Insa in momentele in care sacrificam parti din intregul nostru pentru a ne darui celuilalt, relatia de cuplu poate deveni uraganul cel mai involburat.
Din subtila mea experienta, cat si din ceea ce observ in jurul meu, tind sa cred ca ne confruntam cu anumite probleme netratate la timp in relatia de cuplu.
Cu anumite probleme amanate, nedigerate, nediscutate care au prins radacini atat de solide in sufletele celor doi parteneri incat nici terapia de cuplu nu le mai poate fi de folos…
Si atunci incep regretele:
“Daca nu ma casatoream cu el, ajungeam si eu cineva in viata…”
“Daca nu traiam potrivit standardelor lui, reuseam sa-mi indeplinesc visurile…”
“Daca nu acceptam de la bun inceput comportamentele lui distructive, poate ca nu se ajungea asa departe…” si lista poate continua…
Ma surprinde si totodata ma intristeaza atat de tare modalitatea in care omul care altadata ne lumina chipul cu o simpla atingere devine in ochii nostri, pe nepusa-masa, un strain, “un oarecare” pe care il invinovatim pentru ceea ce nu suntem in stare noi insine sa ducem, o povara pe care o purtam pe spinarea noastra si a carei greutate ne cocoseaza…
Ba chiar nu ar trebui sa aiba nicio legatura cu sacrificiul sau cu uitarea de sine.
Chiar daca fiecare alege sa faca anumite compromisuri, niciunul nu ar trebui sa mearga atat de departe incat sa ajunga sa ii reproseze celuilalt cat de schimbat este el insusi.
Si mai cred ca relatia de cuplu ar trebui sa fie ceva mai presus de o continua invinovatire, mai presus de o leapsa de regrete intre fosti indragostiti, mai presus de un schimb rece de priviri si de cuvinte rostite pe jumatate.
Cum putem trece prin valurile vietii tinadu-ne de mana, nu stand spate in spate?
Cum putem descoperi ca o pauza luata la timp in relatia de cuplu ne poate salva de proprii demoni interiori?
Si cum le putem permite acestor lucruri sa curga cu naturalete, fara a ne invinovati sau sacrifica de dragul celuilalt?
Poate ca din dorinta de a-l “salva” pe celalalt, consideram ca sacrificiul de sine este cea mai buna solutie.
Poate ca tocmai de aceea acceptam inca o data sa renuntam la noi pentru a-i oferi celuilalt ceea ce credem ca are nevoie.
Insa, din lipsa de constientizare, acest obicei poate deveni un comportament, iar acest comportament se poate transforma intr-un profund regret care ne determina sa ne intrebam constant: “Unde a disparut viata mea?”.
Aboneaza-te la newsletter pentru a primi un webinar gratuit
Sunt Mihaela Marinaș. Îmi place să spun despre mine că sunt un catalizator al transformării. Am atins prin munca mea mii de suflete în cei 15 ani de lucru cu oamenii. Am creat și dezvoltat zeci de programe, cursuri, traininguri de evoluție spirituală, relații, Înregistrări Akashice și Înregistrări Akashice pentru business.
Cei care vin cu sufletul deschis spre spațiile conținute prin mine și se află în momentul potrivit în călătoria lor își pot transforma cele mai dureroase și mai ascunse tipare și ceea ce îi ținea departe de conexiunea cu Sinele lor real. Oamenii și business-urile care vin în contact cu mine intră într-un proces care le poate readuce sufletul pe linia reală de destin. Este ceva ce se face în mod firesc prin mine și este darul sufletului meu în această viață.
Echipa care dezvolta acest site va roaga sa nu copiati articole de pe site si sa le publicati la voi pe blog/site/facebook sau in orice alta parte. Daca doriti sa ne ajutati, va rugam sa scrieti articole originale si sa puneti link catre noi, daca ceva din ceea ce scriem v-a inspirat.
