Ma amuza deseori felul in care recunostinta se hotaraste sa-si faca aparitia in viata mea.
Tocmai in momentele in care uneori credem ca nu mai avem nimic pentru care sa multumim, in momentele in care cearcanele diminetii par sa anuleze frumusetea unei zile insorite, in momentele in care constanta certurilor pare sa fie un ultimatum pentru o relatie care altadata era atat de echilibrata, in astfel de momente, o mana invizibila ne bate pe umeri spunandu-ne ca mai sunt atatea motive pentru care simplul gest al recunostintei merita sa-si faca aparitia din cand in cand in drumul parcurs de noi numit dezvoltare personala.
In timp ce ma aflam in baia obscura a unui local la fel de obscur care uneori mi se pare ca nu are nimic de oferit, am gasit un post-it lipit de usa pe care scria: ,,Zambeste, traiesti doar odata”. Fara a ma gandi prea mult la greseala gramaticala regasita in aceasta sintagma (,odata” in loc de ,,o data”) si fara a intra cu mine insami in polemica reincarnarii si a vietii dupa moarte, am zambit. Si in momentul acela, multe alte motive pentru care sunt recunoscatoare au aparut.
Doresc sa le impartasesc in cele ce urmeaza cu mentinea ca in acest moment trairea mea fata de acestea este una autentica si intensa, indiferent cat de efemera ar parea:
Multumesc pentru o prietenie calda si sincera.
Recunosc ca acesta este motivul pentru care multumesc mai des decat pentru orice altceva deoarece este singurul element care a ramas constant in viata mea de mai bine de 8 ani. Multumesc pentru momentele in care rostim aceleasi stari folosind cuvinte diferite, pentru privirea senina care apare atunci cand a mea este incruntata, pentru rascrucile din drumul nostru in care alegem aceeasi carare chiar daca nu suntem constiente de acest lucru, pentru calatoriile, gandurile si actiunile pe care le indeplinim de parca am trai un vis frumos ce se numeste viata.
Multumesc pentru oamenii care dau din coate atunci cand am tendinta de a ma pierde.
In ciuda celor mai profunde momente de solitudine si in ciuda faptului ca dinamica oamenilor din viata mea este destul de instabila, simt deseori ca sunt binecuvantata sa am omul potrivit la momentul potrivit, fie ca este cel care imi spune sa ma indrept atunci cand stau cocosata (la propriu si la figurat), fie ca e cea care ma critica atunci cand repet o greseala pe care nu o observ, fie ca este cel care imi incurajeaza aspiratiile.
Multumesc pentru parintii mei.
Inca o data. Si o mai pot face de mii de ori. Chiar daca as fi putut folosi culori mai vesele si mai putin monotone in conturarea familiei mele si chiar daca imaginea mea tinde sa depaseasca deseori conturul in care nu ma incadrez conform viziunii parintilor mei, poate ca astazi nu as fi fost asa cum sunt daca ei nu erau asa cum sunt acum.
Acestia sunt oamenii carora am simtit nevoia sa le multumesc astazi, intr-o zi ca oricare alta, intr-o zi in care nu sarbatoresc nimic in afara de viata, intr-o zi care nu se vrea mai frumoasa decat este, intr-o zi absolut perfecta asa cum este.