soaptele din trecut amutesc prezentul
Relatii

Soaptele din trecut amutesc prezentul

Orientand binoclul amintirilor si maximizand imaginile ce vin din trecut spre viitor, observam ca nu reusim sa le observam cu detasare, ba chiar dorim sa incetinim ritmul privirii pentru a le opri putin cu scopul de a le intelege.

Cu totii ne-am agatat de ceva si nu i-am mai dat drumul. Sau de cineva pe care, pe masura ce il strangeam mai tare, pe atat se strecura cu mai multa usurinta din bratele noastre. Mai mult decat atat, poate ca multi dintre noi ne-am agatat de noi insine, de imaginea pe care credeam ca o avem de oferit lumii, dar care depasea deseori conturul in care chiar noi o incadram.

Propria minte ne ingroapa adesea simturile incat comportamentul fata de cei din jurul nostru este dictat de o eticheta a trecutului. Poate tocmai de aceea se spune despre ,,bolnavii inchipuiti” ca nimeni nu-i mai crede in momentul in care o boala intervine cu adevarat in viata lor. Poate de aceea nu reusim sa-i mai intindem mana celui care ne-a tradat de atatea ori, dar care poate de aceasta data are cu adevarat nevoie de sprijinul nostru. Si poate de aceea parintii refuza sa-si lase copiii sa creasca, iar profesorii nu se lasa depasiti de elevii lor.

Ne obisnuim, astfel, cu un tablou emotional pe care il batem in perete zi de zi, iar in momentele in care am dori sa il schimbam, observam cat de dureroasa este extragerea fiecarui cui in parte. Iar asta se intampla deoarece fiecare cui nu este altceva decat un cuvant nespus, fiecare cui nu este altceva decat o incercare de a ajunge la celalalt care a esuat din cauza propriilor proiectii, fiecare cui nu este decat strigatul de ajutor al propriului suflet…

De cate ori nu ne-am spus: ,,Dar il cunosc de 7 ani” sau ,,Doar e prietena mea cea mai buna” de parca aceste etichetari ar trebui sa fie scuza unui comportament pe care nu avem curajul sa il afisam. Ascunzandu-ne in spatele acestora, evitam sa ne asumam puterea de a ne exprima adevarata pozitie fata de o anumita situatie ce face parte din procesul nostru de dezvoltare personala. Si poate, prin natura noastra, ne indreptam spre solutia care pare cea mai simpla. Insa aceasta simplitate este doar una aparenta deoarece in spatele scuzelor, se strang remuscarile, vina, furia, compromisul, tradarea, abandonul, indiferenta…toate pe nerasuflate…si cum le vom putea elibera?

Privind acum din trecut spre acest iremediabil prezent, ma intreb: Oare de ce preferam sa suferim in loc sa alegem calea cea mai simpla, cea mai fireasca si cea mai concreta in acelasi timp? De ce ne raportam cu ochii inchisi la omul din trecut in loc sa ne deschidem larg ochii pentru a-l privi pe cel care sta acum in fata noastra?

Aceste ganduri sunt insotite de constientizarea ca multitudinea de ramasite din trecut are o putere atat de mare de a orbi prezentul incat ne amorteste simturile. Am observat ca desi de mai bine de cateva luni, comportamentul unui cunoscut era cu totul altfel fata de imaginea pasiv-agresiva pe care o afisa in trecut, continuam sa ma raportez la el de parca era din trecut, nu cel de acum. Aceasta incadrare ma determina sa observ cat de greoi ne dovedim adesea in a accepta schimbarea.

Dar daca aceasta este oarecum o parte frumoasa a lucrurilor deoarece schimbarea se indrepta spre polul pozitiv, cum reactionam atunci cand ne agatam de imaginea unei persoane pe care o adoram si careia poate ii exacerbam frumusetea si existenta, in loc sa observam raceala cu care ea ne inconjoara?

Oricare dintre cele doua extreme ar fi adusa in discutie, intamplarile, emotiile si viziunile din trecut ne contureaza adesea imaginea pe care o vedem in prezent. Poate daca ne-am opri pentru o singura secunda, doar pentru una singura si (ne-)am spune: ,,Cat de mult m-am/ te-ai schimbat!”, daca am accepta aceasta unica afirmatie, dureroasa sau blanda, surprinzatoare sau fireasca, poate ca atunci am putea sa acceptam autenticitatea care ni se ofera si sa eliberam stransoarea in care alegem sa ramanem ostatici. Pentru ca, la urma urmei, este propria alegere, nu-i asa?

Voi ce parere aveti?

 

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *