De cate ori n-am auzit oare despre copilul premiant care a clacat tocmai la bacalaureat sau la admiterea la facultate, ori despre geniile care au fost elevi execrabili?
Una dintre cele mai sensibile dimensiuni ale relatiei parinti-copii este cea legata de modul in care cele doua “parti” se raporteaza la educatie si la scoala.
Deseori parintii doresc sa imprime copiilor preocupari pentru studiu si educatie pentru a le ghida calea spre o existenta implinita si pentru a-i feri de greselile pe care poate ei insisi le-au facut.
Insa atunci cand folosim mesajele adultului pentru a incerca sa ne cointeresam copiii sa fie performanti la scoala, uitam parca faptul ca aceleasi mesaje le-am primit de la parintii nostri si nu le-am receptat cu prea mare interes.
Motivul?Copilul nu poate constientiza la fel precum adultul, nu are aceeasi experienta de viata pentru a valoriza cum se cuvine educatia si interesul fata de scoala.
Si atunci, cum sa-i determinam pe copiii nostri sa invete, sa fie interesati de cunoastere, cum sa modelam o relatie parinti-copii bazata pe echilibru, fara critici exagerate si fara asteptari false, in care sa modelam personalitatea unui copil care va deveni un adult complet, capabil sa ia cele mai bune decizii pentru propria viata?
Educatia incepe intotdeauna devreme si necesita implicare si angajament din partea copilului.
Inca de la varste fragede – 2-3 ani – putem incepe sa oferim copilului jucarii, carti de colorat, materiale si obiecte care au o componenta educationala (scriere si aritmetica elementara, desen si pictura, muzica, invatarea de limbi straine).
Educatia ca joaca este poate unul dintre elementele decisive ale formarii interesului copilului de varsta mica pentru activitatile scolare de mai tarziu.
O relatie parinti-copii bazata pe reciprocitate, pe spirit de echipa, si mai putin pe un rol didactic, de judecator in bine sau rau al parintelor, ajuta de asemenea foarte mult.
Este inutil sa cumperi copilului carti de colorat pe care sa le mazgaleasca, daca tu vorbesti la telefon cu prietenii, te uiti la televizor sau faci curatenie in timp ce cel mic se “joaca”.
Nu uita ca la varsta frageda, copilul adora sa-i imite pe cei mari iar dorinta lui continua de a se juca cu tine este de fapt o dorinta de cunoastere si de impartasire a vietii lui incipient cu tine.
Parintii sunt primele modele pe care copiii le au in viata.
Sa transformi activitatile educative in jocuri la care participa in egala masura si copiii si parintii este o reteta de succes pentru a le sadi interesul fata de scoala.
Mai tarziu, micile jocuri pot fi inlocuite cu competitii in familie (cantece, poezii, concursuri de geografie, istorie, matematica, etc.), in care sa continui sa pastrezi spiritul ludic al copilului, dar sa-i insufli si determinare, putere de concentrare si de munca, vointa de a se autodepasi – necesare performantelor scolare.
Nu in ultimul rand, structurarea timpului copilului este extrem de importanta.
Alternarea intre joaca si studiu, crearea unui program pe care copilul il poate asimila de mic, cand este foarte maleabil, genereaza obiceiuri sanatoase pentru mai tarziu. Pentru a mentine viu interesul, studiul trebuie perceput de copil ca o pauza de la joaca, dar o pauza la fel de distractiva.
Iar programul trebuie sa fie diversificat (de exemplu mancam – ne jucam – invatam – dormim – ne jucam, etc.) si ordonat, astfel incat copilul sa transforme intr-o rutina normala procesul de invatare, o rutina pe care mai tarziu o va putea sustine singur.