceea ce ne determina sa ne iubim mai putin corpul.
Asadar, inainte de a va complace in afirmatii care va ranesc corpul, intrebati-va ce parte din voi este ascunsa in spatele a ceea ce spuneti despre corpul vostru si ce incearca ea sa transmita. Si, mai ales, intrebati-va daca ceea ce considerati ca este o piedica in ceea ce priveste propriul corp nu este mai degraba o provocare.
