oare ce se va intampla in 2012
Relatii

Modelele familiale si dragostea la timpul prezent

dragoste
Traim intr-o lume rapid schimbatoare. Trebuie sa ne dezvoltam pentru a supravietui in ea. Asta inseamna ca nici tu, nici partenerul nu mai sunteti intru totul cei care erati cand v-ati intalnit. Asa ca relatia voastra are nevoie si ea de adaptare constanta. Ceea ce vi se potriveste acum ca si cuplu ar putea sa nu vi se mai potriveasca peste un an. Dezvoltarea personala va schimba casnicia, iar schimbarile din casnicie va provoaca mereu la mai multa dezvoltare personala. Pentru a face asta insa, uneori avem nevoie sa privim in trecut. 

Te incurajam sa-ti explorezi amintirile din copilarie cand ai dificultati in casnicie. Asta, pentru ca durerea necercetata din trecut amplifica si complica durerea in prezent. Ne tine blocati in tipare afective si de comportament care aduc deseori deservicii relatiilor noastre ca adulti.

Tiparele afective ale adultului au fost modelate de ceea ce ai simtit in zilele obisnuite din copilaria ta, zile cand nu s-a petrecut nimic deosebit de memorabil sau de neobisnuit. Modelul familial-o dispozitie sau o traire afectiva pe care n-ai observat-o in mod deosebit niciodata fiindca era atat de obisnuita, atat de la ordinea zilei – ti-a modelat asteptarile privind ceea ce este la ordinea zilei sa simti ca adult. Cu alte cuvinte, te astepti ca viata ta sa aiba intotdeauna textura afectiva cu care te-ai obisnuit cand erai copil. Cand simti acelasi lucru acum, te simti in siguranta-chiar daca nu e un simtamant deosebit de placut.

Unele din modelele tale familiale sunt pozitive. Daca parintii te ascultau de obicei cu interes cand aveai ceva de spus, ai crescut considerand de la sine inteles ca oamenii vor asculta. A te simti ascultat e ceva ce consideri normal. Poate ca la un moment dat ai avut un profesor care te-a mustrat pentru ca spuneai ce gandeai. E o intamplare memorabila pentru ca a fost extrem de neobisnuita si de tulburatoare pentru tine atunci. Chiar si asa, nu te-a determinat sa devii timid, tocmai pentru ca a fost neobisnuita. Experienta cotidiana de a fi auzit a fost cea care ti-a modelat asteptarile fata de lume.

Daca parintii ti-au oferit protectie adevarata, esti obisnuit cu un simtamant de securitate fizica. Pentru tine e atat de normal sa te simti in siguranta, incat probabil ca nici macar nu te gandesti la asta. Poate ca a existat un incident inspaimantator de care n-ai putut fi ferit-un coleg de clasa a murit intr-un accident sau un strain s-a dezgolit in fata ta. Asta poate fi o amintire vie si tulburatoare, dar probabil ca n-a compromis increderea ta generica in lume, fiindca sentimentul de siguranta a fost ceea ce ai trait in mod obisnuit. A te simti in siguranta cea mai mare parte din timp acum, ca adult, este un dar pe care l-ai primit de la parintii tai.

Ai si modele familiale negative-simtaminte pe care poate nici nu le consideri deosebit de negative, pentru ca esti foarte obisnuit cu ele. Daca ai avut impresia ca unul dintre parintii tai sau amandoi te dezaprobau cand iti exprimai furia fatis, probabil ai invatat sa nu ti-o exprimi deloc. Ca adult, nu poti concepe nici macar sa ridici tonul. A te simti rusinat de tine insuti in clipa cand te simti tentat sa te infurii este un model familial. Ai putea avea dificultati chiar si in a-ti imagina ca pot sa existe alte optiuni.

Cele mai adanc inradacinate modele familiale pe care le ai pot fi urmarite in trecut pana la originea lor, in relatia ta cu parintii. Poate ca au existat si alte relatii semnificative, memorabile si chiar modelatoare in copilarie, dar relatia cu parintii are o putere unica in a ne forma modelele familiale. In relatia cu parintii ne facem o idee despre cine suntem in esenta si ce putem astepta de la altii-idee ce se dezvolta cu mult inainte sa ne putem gandi constient la ea. Modelul familial se bazeaza nu atat pe ceea ce au facut, la propriu, parintii nostri, ci pe concluziile pe care le-am tras din actiunile lor.

Cea mai mare frica a copilului este aceea de a fi abandonat. Copiii sunt extrem de constienti ca nu vor supravietui daca parintii ii parasesc. Desi putini parinti isi abandoneaza la propriu si definitiv odraslele, multi dintre noi am crescut simtindu-ne abandonati intr-un fel sau altul. Asta se intampla, in parte, deoarece cei mici sunt absolut neajutorati si dependenti de parinti. Copiii se simt abandonati ori de cate ori nu obtin de la parinte ceea ce au nevoie, fiindca n-au alta modalitate de a obtine acel lucru. Ar putea sa se simta abandonati si pentru ca nu au notiunea timpului. O ora de suparare pe copilul de un an poate sa-i para mamei un interval scurt, dar pentru micut e o vesnicie. Un copil atat de mic inca nu are experienta necesara ca sa stie ca afectiunea retrasa timp de o ora nu i-a fost retrasa pentru totdeauna.

