Relatiile adolescentului cu lumea

Adolescenta reprezinta perioada din viata individului in care are loc rafinarea personalitatii viitorului tanar adult, se cristalizeaza primele principii si valori durabile ale existentei acestuia.

Fiind o perioada plina de schimbari fizice si mentale, adolescenta e o provocare din punct de vedere a relatiilor umane, atat pentru adolescent cat si pentru cei din jurul sau.

Evident, relatiile parinti – copii, reprezinta fundamentul pe care adolescentii isi construiesc abilitatile lor de a relationa cu lumea.

Parintii au un rol definitoriu in aceasta etapa si este vital ca ei sa inteleaga ca adolescentul nu mai este de fapt copil si prin actele sale de rebeliune isi cauta realmente o identitate proprie si o voce care sa-l reprezinte.

In complexitatea relatiilor parinti-copii, de multe ori cele doua parti se percep gresit pentru ca nu inteleg corect nevoile fiecaruia.

Prin prisma experientei de viata, este de datoria parintelui sa se manifeste ca o prezenta suportiva, care ghideaza, asculta, acorda libertate (in limitele educatiei pe care tanarul trebuie sa si-o insuseasca in procesul sau de formare) si nu sufoca personalitatea emergenta a adolescentului. Un lucru ce este in mod evident usor de admis, dar foarte dificil de pus in practica.

Relatia parinte – copil va avea cu siguranta momente dificile, deoarece adolescentul va incerca sa suprime autoritatea parintelui si sa-si manifeste in cat mai multe moduri cu putina nevoia de independenta, de libertate, de a experimenta lucruri noi.

Pentru parinte este greu sa tina lucrurile sub control fara a-si pierde autoritatea de parinte; o solutie de mijloc si un indiciu foarte buna poate fi dat tocmai de dinamica relatiilor de prietenie la adolescenti.

Amicitiile pe care acestia le dezvolta, la fel ca si primele manifestari de dragoste, sunt efemere si schimbatoare, ca parte a insasi personalitatii lor schimbatoare.

Parintele trebuie sa inteleaga ca aceste schimbari nu trebuie orientate in mod autoritar in vreun fel, ca lucrurile pe care le spune si le face adolescentul nu sunt actiunile unei personalitati mature si ca de cele mai multe ori este bine sa nu-ti mai iei in seama cu rigiditate si solemnitate indatoririle de parinte, ci cu flexibilitate, un dram de umor si optimism.

Intrucat sistemul lor de valori nu este cristalizat si ceea ce prefera azi vor renega maine, adolescentii sunt incosecventi si in ceea ce priveste relatiile lor. Relatiile de prietenie la adolescenti se manifesta cu intensitate maxima, inconstanta, ruperea legaturilor la fel de brusc cum au inceput, o perioada de acumulare de experiente mai degraba decat de stabilire de contacte si prietenii de durata.

Adolescentul va avea impresia ca se indragosteste in fiecare saptamana, isi va schimba idealurile, grupul de prieteni, va suferi si va deborda de energie de nenumarate ori pe parcursul acestei perioade. Cel care – dincolo de caracterul oarecum haotic si efemer al relatiilor de prietenie la adolescenti – poate sa ocupe locul prietenului stabil, metamorfozandu-se incet din autoritate tutelara in mentor, confident si factor de incredere, este in fapt parintele.

Adolescentul are nevoie de un asemenea pol de prietenie, incredere si echilibru in valtoarea schimbarilor prin care trece, iar daca reuseste sa gestioneze acest rol multiplu, parintele va reusi sa duca relatia cu copilul sau la un nou nivel, de respect si sprijin reciproc, ce poate la fel de bine sa se manifeste mai apoi pentru intreaga viata.