ce compromisuri esti dispus sa faci pentru a simti ca apartii

A apartine…un dor profund cuibarit in sufletul fiecaruia dintre noi…un dor atat de sfasietor incat cu greu ii putem face fata si in virtutea caruia suntem dispusi sa facem mult prea multe compromisuri.

Din perspectiva acestui dor pe care il cunoastem cu totii, intrebarile mele pentru voi astazi sunt urmatoarele:

“Ce compromisuri suntem dispusi sa facem si in ce masura suntem dispusi sa trecem peste sufletul nostru, pentru a fi acceptati si a simti ca suntem parte dintr-un grup sau dintr-o comunitate? Cat de mult sau de putin ne permitem sa ne spunem adevarul personal in orice situatie, chiar daca asta ar insemna sa fim exclusi, respinsi si sa simtim ca nu apartinem?”

A simti ca nu apartinem poate fi unul dintre cele mai dureroase lucruri pe care le putem simti in aceasta viata. Sentimentul de a nu merita dragostea si compasiunea altor fiinte umane, lipsa de impartasire si de caldura sufleteasca sunt niste poveri atat de mari pentru copilul din interiorul nostru, incat exista o perioada in viata fiecaruia in care suntem disponibili sa facem orice pentru a simti ca meritam sa fim parte dintr-o structura alcatuita din oameni care ne pot oferi alinare sufleteasca.

Asa ca spunem Da cand simtim sa spunem Nu, acceptam lucruri cu care nu suntem de acord de teama ca cineva se va supara pe noi, uneori capatam obiceiuri pentru care, mai apoi, ne uram, doar pentru a apartine unui grup.

Nu spunem ce avem de spus si ne inghitim cuvintele, pentru ca trebuie sa ne respectam imaginea de “om de treaba” la care am muncit atatia ani de zile. Ne mutilam interiorul, incarcandu-l cu mult prea multe lucruri neexprimate pentru ca nu cumva cineva sa indrazneasca vreodata sa ne puna sub semnul indoielii buna noastra credinta sau disperarea muta de a apartine.

Vine insa o zi in care disperarea noastra incepe sa prinda glas. O zi in care nevoia de autenticitate devine mai importanta decat orice.O zi in care ai vrea sa stergi cuvantul “compromisuri” din vocabularul sufletului tau.

Daca am facut parte din categoria celor preocupati sa multumeasca pe toata lumea din jur doar pentru a se simti inclus intr-un fel sau altul, e posibil ca aceasta disperare sa fie dublata de o furie imensa. Furia cuvintelor inghitite atunci cand ar fi trebuit spuse, furia lucrurilor nelamurite la vremea lor, furia unor compromisuri facute degeaba. Si da, uneori poate fi o furie atat de mare, incat poate face ravagii in viata noastra si in relatiile noastre.

Cand incepem sa dam drumul lucrurilor nespuse de o viata, totul poate deveni, dintr-o data, haotic. Ceea ce e esential, in aceste momente, este sa stim ca cei ce ne iubesc cu adevarat vor intelege si ne vor da spatiul necesar sa facem asta. Iar ceea ce avem noi de facut, in acel moment, de dragul celor ce ne iubesc, este sa invatam sa exprimam aceasta furie intr-un mod constructiv, fara sa distrugem totul in urma noastra.

Iar cand ne vom fi eliberat din ghearele furiei, atunci putem incepe o noua viata. O viata in care incepem sa facem distinctia intre ce este autentic pentru noi acum si ce se vrea de la noi acum. O viata in care putem sa punem limite celor din jur, atunci cand este cazul.

O viata in care parerea ta este atat de importanta pentru tine, incat poti incepe sa asculti cu compasiune si parerile celorlalti. O viata in care ceea ce simti tu despre un lucru este un adevar atat de pretios pentru tine, incat poti incepe sa faci loc si pentru sentimentele altora fata de lucrurile din jur. Pentru ca atunci nu va mai fi vorba de faptul ca “nu esti de acord cu mine, deci ma excluzi” ci de ”vedem lucrurile diferit, deci amandoi suntem mai bogati.”

Atunci ne putem permite sa fim atat de autentici cu noi insine incat sa putem oferi celorlalti din ceea ce suntem, fara sa mai trecem intr-un mod abuziv peste noi insine. Desigur, ne vom plati pretul pentru asta si poate ne vom afla in postura de a fi respinsi sau exclusi, dar vom sti ca am facut o alegere care ne permite sa ramanem fideli adevarului interior.

Atunci cand vom simti ca ne apartinem noua insine intr-o masura mult mai mare decat am facut-o vreodata, poate nu vom mai avea atat de mare nevoie de aprobarea celor din jur si de nevoia de a fi acceptati, cu orice pret, in mijlocul lor.