Toti copiii mici cred ca ei sunt cauza a ceea ce simt si fac parintii lor. Cand se confrunta cu ceea ce le pare a fi abandon, copiii dau vina pe ei insisi. Ei sar la concluzii ciudate cu privire la motivul pentru care sunt vinovati. Daca mama e predispusa la migrene si se retrage, chinuita de durere, cand copilul ei se joaca zgomotos, copilul poate deduce ca dispozitia sa exuberanta e cauza durerii de cap a mamei. Sperand sa preintampine noi dureri de cap, invata sa-si domoleasca veselia si devine permanent retras. Ca adult, nu reuseste sa se inflacareze si habar n-are de ce. Nu-si aminteste concluzia pe care a tras-o in copilarie. Modelul familiar pentru el a devenit cel retras. Va spune ca pur si simplu asa-i e firea.

A-ti identifica modelele familiale negative si a le gasi originea nu inseamna sa-ti acuzi parintii. Toti oamenii au o copilarie dureroasa, fiindca a fi copil e un lucru inerent dureros. E o stare de neajutorare acuta-neajutorare in a-ti controla lumea si in a o interpreta corect. Urmarea, la varsta adulta, nu e ca esti bolnav, ci ca esti impotmolit. Nu mai esti neajutorat, dar persisti in obisnuinte afective care s-au nascut din neajutorare. Aceste obisnuinte te impiedica sa te bucuri pe deplin de viata adulta impreuna cu partenerul pe care ti l-ai ales.

Fie ca-ti dai seama sau nu, ai purtat toata viata pe umeri o povara alcatuita sin suferinta nerecunoscuta. De unde stim? Stim fiindca n-am cunoscut pe nimeni la care lucrurile sa nu stea asa. Nu conteaza daca iti consideri copilaria fericita sau nefericita. Cresterea este dureroasa pentru toti copiii. Aceasta durere este rareori recunoscuta, tocmai pentru ca e universala. Tindem sa credem ca n-avem niciun drept sa ne simtim tristi cand ne gandim la copilaria noastra daca nu ni s-a intamplat nimic cumplit. Tristetea din trecut pe care nu ne dam voie sa o simtim se strecoara in prezent si ne distorsioneaza perspectiva asupra lumii, asupra relatiilor noastre si asupra propriei identitati. Foarte multe dintre simptomele pe care ne-am obisnuit sa le numim corelate cu stresul sunt de fapt corelate cu suferinta.

Vestea buna e ca atunci cand gasesti sursa initiala din trecut a nefericirii tale, o retraiesti si o alini, prezentul incepe sa arate mult mai fericit. Suferinta din copilarie care este jelita incepe sa se vindece. Simtamintele negative pe care le-ai considerat intotdeauna normale, fiindca erai atat de obisnuit cu ele, incep sa se imprastie. Descoperi ca nu trebuie sa te simti asa totdeauna. Dar poate ca te intrebi: ce are de-a face toata discutia asta despre copilarie cu casnicia?

Cand casnicia devine un chin- cand o concepi ca pe un lucru la care ai muncit si nu reusesti sa progresezi catusi de putin, oricat te-ai stradui-asta spune ca incerci sa rezolvi alta problema decat cea care trebuie.Daca te simti nefericit in casnicie, inseamna ca te simti nefericit, punct. Suferinta individuala se face simtita sub masca suferintei in relatie. Partenerul tau nu poate face nimic in privinta nefericirii tale, chiar daca incearca. Te simti tradat de partener fiindca ii ceri ceva ce nu-i sta in puteri sa faca. Atat sursa nefericirii tale, cat si leacul ei se afla in tine.

Majoritatea oamenilor si-au petrecut intreaga viata negandu-si ranile. Eliberarea de aceasta negare nu se intampla peste noapte. Cand se elibereaza in cele din urma de ea, asta ii va face sa se simta mai rau inainte sa-i faca sa se simta mai bine. Dar recompensa e fantastica. Oamenii descopera ca, de fapt, n-au nici un fel de problema cu intimitatea. Dificultatile pe care credeau ca le au cu partenerul se dovedesc a fi dificultati pe care le aveau cu ei insisi. Ei descopera ca e posibil sa satisfaca alta persoana si sa fie satisfacuti de ea fara sa fie nevoie sa incerce sa se modeleze reciproc pana nu mai sunt ei insisi.Dobandesc in fine puterea si controlul dupa care au tanjit intotdeauna.

Nu vom merge pana la a promite ca abordarea aceasta iti va salva casnicia. Daca eforturile tale de a te dezvolta vor avea sau nu drept rezultat o casnicie mai buna cu partenerul actual va depinde intr-o anumita masura de efortul de a se dezvolta pe care-l va face sau nu acea persoana la randul ei. Darul pe care ti-l oferi vindecandu-ti ranile vechi si amplificandu-ti capacitatea de relationare intima iti apartine pentru tot restul vietii. Fie cu partenerul actual, fie cu un altul, vei descopei bucuria iubirii la timpul prezent.

extras din “Iubirea la timpul prezent. Pasi catre constienta relatiei de cuplu”, Morrie&Arleah Shechtman, editura cartile Elena Francisc

Mihaela Marinas

Mihaela Marinas scrie articole si lucreaza cu oamenii, atat individual cat si in grupuri, din dorinta de a-i insoti pe cei din jur in calatoria catre ceea ce sunt cu adevarat.

S-ar putea să-ți placă și...

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *