Sunt momente in viata cand o simpla imagine te poate trezi din amorteala atat de grea si de posesiva. Mie mi s-a intamplat la un concert in parc. O zi banala, cu mult soare poate prea arzator si prea rosu, o zi care nu parea sa iasa in evidenta. Si totusi Universul avea ceva pregatit. Cu mintea imprastiata in lumea asta mare, ma lasam purtata de melodia pe care o auzeam, pana in momentul in care in fata mea s-a asezat o batranica cu un caine. Nimic deosebit pana aici, nu? Si cu toate astea, imaginea femeii care isi tinea catelusul strans la piept ca pe un copil, m-a trezit ca dintr-un somn adanc.
Chipul femeii, atat de senin si de bland, m-a dezarmat. Isi strangea micutul patruped la piept cu o dragoste fantastica. Nimic de pe lumea asta nu era mai important pentru ea decat sufletelul acela. Nimic si nimeni nu avea sa il ia din brate iar catelusul stia asta, stia ca bratele ei sunt ca o fortareata. Cu labutele pe pieptul batranei, se uita in ochii ei, incercand sa-i transmita mesajul: “prietenia noastra este cel mai important lucru pentru mine”.
Prietenie, respect, devotament? Care din cele trei oare reprezinta “motorul” existentei noastre? Sunt tentata sa spun ca toate trei, ca de fapt sunt sinonime toate cu VIATA, dar cred ca de fapt ce ne tine pe toti vii este IUBIREA.
Iubirea? Usor de rostit, de cele mai multe ori greu de trait. Hmmm…paradoxal nu? Din moment ce este facil sa-i spui numele, ma gandesc ca este si usor de simtit. Nu avem nevoie de prea multe explicatii, de intrebari sau de lectii despre cum sa iubim.
Dragostea nu se invata din carti, din filme, din tratate, nu-ti spune nimeni cu ce “se mananca”… ea exista, pur si simplu.
De unde vin sentimentele atunci? Si de ce de multe ori ne impotrivim lor? De teama? M-am obisnuit sa vad in jurul meu oameni tremurand de dorinta, cautand cu disperare, dar care, atunci cand gasesc ce cauta, nu stiu sau nu pot sa-si insuseasca acel ceva. Ca si cum acea iubire indelung cautata n-ar fi nimic altceva decat baba cloanta pe matura si sau vreun balaur…insa ea este LUMINA care ne face umani. Prin ea invatam sa suferim, sa stim cine suntem, sa ne dam seama ca nu suntem singuri, ca dincolo de o carcasa de carne, se afla ceva cu adevarat miraculos si anume: sufletul.
Si ma gandesc ca in loc sa fugim de necunoscut, poate ar fi bine sa ne acordam o sansa. Sa lasam intrebarile deoparte, sa oferim o vacanta mintii si sa lasam inima sa faca ce stie ea mai bine…
Suntem facuti din multa, multa dragoste si dorinta, dar uitam sa ne privim si sa ne ascultam. Sa privim si sa ascultam pur si simplu.
In acea zi in parc, mi s-a aratat din nou ca dragostea se afla in lucrurile mici…Dragostea poate insemna zambetul unui copil ce tine un porumbel in brate…dragostea poate fi aceea raza de soare care incalzeste o fata… doua maini ce se tin una pe cealalta… o frunza care cade…privirea mamei…dragostea exista in orice se vrea viu. Chiar si atunci cand totul ni se pare amortit, ea isi coroieste drum pentru a ne intreba: “Ma simti?
Nu stiu daca am sa-i mai revad pe cei doi, dar le multumesc pentru linistea, caldura si frumosul puse in suflet.
A.M., utilizator Aimee.ro
